Campania electorală din această primăvară l-a adus pe omul de afaceri și politicianul Viorel Cataramă în Bacău, unde promovează PNL și candidații liberali. „Sunt venit pe banii mei, nu vreau nimic în schimbul activității mele. Sunt băcăuan și vreau să ajut, într-un moment greu. Am venit cu un mandat de la președintele Ciucă: Mircea Fechet, președinte al Consiliului Județean Bacău!”, a precizat Viorel Cataramă, în interviul pe care l-a acordat Ziarului de Bacău.
Viorel Cataramă s-a născut la Bacău, a absolvit Facultatea de Comerț, din cadrul ASE, promoția 1980, fiind doctor în economie, titlu acordat de Academia de Studii Economice din București – Catedra de Relații Economice Internaționale. În politică a intrat în anul 1990, iar în 1991 a fost Secretar de Stat la Ministerul Comerțului și Turismului. A fost senator liberal, în legislatura 1996-2000.
Bursele Cataramă, „o mulțumire extraordinară”
Sunteți născut aici, dar ce vă mai leagă de Bacău?
Mă leagă Școala Generală „Nicu Enea” și Liceul, fost „Lucrețiu Pătrășcanu”, actual „Gheorghe Vrânceanu”. Mai ales liceul în care, de peste 30 de ani, an de an, eu ofer premii olimpicilor de la această școală care astăzi a devenit de mare prestigiu. Eu când învățam la Liceul „Lucrețiu Pătrășcanu” era pe locul 3 în Bacău. După instituirea premiilor „Viorel Cataramă” și pe măsură ce ele au fost acordate constant, această școală a devenit de prestigiu și este în primele 10 licee din țară. Ăsta este un lucru pentru care sunt extrem de bucuros și mândru că l-am reușit.
Mai este vreun caz de om de afaceri care face așa ceva în țară?
Nu cunosc. Dar eu nu am făcut asta ca să epatez public. Zilele astea, de exemplu, mă plimbam pe centru și m-au oprit doi părinți să-mi spună: „Domnule Cataramă, ce mai faceți? Știți, eu sunt tatăl unui elev care acum 12 ani a primit de la dvs. premiu și cu banii ăia s-a dus și a făcut școala la Londra, iar acum e în niște poziții foarte înalte.” Și asta mă bucură foarte mult! Mai primesc câte un mesaj: „Eu sunt un elev care v-a luat banii!” – asta pentru mine este o mulțumire extraordinară. Mă leagă Bacăul și am o notorietate pozitivă pentru acest lucru. Cei care știu…
Mai am câteva rude și mici proprietăți în Bacău. Părinții mei au venit în București, imediat i-am adus acolo, după Revoluție. Am închis, să spunem, un capitol al vieții mele, dar el există în istorie.
Cum diferă, cum se făcea politică în anii ‘90 și cum se face acum? Nu mă refer la schimbarea mijloacelor de comunicare. Sunt oamenii altfel?
Da, sunt. La nivelul clasei politice, putem spune că este un regres din punct de vedere intelectual. Enorm! În anii 90, cu bune și cu rele, erau niște oameni de un anumit nivel, cu care se putea discuta: Rațiu, Câmpeanu, chiar Iliescu, Bârlădeanu, Viorel Hrebenciuc. Adică oameni educați, oameni care făceau politică, dar aveau și un bagaj important de cunoștințe și scoli etc. Pe măsură ce am evoluat în timp, partidele politice s-au transformat în niște structuri, dacă vreți, cu o ierarhie foarte clară care trebuie respectată. Și, încet-încet, cei care ajungeau să dețină funcții de conducere trebuia să execute niște comenzi care, câteodată, erau și pe placul lor, de multe ori nu erau. Cei care nu făceau lucrul ăsta erau eliminați. Este și cazul meu, ca să discutăm în clar. Și au fost promovați oameni incompetenți, slab pregătiți.
Și dumneavoastră, presa, ați tot relatat cazuri în care când vezi CV-ul, vezi că a terminat liceul la 35 de ani, facultatea la 45 de ani, că are nu-știu-ce lucrare plagiată șamd… Ei, de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere!
„S-a schimbat lumea. A apărut un pericol grav”
Deși păreți un om mai rigid, ați făcut un gest cu un oarecare umor politic: ați anunțat, la un moment dat, că lansați „salteaua Iohanis”, „scaunul Dăncilă” și „pătuțul Barna”. Asta, acum 5 ani. Ce s-a schimbat în acest timp?
