Direcția Generală a Finanțelor Publice (DGFP) Bacău pregătește, în aceste zile, programul după care vor fi organizate instruiri dedicate contribuabililor din toate centrele urbane importante ale județului pe tema sistemului de taxă pe valoarea adăugată (TVA) la încasare. Tema este o noutate în întâlnirile obișnuite ale DGFP Bacău cu contribuabilii și a fost ordonată chiar de Ministerul Finanțelor Publice. Aceste întîlniri vor avea loc la sfîrșitul lunii noiembrie și la începutul lunii decembrie, probabil în intervalul de timp 27 noiembrie – 4 decembrie. Ziarul nostru va comunica acest program de îndată ce va fi aprobat de DGFP.
Evenimentele vin în complementare la Ghidului privind aplicarea sistemului TVA la încasare și se consideră că noutatea sistemului de TVA la încasarea fac necesară luarea unor măsuri suplimentare pentru a aduce la cunoștința contribuabililor modul de aplicare a sistemului TVA la încasare. Potrivit ministerului, sistemul de TVA la încasare a fost introdus în vederea asigurării unui cadru fiscal propice redresării întreprinderilor mici și mijlocii aflate în situații dificile datorate crizei actuale și lipsei de lichidități, pentru creșterea vitezei de circulație a banilor în economie și colectarea mai eficientă a TVA.
Sistemul de TVA la încasare a fost introdus prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2012 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal și va intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2013. Prin acest act normativ, exigibilitatea taxei se amână până la data încasării contravalorii integrale sau parțiale a livrării de bunuri sau a prestării de servicii, în condițiile prevăzute de lege.
De asemenea, în cazul în care persoanele impozabile obligate la aplicarea sistemului TVA la încasare nu au încasat contravaloarea integrală sau parțială a livrării de bunuri ori a prestării de servicii în termen de 90 de zile calendaristice de la data emiterii facturii, exigibilitatea taxei aferente contravalorii neîncasate intervine în cea de-a 90-a zi calendaristică, de la data emiterii facturii. În situația în care factura nu a fost emisă în termenul prevăzut de lege, exigibilitatea taxei aferente contravalorii neîncasate intervine în cea de-a 90-a zi calendaristică de la termenul-limită prevăzut de lege pentru emiterea facturii. „Având în vedere că dispozițiile art.156 din Codul fiscal privind Decontul de taxă pe valoarea adăugată nu au fost modificate – se arată înbtr-un comunicat al Agenției Naționale de Administrare Fiscală -, persoanele impozabile care vor aplica sistemul TVA la încasare începând cu anul 2013 vor continua să înscrie în decontul de taxă informațiile privind operațiunile efectuate și taxa aferentă, a căror exigibilitate intervine în perioada de raportare.
Însă, pentru a reflecta situația completă de la sfârșitul fiecărei perioade fiscale, propunem completarea decontului de taxă pe valoarea adăugată (formularul 300) cu o nouă secțiune, cu caracter informativ, în care să fie înscrise informațiile privind soldul TVA care urmează să devină exigibilă sau pentru care urmează să fie exercitat dreptul de deducere în perioadele următoare, ca urmare a aplicării sistemului TVA la încasare, aferentă operațiunilor efectuate atât în perioada de raportare, cât și în perioadele anterioare. Noua secțiune, propusă a fi introdusă în decontul de taxă pe valoarea adăugată, nu afectează modalitatea de evidențiere și de stingere prin mecanismul autocompensării taxei pe valoarea adăugată aferentă operațiunilor pentru care exigibilitatea taxei intervine în perioada de raportare.” (Petru DONE)
Lasă un răspuns