O intervenție chirurgicală extrem de complexă a avut loc, cu succes, la secția de Ortopedie și Traumatologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bacău. Este vorba despre o pacienta în vârstă de 67 de ani, din Buhuși, ajunsă, din cauza afecțiunii de care suferea, în scaunul cu rotile.
Femeia avea ambii genunchi complet dezaxați, diagnosticul fiind de gonartroză invalidantă bilaterală cu dezaxare în varus și subluxație femurotibială bilaterală. Din păcate, dată fiind complexitatea cazului, dar și riscurile pe care le-ar fi presupus o eventuală intervenție chirurgicală, unii specialiști nu i-au dat mari șanse de remediere, pacienta fiind refuzată de două mari centre medicale universitare renumite din țară.
„Salvarea a venit de la chirurgii ortopezi de la SJU Bacău care, fără rezerve, au preluat cazul, de îndată”, transmite SJU Bacău.
„A fost refuzată, întrucât cazul a fost considerat imposibil de rezolvat. Peste tot, pe unde a ajuns, i s-a spus să își ia gândul de la a mai merge normal. De altfel, când a venit la noi, în cabinet, era în căruciorul cu rotile. Mi-a întins radiografiile și m-a întrebat direct «Domnu ´doctor, mai am vreo șansă să merg?»”, relatează medicul șef al Secției Ortopedie, dr. Radu Panfil.
Au urmat operațiile la cei doi genunchi, cu pauze de trei luni între ele, la care s-au adăugat, postoperator, programele de kinetoterapie, focalizate pe reeducarea mersului, proceduri prestate de kinetoterapeuta Sorina Camelia Craiu.
Mulțumită eforturilor susținute ale specialiștilor SJU Bacău, pacienta a reușit să revină la o viață normală, în prezent, femeia putându-se deplasa fără niciun ajutor.
„Se cuvine a fi menționați membrii întregii echipe de specialiști din cadrul SJU Bacău, care, înlăturând orice prejudecată, au acționat în cel mai profesionist mod posibil pentru a-i reda calitatea vieții unei paciente cu diagnostic sumbru: dr. Radu Panfil, dr. George Niță, dr. Bogdan Mareș și dr. Andrei Rusu, cărora li s-a alăturat dr. anestezist Gabriela Buligan.
Nu trebuie uitați nici asistenții medicali de la blocul operator, personal de înaltă calificare, a căror contribuție este vitală pentru buna desfășurare a intervențiilor chirurgicale – Nicoleta Direa, Denisa Mustea, Eduard Catană, Nicolae Ladaru și Ionuț Bobârnac”, transmite SJU Bacău.
Felicitări. Sincere felicitări, domnilor. Era și cazul să auzim, în sfârșit, ceva de bine despre Spitalul Județean Bacău. Se vede schimbarea în bine a conducerii…
P. S: sper să nu regret felicitările!!!