S-au schimbat multe în 5 ani. S-a schimbat lumea. A apărut un pericol grav – pericolul războiului, care nu exista acum 5 ani. În acest moment, după părerea mea, trebuie să ai o stabilitate politică extraordinară în țară ca să poți să acționezi coerent în urma unor evenimente care te iau prin surprindere. Pentru că războiul din Ucraina ne-a luat prin surprindere. Atacul Hamas asupra Israelului ne-a luat prin surprindere. Atacul Iranului asupra Israelului ne-a luat prin surprindere. Mâine cine știe ce ne mai poate lua prin surprindere. Ieri a fost cât pe-aici să fie omorât premierul Slovaciei. Prim-ministrul Poloniei este amenințat cu moartea. A apărut o conjunctură care necesită o unitate internă. Și atunci, eu sunt unul dintre susținătorii stabilității politice. Pentru că nu se poate… dacă mai ai și instabilitate politică în această situație, în loc să te ocupi de problemele României să te ocupi de certurile tale interpartinice.
Ați plecat, la un moment dat din PNL, v-ați anunțat candidatura la Primăria Capitalei. Ce s-a întâmplat?
Mi-am dat demisia, după ce am avut divergențe de opinii ideologice. La un moment dat, PNL-ul devenise un partid mai socialist decât PSD-ul. Și pe mine asta m-a deranjat întotdeauna, pentru că eu cred că PNL trebuie să fie stindardul dreptei în România, nu numai cu numele, ci și cu fapta.
Astăzi, forțat de împrejurări, fiind la guvernare cu PSD, PNL a fost obligat să adopte niște poziții de dreapta. Și, cu această ocazie, purtătorii de imagine ai Dreptei, adică vectorii de imagine, cum sunt eu, cum e Rareș Bogdan, Florin Roman, încep să iasă în față pentru că lumea așteaptă de la noi, trebuie ieșit cu oameni credibili, nu cu oameni care gândesc de stânga și vorbesc de dreapta. Noi chiar suntem oameni de dreapta. Și din cauza asta e necesar ca toată lumea să se regrupeze, cei care au vederi de dreapta în interiorul PNL-ului, ca să putem avea o politică coerentă de dreapta.
„Nu mă mișc de aici până când Mircea Fechet nu câștigă președinția Consiliului Județean”
De aia eu am venit la Bacău, dar stau o lună! Mi-am închiriat o cameră la hotel și nu mă mișc de aici până când Mircea Fechet nu câștigă președinția Consiliului Județean. Dar, după aia, vreau să mă duc să vorbesc cu Călin Popescu Tăriceanu, cu Ludovic Orban, să-i conving să vină înapoi în PNL. Să vorbesc cu Romeo Stavarache, aici, pe plan local. Dacă și-a rezolvat toate probleme, să revină în PNL. Pentru că numai așa se face un partid puternic, cu o ideologie de dreapta, cu oameni care sunt purtători ai unei ideologii și care sunt receptați de electorat ca atare.
Eu sunt venit aici în Bacău, cu mandat de la conducerea PNL, ca să uzez de toată notorietatea pe care o am, de toată experiența, expertiza mea și resursele de care dispun, ca să lucrez cu PNL Bacău, cu obiectiv principal: Mircea Fechet, președinte de Consiliu Județean. Ca să ajungem la acest rezultat, ne trebuie, evident, rezultate bune în tot județul și, mai ales, în orașele importante… și mai ales în orașele unde acum nu avem primari: Onești, Târgu Ocna, Buhuși.
„Electoratul are ultimul cuvânt!”
Nu ziceți nimic despre municipiul Bacău? PNL are candidați comuni cu PSD pe lista de la Consiliul Local…
Nu spun nimic, pentru că aici este o listă comună, este o decizie politică despre care nu avem ce discuta; și va fi o siglă comună PNL-PSD, la câștigarea Primăriei Bacău, cu un candidat comun, domnul Valentin Ivancea. Deși, trebuie să recunosc că, din informațiile pe care le am și din sondajele pe care le-am făcut, bătălia e destul de strânsă; și că astăzi, când vorbim, surprinzător, dl. Viziteu are prima șansă. Vă spun și din ce cauză: cred că aici, la Bacău, s-au făcut mai multe greșeli, din care una destul de importantă și anume: dl Viziteu este, dintre toți candidații, singurul care este perceput – atenție! eu nu spun că este – dar este perceput de electorat ca fiind un candidat de dreapta.
