Înotătorii de la SCM Bacău, apreciați de fostele glorii ale natației românești
Competiția pentru debutanți organizată la Piatra-Neamț s-a bucurat de prezența unor invitați de marcă, precum fostele campioane olimpice Diana Mocanu și Camelia Potec, dar și a altor medaliate europene și mondiale, precum Beatrice Cășlaru, Simona Păduraru-Axinte, Răzvan Florea. Grupa profesoarei Sanda Ștefănescu, de la SCM Bacău, s-a situat pe poziția a doua în rândul celor șase participante (restul fiind din Cluj, Constanța, Brăila, Iași și Piatra-Neamț). „Organizarea celor de la Clubul Delmadi a fost excelentă, cu implicarea autorităților locale și a sponsorilor. În afară de diplome și medalii, au fost premii constând în vouchere de 80, 50 și 30 lei, pentru primii trei de la fiecare categorie, plimbări gratuite cu telegondola și, de fapt, absolut toți copiii au primit câte ceva. M-au năpădit amintirile atunci când am văzut-o pe Simona Păduraru agitându-se pe margine pentru fetița sa, Catinca. Pe Simona o știam de la concursuri de când era de-o șchioapă. Micuții noștri au produs o impresie bună foștilor mari înotători. La rândul lor, aceștia au fost înconjurați cu multă căldură de gazde”, ne-a spus antrenoarea Sanda Ștefănescu.
REZULTATELE SCM BACĂU LA CUPA IEPURAȘUL / Federica Butacu – 2 locuri 1 și cupa pentru „Cea mai bună performanță a categoriei 2002”; Ana Sicoe – 2 locuri 1 și cupa pentru „Cea mai bună performanță a categoriei 2003”; Mihai Gheorghiu – 2 locuri 2; Ștefania Capșa – 1 loc 3; Raimondo Luca – 1 loc 3; Ștefania Grădinaru – 2 locuri 1 și cupa pentru „Cea mai bună performanță a categoriei 2004”; Eliza Măriuți – 1 loc 3; Adrian Moroșanu – 1 loc 1; Călina Tiliță – 2 locuri 1 și cupa pentru „Cea mai bună performanță a categoriei 2006”; Miruna Stoean – 2 locuri 2; Lorena Corciu – 1 loc 1 și 1 loc 3; Denis Hodoroabă – 1 loc 3; Georgian Bordeanu – 1 loc 3; Taisia Stoean 1 loc 2 la cea mai mică dintre categorii, 2008.
Peter KELMANN
Lasă un răspuns