Principalele măsuri care trebuie luate în caz de trecere la starea de război au fost recapitulate, în urmă cu cîteva zile, de inspectorii de protecție civilă din toate localitățile județului, în cadrul unei reuniuni de lucru desfășurată la Slănic Moldova. Maiorul Petrea Elisei, șeful Inspectoratului Municipal de Protecție Civilă Bacău, spune că la această acțiune au participat toți cei peste 80 de secretari de comune din județ. „Prezența secretarilor de comune a fost obligatorie și nu s-au admis absențe doarece, conform legii, aceștia dețin, prin cumul de funcții, și rolul de inspector de protecție civilă pe raza respectivei localități. În cadrul acestei întîliniri au mai fost discutate și calendarul principalelor activități de protecție civilă pe acest an ce vor fi organizate la nivelul fiecărei localități în parte, precum și planul de evacuare al populației și bunurilor materiale în caz de urgențe civile”, ne-a declarat maiorul Petrea Elisei. (Elena SOLOMON)
Lasă un răspuns