În acest context, regret că electoratul îl percepe pe dl. Sergiu Sechelariu ca fiind de stânga; el este om de afaceri important, este de dreapta! Dar, percepția nu coincide întotdeauna cu realitatea!
Cred că s-a făcut o greșeală, nu știu cine a făcut-o, nu știu cine a gândit-o: eliminarea lui Romeo Stavarache din cursă a fost o greșeală care s-ar putea să coste candidatul nostru comun. Pentru că Romeo Stavarche putea să rupă din voturile electoratului de dreapta, nu de stânga. Am dat un exemplu, sunt mai multe.
Romeo Stavarache nu poate candida pentru că a avut o condamnare.
Am văzut o emisiune cu anumite explicații, nu mă bag, nu știu despre ce e vorba. Am încredere că domnul Stavarache va obține o reabilitare totală, pentru a se reintegra în PNL. Un lucru este cert: în lipsa unui al doilea candidat, candidatul nostru comun PSD-PNL are contracandidați care mai smulg din voturi, mai mult sau mai puțin…
Dar ce s-ar spune despre electoratul din Bacău, dacă ar vota un primar trimis în judecată pentru fapte de corupție, cum ar putea fi cazul primarului Viziteu?
Electoratul votează un om. Am constatat, în România, că sunt unele persoane votate chiar dacă sunt în pușcărie. Sunt alte persoane care sunt votate știindu-se clar că au asupra lor fapte grave și totuși sunt votate. Până la urmă, electoratul are ultimul cuvânt. Dacă electoratul votează, votează și cu asta basta.
Acum, dacă stăm să atacăm și electoratul care votează sau să analizăm și să-l blamăm, nu am rezolvat nimic. Pentru că ăsta e unul dintre drepturile fundamentale ale individului, e singur în cabină votează și cu asta gata.
„USR, o gogoașă umflată, lupta lor anticorupție nu a fost o credință sfântă”
Sigur, nu acesta e subiectul principal. Dar vorbim de un primar care a câștigat mandatul pe un discurs anticorupție – campania „Fără penali în funcții publice” – și a ajuns, la rândul lui, suspect într-un dosar – cel puțin un dosar, noi știm de două -, într-unul chiar el a spus că urmează să fie trimis în judecată… Cum ajung politicienii, odată fiind în funcție, să ignore tot ce au spus în campanie? Cum se întâmplă lucrul ăsta?
USR-ul, că despre el vorbeam, este un partid care s-a născut pe o idee foarte generoasă la timpul ei, și anume: susținerea luptei instituțiilor statului împotriva corupției și a devalizării banului public. Acest partid s-a clădit pe această idee… Ca să asistăm, astăzi, cu stupoare, inclusiv eu sunt stupefiat, de faptul că USR-ul a adoptat același mesaj pe care l-a adoptat și alte partide din România: că dosarele instrumentate de instituțiile statului sunt dosare politice care să împiedice candidații lor să candideze. Ceea ce, după părerea mea, pentru opinia publică a fost o catastrofă. Deci USR-ul și-a tăiat, de fapt, baza dură a partidului cu aceste manifestații. Pentru că eu nu discut aici de dl Viziteu, că nu a fost acuzat public, dar vorbim de Clotilde Armand, vorbim de alți membri marcanți ai partidului USR. Acolo nu mai poți să discuți, acolo sunt acuzații, sunt dosare deschise. În momentul în care tu, ca partid politic, care te-ai „născut” exact pe o filosofie contrară, adopți aceeași poziție – pe care ai criticat-o acum 4 ani, acum 6 ani – a altui partid politic, tu ți-ai pierdut electoratul și te-ai descreditat. De aia, în tot acest context în care PNL și PSD formează un grup majoritar în Parlament, USR-ul care putea să formeze o opoziție nu reușește să crească. Din contră, scade în sondaje, din cauza acestui lucru. Ăsta e principalul motiv. Și cu asta s-a cam terminat.
USR este o „gogoașă” umflată artificial?
Da. S-a dovedit fără putință de tăgadă că este o „gogoașă umflată” și că lupta lor anticorupție nu a fost o credință sfântă, ci a fost o chestiune de conjunctură, au prins un moment, dar în care nici ei nu cred.
„Mircea Fechet, o prestație remarcabilă”
Care credeți că e avantajul lui Mircea Fechet? De ce oamenii ar trebui să-l voteze pe el, ca membru PNL, pe el, ca politician tânăr? În contextul ăsta, v-aș ruga să comentați prestația lui la Ministerul Mediului.
