Compania Aeriană DAN Air a primit nu mai puțin de 30 de sancțiuni de la Protecția Consumatorului Bacău în ultimul an, în valoare de aproape 200.000 de lei. Neregulile au vizat neacordarea compensațiilor cuvenite pasagerilor și lipsa informării privind zborurile anulate sau întârziate. Conducerea DAN Air contestă măsurile punitive și susține că a respectat reugulamentele în vigoare.

Problemele pentru DAN Air au apărut la începutul verii trecute, când compania a mărit considerabil numărul rutelor din Bacău. O serie de factori precum aglomerația din sezonul estival, dar și întârzierea cu care au adăugat o a doua navă flotei locale au dus însă la multe zboruri întârziate sau anulate, generând multe nemulțumiri pasagerilor băcăuani.
Întârzieri, zboruri anulate și neacordare de compensații
Plângerile nu au ocolit Protecția Consumatorului, care în urma controalelor au acordat nu mai puțin de 30 de sancțiuni companiei aeriene. 28 dintre acestea au fost în 2024, valoarea amenzilor ridicându-se la 175.000 de lei. Alte 2 sancțiuni au fost aplicate în 2025, cu un cuantum al amenzilor de 15.000 de lei.
„Motivele țin de neducere la îndeplinire a măsurilor impuse de restituirea contravalorii biletelor sau a compensatiilor și comportament incorect referitor la lipsa informării consumatorilor cu privire la întârzieriele sau anulările survenite și neacordarea compensațiilor conform regulamentului 261/2004”, ne-a transmis Protecția Consumatorului Bacău.
Conducerea DAN Air contestă măsurile
Într-un răspuns transmis Ziarului de Bacău, Matt Ian David (foto), CEO-ul companiei DAN Air, susține că măsurile au fost date fără o înțelegere deplină a sectorului aerian.

„Compania noastră s-a confruntat într-adevăr anul trecut cu dificultăți în a introduce în operare cea de-a doua aeronavă de la Bacău, din pricina unor factori ce nu au ținut de controlul rezonabil al DAN AIR, așadar programul de zbor a trebuit să fie ajustat. Unele zboruri au trebuit să fie anulate, întrucât ne aflam în perioada sezonului estival, iar aeroporturile de destinație nu puteau acoperi schimbările de program ale DAN AIR, din cauza lipsei de resurse umane.
Compania noastră a făcut tot ce a putut pentru a evita anularea zborurilor, însă ecosistemul în care operăm este rigid la schimbări, iar industria aviatică se confruntă în continuare cu mai multe probleme legate în special de personalul necesar desfășurării operațiunilor de transport aerian (personal insuficient atât la operatori aeroportuari și aerieni, dar în special la controlorii de trafic aerian).
Deoarece punem preț pe transparență și comunicare onestă, am informat întotdeauna pasagerii și am expus motivele care au dus la modificarea programului de zbor, prin notificări individuale care au inclus și informații privind opțiunile de asistență. Colegii noștri au acționat mereu cu bună credință și le-au oferit pasagerilor soluții menite să reducă, pe cât posibil, disconfortul creat.
Referitor la sancțiunile aplicate de ANPC Bacău, trebuie să înțelegem că domeniul transportului aerian este unul extrem de complex, unde prioritatea este și va rămâne siguranța pasagerilor. Înțelegem rolul pe care îl au autoritățile în protejarea drepturilor consumatorilor și tratăm cu seriozitate orice observație venită din partea lor. Totodată, credem că aplicarea unor măsuri punitive fără o înțelegere deplină a particularităților industriei aeriene poate genera dificultăți suplimentare într-un sector care se confruntă deja cu numeroase provocări la nivel național și internațional.
La DAN AIR, respectăm pe deplin drepturile pasagerilor, așa cum sunt ele stabilite prin Regulamentul European nr. 261/2004. În același timp, observăm că, în practică, aplicarea acestui regulament este uneori neuniformă între diferite moduri de transport – iar companiile aeriene sunt adesea supuse unui standard semnificativ mai strict decât alți operatori din domenii precum transportul feroviar sau rutier.
Ne dorim ca procesul de soluționare a cererilor de compensație să fie unul echitabil, transparent și corect față de toate părțile implicate. Considerăm că instanțele de judecată sunt forul cel mai potrivit pentru a analiza obiectiv circumstanțele fiecărei situații, atunci când există neclarități sau dispute.
Ne asumăm cu responsabilitate întârzierile sau anulările care au survenit din motive ce țin de organizarea noastră internă. Până în prezent, toate modificările sau anulările operate de companie au fost determinate exclusiv de factori excepționali, aflați în afara controlului nostru direct – iar în aceste cazuri, cadrul legal european recunoaște excepțiile de la obligația acordării compensațiilor”
a declarat Matt Ian David, CEO DAN Air
SPER SA DA.TI FALIMENT !!
NISTE MIZERII DE OAMENI SI O MIZERIE DE COMPANIE!!