După ce au câștigat împreună cinci medalii de aur la CN Seniori și Juniori de la București, cei doi înotători de top ai CSM 2010 au stat în fața presei băcăuane, alături de antrenorul Ovidiu Galeru și de directorul clubului, Gabriel Lupu.
Din analiza făcută după Naționale, luând în calcul și rezultatele precedente din 2013, rezultă că ambii sportivi sunt pe un drum ascendent, care ne dă anumite speranțe pentru competițiile la care vor participa nu peste mult timp, respectiv Campioantele Mondiale (Trandafir) și Zilele Olimpice ale Tineretului European (Dospin). Speranțele la medalii sunt totuși reduse, CM fiind o competiție extrem de puternică, mai ales la probele în care concurează Norbert (50 m și 100 m liber), în timp ce Ștefania, la doar 14 ani, este încă prea mică pentru a avea pretenții în fața junioarelor mari. Sunt însă speranțe îndreptățite pentru ca ei să ajungă în fazele avansate ale acestor competiții.
După cum s-a anunțat, Norbert a realizat baremurile A de calificare la CM, fiind singurul român în această situație. Țara noastră va mai conta pe constănțeanul Dragoș Agache, în probele de bras, pe brașoveanul Alexandru Coci – la fluture, și brașoveanca Alexandra Popa – la mai multe stiluri; aceștia nu au îndeplinit însă decât baremurile B, fiindu-le necesară o invitație din partea FINA.
În ceea ce-l privește pe Norbert Trandafir, timpii săi în această perioadă a anului, comparativ cu cei din iunie 2012, sunt mai slabi, dar programul de pregătire este acum altul, a precizat Ovidiu Galeru. Obiectivul în 2012 era obținerea baremului A pentru JO, de aceea sportivul a fost forțat la mai multe competiții. În 2013, intrarea în forma maximă se face mai lin; pe de altă parte, analizele bio-chimice făcute campionului la București au ieșit foarte bine iar timpii săi sunt din ce în ce mai buni. „Am insistat în ultimele trei luni pe anumite chestiuni tehnice, cum ar fi startul, reușind să îmbunătățim acest element inclusiv prin antrenamente pe uscat. Cu siguranță, Norbert a crescut în forță și explozie. Mai avem de lucrat la alunecarea în apă”, a detaliat Ovidiu Galeru. Contrar unor zvonuri, Trandafir a declarat că nu va părăsi clubul băcăuan la 1 iulie. Totuși, râsul său nepăsător lasă loc de așteptări opuse.
Ștefania Dospin, la rândul ei, este într-o formă foarte bună și deja trage tare pentru competiția polisportivă de la Utrecht. „Trebuie să adun puncte pentru calificarea la CM. Am din țară o concurentă care stă mai bine, dar sper să reușesc să-i iau fața”, a declarat eleva lui Silviu Șalgău.
„Cei doi nu sunt singurii noștri înotători care merită luați în seamă. Mai avem performeri la categorii mici de vârstă, care vor asigura continuitatea în performanță a acestei secții a clubului CSM Bacău 2010”, a mai punctat directorul Gabriel Lupu.
Peter KELMANN
Lasă un răspuns