Pot să o comentez și eu, dar a comentat-o primul ministru, a comentat-o domnul Ciucă, au comentat-o cetățenii. E o prestație remarcabilă, nu au apărut decât lucruri bune despre activitatea domnului Fechet, ca ministru. Din punctul ăsta de vedere sunt liniștit, fără probleme. S-a demonstrat că el face. De ce e bine și de ce ar trebui să fie pentru Bacău… Pentru că Bacăul a fost sub alte administrații timp de 30 și ceva de ani și trebuie, până la urmă, amândoi să recunoaștem că orașul Bacău arată mai rău decât ar fi putut arăta. Adică, în loc să vedem aici un oraș înfloritor…
Dar orașul Bacău a fost mai mult sub administrație liberală: 12 ani cu Romeo Stavarache, 4 ani cu Liciu
Da, dar banii vin în mare parte de la Consiliul Județean. Și în momentul în care nu există o colaborare și există o bătălie politică permanentă, lucrurile se răsfrâng negativ asupra Bacăului. Până la urmă, mă interesează ca Bacăul să fie un oraș înfloritor. Poate să fie condus și de PSD, și de USR, numai să fie înfloritor. Dar nu s-a realizat până acum lucrul ăsta, pentru că bătăliile mici, mizele mici și contractele atribuite pe alte baze decât cele de eficiență au omorât orașul.
Cum poate ajuta sau cum poate distruge o administrație locală mediul de afaceri?
Să ne înțelegem. Toată lumea țipă că în România e fiscalitate mare. E greșit. România e o tară care are, poate, cea mai favorabilă/prietenoasă fiscalitate (pe capital vorbesc). Ea are o fiscalitate pe muncă la nivelul Europei. Toată lumea vrea să scadă fiscalitatea, dar toată lumea vrea, în același timp, să aibă sănătate, învățământ, străzi… Nu se poate!
Unde e nenorocirea la fiscalitate? Este că avem atâtea excepții la excepții, încât nici nu mai știi cine și ce plătește. Adică, cum un om de afaceri a trecut prin Parlament a profitat de ocazie și a mai trecut o lege pentru firma lui, în așa fel încât azi sunt excepții la excepții. După ce că avem cota unică de 16%, extrem de prietenoasă, avem la ea o mulțime de excepții, ceea ce este incorect și nu este liberal. Acest lucru trebuie să înceteze o dată pentru totdeauna și toată lumea să fie pusă pe picior de egalitate.
Avem un TVA prietenos, totuși; sunt țări care au 25% TVA. Și aici avem o mulțime de excepții. Nu se poate! Până la urmă, ministrul de la Finanțe de unde să facă rost de bani? Să tipărească ca în America? America poate să tipărească bani, că îi împrăștie în toată lumea. Noi nu putem să tipărim lei și nici euro. Și cu asta s-a închis discuția.
Prin urmare, trebuie făcută ordine și terminat cu toate aceste avantaje direcționate aiurea, pe interese individuale sau de grup.
„Primăria nu e biserică. Și nici Consiliul Județean!”
Ajungem la administrația locală mică, cum e cea a Bacăului. Cum își poate ajuta o primărie micile afaceri? Încercați să vă puneți în pielea unui mic om de afaceri!
În primul rând, Primăria nu e biserică, și nici Consiliul Județean. Oamenii de afaceri nu au nevoie de ajutor, au nevoie de un mediu de afaceri prielnic și sănătos. Trebuie să se termine cu relațiile incorecte între instituțiile statului și firmele private, mari sau mici. Și toți trebuie să aibă acces garantat și nediscriminatoriu la orice lucrare care se face aici. Asta e esența. Pentru că se fac tot felul de licitații și tot felul de caiete cu dedicație, se vorbește înainte cu unul, spune o condiție… de aceea, trebuie eliminați.
Oamenii nu au nevoie de ajutor, că se descurcă singuri, de aia sunt întreprinzători. Dar ei nu se pot descurca în momentul în care i se cere șpagă sau altceva. Și dacă nu este în relație bună cu partidul X sau Y el nu poate să facă. Aici este problema fundamentală și aici vrem noi, liberalii, să intervenim.
Doi, sunt o mulțime de fonduri europene care sunt disponibile pentru România. Aplică și fă o legislație, fă caiete într-adevăr, ca oamenii să poată să acceseze aceste fonduri. Că ei fac cu banii ăia lucruri bune pemntru comunitate. Dacă tu le bagi tot felul de condiții aiurea, ca să nu îndeplinească, nu cheltuiești fondurile.
Asta trebuie să facă o administrație liberală. Dar nu neapărat liberală, poate să fie de orice culoare, numai să o facă! Pe mine, repet, nu mă interesează cine conduce Bacăul, atâta timp cât Bacăul prosperă și văd că în fiecare zi e încă un lucru mai bun, încă ceva… Dacă asta se întâmplă, vin oamenii de afaceri, „miros” afacerea și vin și o fac.
Considerați că proprietatea (apartament, imobile) e taxată prea puțin de administrațiile locale, acum? Credeți că ar putea fi oportună creșterea taxării proprietății și reducerea taxelor pe muncă?
Ele au destinații diferite în buget. Noi când plătim taxe, la ce plătim? Contribuții la sănătate. Dacă ne îmbolnăvim ajungem la spital și țipăm că n-avem condiții. Dar nu vrem să plătim. Am fost (n.r. la spital), întâmplător acum, că m-am îmbolnăvit, și era unul acolo care făcea gălăgie mare că el nu plătește niciun fel de taxă de sănătate, dar vrea servicii. După părerea mea, dacă nu e o urgență, dă-i drumul afară. Dacă nu plătești, n-ai ce să cauți… Aaa, dacă e urgență, preiei pacientul, nu discut asta. Dar în rest, vii tu aici că vrei analize și ai gura mare. Și ce dacă ai gura mare? Trebuie să plătești întâi.
Din salarii, sunt plătiți bani și pentru șomaj. În momentul în care ai ajuns șomer te duci la stat și vrei bani. Păi, de unde să-ți dea statul bani? Toată lumea vrea de la stat și pe nimeni nu interesează… S-a ajuns la concluzia că statul se împrumută și îmi plătește mie concediul medical, îmi plătește șomajul, îmi plătește totul…
Trebuie să vedem care este nivelul taxării muncii în UE. Și o să vedem că nu suntem mai scumpi, adică trebuie să fim și rezonabili. Dacă nu vrem să fim rezonabili și mergem doar cu pancarde ca să reducem fiscalitate se întâmplă ce s-a întâmplat acum 4 ani la Bacău. Te „alegi” și nu poți să o reduci, că nu ai bani. Practic, ai mințit, conștient sau mai puțin conștient, în campania electorală că tu reduci neavând habar că nu poți să o reduci.
Ajungem din nou la competență. Când deschizi gura trebuie să știi ce vorbești, să știi ce poți promite și realiza și ce poți promite și nu poți realiza. Și să te abții de la treburile astea.
Acum câțiva ani, se vorbea despre dumneavoastră ca posibil investitor la Dinamo. N-am să vă întreb despre asta, dar vă întreb despre sport și despre relația sportului cu banii publici. Administrația publică, în general, e supusă unei presiuni foarte mari. Se cer performanțe, care ar veni în urma investițiilor de la primării, de la consiliile județene. Cum vedeți asta?
O prostie inimaginabilă! După părerea mea, statul – indiferent că vorbim de el în ansamblu sau la nivel local – trebuie să sprijine activitatea sportivă până la 18 ani. Pentru ca tinerii să se dezvolte armonios. După care, ar trebui ca sportul să aparțină efectiv sectorului privat și să nu intervină în niciun fel banul public.
Vreau să vă dau câteva exemple, ca să înțelegeți cât de tâmpiți putem fi uneori: orașul Târgoviște are două stadioane noi de fotbal; în stadionul „Steaua”, s-a băgat o căruță de bani. Știți câte milioane de euro pierde, pe an, statul român, pentru că există acel stadion și pentru că sunt unii care consideră că sunt ei proprietari. Păi să plătească ei milioanele alea, proprietarii ăia, din propriii bani!
Vezi o mulțime de echipe cu Consiliul Județean. Ce promovezi? Ce vinde Consiliul Județean? Te umflă râsul. Cum să pui Consiliul Județean sau Primăria pe tricou că n-ai altceva ce pune?! Asta ar trebui să fie interzis prin lege.
Știți cum sună imnul Elveției? Ați auzit, cu mici excepții, echipe elvețiene câștigând ceva? Nu câștigă nimic, dar au un nivel de trai care le-ar permite să… Mai câștigă la ski, la tenis… Dar și acolo e numai privat.
Noi vrem de la stat bani, toate federațiile vor bani de la stat. CSM București înghite bani cu nemiluita de la Primăria București și nu livrează nimic, o rușine. Pentru ce trebuie treaba asta?
Dar dacă ar livra ar fi mai corect?
Nu, nu mă interesează! Uitați-vă că fosta campioană din norvegia își vinde nu-știu-ce, că nu are bani. Totul trebuie să fie privat, care e problema? Nu câștigă – nu câștigă! Numai bani privați! Dacă sunt numai bani privați, atunci lucrurile ar fi în regulă. Dacă încep cu „lasă, bă, că-l cunosc eu pe ăla, vorbesc în Primărie sau Consiliu, că mie-mi place și am un băiat care joacă și el fotbal sau handbal etc.” s-a terminat discuția. Nu-i dai voie prin lege să facă.
„Banul public trebuie să fie folosit inteligent”
Vă mai dau un exemplu: Festivalul „George Enescu”. (Eu sunt mare iubitor de muzică simfonică și de operă. Am lojă și la Ateneul Român și la Opera Națională). Dăm vreo 30 milioane de euro ca să facem cel mai mare festival din lume. Dar de unde avem noi banii ăștia? Cu bsuma asta am putea reface Sala Palatului, să-i facem acustica cea mai bună din lume. Nu avem bani pentru așa ceva. Am putea să renovăm din temelii Opera Națională. Dar nu, noi dăm de aiurea 30 de milioane ca să aducem timp de 3 săptămâni cele mai mari formații. Nu-i rău, dar nu suntem în măsură, n-avem banii ăștia. Numai ca să ne dăm mari? Aici este problema.
Banul public trebuie să fie folosit inteligent. Nu făcând stadioane peste stadioane, pe care nu le folosește nimeni. Adică, (clubul – n.n) le ia în administrare, iar când vine nota de plată de 1 milion de euro, se duce la Guvern sau la administrația locală că are nevoie de banii respectivi ca să plătească salarii, aia-aia. Păi nu se poate!
Această debandată a folosirii, a risipirii banului public trebuie să înceteze. Eu vă spun foarte clar: în opinia mea, a lui Viorel Cataramă, nu în numele PNL, ci a mea ca politician, om de afaceri, este că această risipă a banului public trebuie stopată prin lege. N-ai voie să dai. Banii tăi (ai statului, n.r.) sunt pentru cetățeni. Aaaa, că suntem și noi mândri că avem o echipă din Divizia a II-a sau a III-a e ok! Dar eu trebuie să-i fac (cetățeanului, n.r.) străzi, infrastructură, să-i dau posibilitatea să facă afaceri. Nu să-i dau posibilitatea ca, din când în când, la 2 săptămâni, să se ducă să se bucure că vede un meci de fotbal. Lasă că se poate și fără asta, te uiți la televizor.
Revin la domnul Fechet. Ce îl avantajează pe Mircea Fechet, de ce ar fi bun ca președinte la Consiliul Județean? De ce ar avea nevoie ca să aibă succes, dacă va câștiga mandatul?
În primul rând, are nevoie de un sprijin puternic ca să câștige mandatul. Astăzi, când vorbim, statisticile, sondajele arată că nu e într-o poziție privilegiată, încă. Trebuie să facem o campanie care să convingă cetățenii că e persoana potrivită.
În al doilea rând…. tinerețea, pregătirea și seriozitatea. A dovedit, într-o funcție publică de ministru, că nu este implicat în niciun fel de scandaluri, în niciun fel de legături dubioase, că este serios și că muncește în folosul ministerului – atunci va lucra și în folosul Consiliului Județean și trebuie să-i asigurăm o majoritate în consiliu. Că degeaba îl faci președinte, dacă nu-i dai majoritate, nu?
Are toate calitățile necesare, este un lider care s-a impus pe scena publică din Bacău, în ultimii 3 ani. Adică, organizația (PNL Bacău, n.r.) a crescut, asta am constatat și eu. Se lucrează profesionist la crearea unor organizații și consolidarea lor și așa mai departe.
Am stat și am analizat și candidata PSD-ului. După părerea mea, dl. Mircea Fechet este mult superior din punct de vedere al calităților umane și profesionale, pentru a îndeplini această funcție. Și mai e ceva: el nu este subordonat partidului, partidul îl susține; spre deosebire de PSD, unde liderul absolut e dl Benea – care e europarlamentar, și aici sunt, să spunem, oameni sprijiniți de dl Benea. Eu am toată admirația pentru modul în care el se mișcă și controlează PSD-ul. Dar problema e că acest control pe care îl exercită asupra PSD-ului se poate întoarce împotriva Bacăului, în sensul că cei care sunt în funcții nu livrează suficient de bine. Pentru că ei nu au funcție de decizie absolută, cum e în cazul lui Mircea Fechet, și atunci ei trebuie să mai ia o aprobare, trebuie să mai facă, trece timpul și… înțelegeți ce spun, da?
În orice partid există și o coordonare, și o răspundere politică. Un lider executiv, cum este un primar, un președinte de CJ, dă socoteală liderului politic superior. Dacă e și lider local, dă socoteală la București
Una e să dai socoteală la București și alta e să dai socoteală și aici, și la București. În momentul în care trebuie să dai (socoteală, n.r.) pe mai multe etape, se diluează, pierzi timp. La dl Fechet situația este clară: e președintele PNL Bacău, putea rămâne ministru. Dar el a spus: „Vin, în calitatea mea de președinte PNL, să iau Consiliul Județean, să lucrez cu băcăuani și pentru băcăuani. Termin cu Bucureștiul, termin cu ministerul, clar, punct și la revedere”.
„O diferență mare între voturile obținute de primari și voturile obținute de PNL”
Ați fost în județ. Cum simțiți pulsul?
Simt în felul următor, onest, în Bacău: o nemulțumire a celor care au vederi de dreapta, că nu au decât un candidat perceput ca fiind de dreapta de votat. Ei nu au ce alege. În municipiul Bacău, este o nemulțumire pe care am simțit-o.
În județ este o competiție și candidații noștri, ai PNL-ului, încep să câștige teren, prin acțiunile pe care le facem. Eu am sesizat o problemă tot, dacă vreți, statistică – în localitățile de pe Valea Muntelui, la alegerile trecute a fost o diferență mare între voturile obținute de primari și voturile obținute de PNL. Mai mare decât în mod normal. Și vreau să mă duc să discut cu ei, să vedem care e cauza. E o ruptură de logică. Trebuie găsită cauza. Și trebuie să preîntâmpinăm ca anul acesta, în alegeri, să mai existe – sigur, o diferență e logic să existe, că e vorba de o candiatură individuală, până la urmă – , dar nu poate să existe o diferență așa mare. Trebuie să vedem ce se întâmplă acolo și, printr-o colaborare cu primarii din zonă, să identificăm cauzele și să le eliminăm pe cât posibil. V-am dat un exemplu.
Buhușiul are un alt specific. Am fost și am vorbit cu dl Turcea. O să facem acțiuni specifice acolo. La Onești, altele. Suntem într-un proces foarte amplu de reevaluare și trebuie să ne mișcăm rapid, că mai avem 3 săptămâni.
Oricum, noi nu putem să-l scoatem pe Mircea Fechet președinte de CJ, dacă nu avem rezultate bune atât în municipiul Bacău, cât și în teritoriu. Nu poți să spui că pe unul îl faci președinte și după aia tu nu ai voturi suficiente. Sunt foarte optimist, acum după ce am luat legătura cu destul de multe organizații, că putem să creștem.
Sigur că am un plan în cap, n-aș vrea să vi-l spun acum pentru că vreau să las surprizele să vină și sunt încă în discuții și așa mai departe, dar ideea centrală este ca să vină sprijin pentru PNL din partea tuturor celor care sunt cu vederi de dreapta. Asta este ideea centrală.
Cumva, trebuie să atrageți voturi și de la partide despre care spuneați că sunt considerate de dreapta, dar nu sunt chiar de dreapta, mă refer la USR în principal
Care sunt percepute. Până la urmă, pe mine nu mă mai interesează acum că sunt, că nu sunt. Pe mine mă interesează care este percepția electoratului. Și electoratul percepe USR care fiind de dreapta. Punct.
Cum luați voturi de la USR? Cum comunicați asta, ce le spuneți alegătorilor de dreapta? De ce ar trebui să aleagă PNL și nu USR?
O să vedeți. Să știți că, în general, eu sunt un om plin de surprize. Rețineți ideea: toți cei care au vederi de dreapta sau sunt percepuți ca având vederi de dreapta trebuie să se alăture, sub o formă sau alta, PNL-ului. Asta e ideea centrală pe care ne clădim campania, pentru a-l alege en fanfare pe dl Mircea Fechet președinte al CJ Bacău.
- partea a doua a interviului va fi publicată marți dimineață
👤 a zis
Un Aburici…Vrajeala multa.
Dinu a zis
Vorbe, vorbe, vorbe goale ale lui Cataramă.
Nici o soluție, nicio analiză serioasă a decăderii județului Bacău. Județul Bacău se depopulează an de an datorită lipsei locurilor de muncă bine plătite, avem salariu mediu din ce în ce mai aproape de Vaslui.
Candidații la Președinția CJ și la Primărie să vină cu soluții la cele spuse mai sus pt a salva zona Bacău și să le prezinte, altfel nu votăm pe bază de poze și vorbe goale.
Așteptăm să prezentați soluțiile !!
Dr Jivago a zis
Un securistache rizibil ,Catarama, greu de suportat , inclusiv de nevasta-sa si -a pus ambâțul si va sta si o luna pe capul nostru si pe meleagurile bistrițene…Ca să ce ?Ca sa faca ,ce? Nu el si cu ai lui , ni i-au adus pe pungasii useristi ? Acum ,mai nou vrea sa ne miluiasca cu cel mai rapace , cel mai penibil politician ? Adicătelea , pe numele de scenă Șică, ptr necunoscatori , Ludovic Orban… Acest maimutoi politruc ,vechi artist ,unduitor pe ritmuri de manele , in tandem cu neprihanita , imaculata ” vrajitoare” Sidonia , martore ne sunt imaginile cu acest caraghios si fomist Șică, vrea sa vina de mânuță cu inegalabilul afumat si dezorienta in timp si spatiu, Viorel Catarama… Bacaul arată ponosit rau, un târgușor ieftin , l -au „drenat” o multime de” paraditori” ieftini si ca prestanta si ca educatie si nu mai vorbesc de competenta profesionala… Nebacalaureati si la propriu si la figurat : Sechelariu, Stavarache ,Necula, Viziteu..Niste neica nimeni niste pițifenici fara o scoala, fara o instructie solida, nu ne-a omenit nimeni cu un arhitect , c-un edil remarcabil ,doar targoveti ,ca doar aasta cere populimea…
Pricop Luminita a zis
Jivago aveti un stil inconfundabil!
Dintre toate javrele enumerate, Viziteul daca cititi curriculum vitae are studii alese. Doctorat si doua mastere in Franta. Banuiesc ca nu le-a luat cu bani in Franta. Se vede dupa discurs ca are vocabular si studii.
Paradoxul este cum de un om asa de bine pregatit, om al serviciilo se vede clar ca nu are de cat 1 an la sif moldova lucrati si vre-o doi nesemnificativi, ajunge deputat…sa-i controleze pe generali si dupa este ,,plantat” primar… ca si alte experimente la nivel national, pentru ca nu e singular, usr e plin de baieti destepti…ce servesc tara….si debiteaza un aflux de golanii…spre dezamagirea electoratului, puerile si mizerabile… nu le mai enumar ca duduie presa…
Asta nu o mai inteleg…poate ne explica el cand va scrie memoriile cu Bulaiul din vacanta odihnitoare ce il asteapta…
Mulțimea Vidă a zis
Dacă Fechet a ajuns la mâna lui Cataramă,trimisul lui Ciucă la Bacău, atunci e clar ce șanse are.Zero.Nulitățile se atrag.
Dr.&alberts a zis
Domnul doctor Botomei îl susține pe Viorel și deci și pe Fechet.
Doctorul Botomei urmează să îl aducă pe Vântu de la FNI, pardon FMI, să-l susțină la Primărie pe dl.Liciu.
Viorica, tataie, lasă băutură.Fechet mai are 2 membri de partid cu tot cu el și Birzu.Acum tu îi fugărești și pe ăștia.
Corduneanu Daniel a zis
Cel mai frumos lucru spus de dl. Catarama este: „USR, o gogoașă umflată, lupta lor anticorupție nu a fost o credință sfântă”.
Cea mai corecta si mai frumoasa afirmatie ce ii caracterizeaza perfect pe usr-isti hastagi, gasca Vizitiului si Bulaiesului.
Sincer, ar fi fost mai bine ca dl. Catarama sa ramana la Bucuresti, el de mult nu mai are de a face cu Bacaul, insa si0a adus subit aminte de noi.
Se vede ca e dintr-un alt film si este, trimis, sa il sustina pe dl. Fechet, cum e si firesc fiind pnl-ist pana in maduva oaselor.
Din alt film, pentru ca nu poti sa vii cu afirmatii despre condamnatul Stavarache…de trista amintire si mai si spui ca il astepti in PNL.
Adica voi in PNL sa inteleg ca tolerati coruptia, daca omul e prin si condamnat, dar reabilitat, poate sa mai revina la ciolan…
Oricum am inteles ca stafia lui bantuie prin primarie si il consiliaza pe Viziteu…
Stimatul domn Fechet si-a ales gresit total, sa bazeze campania pe dl. Catarama si pe afirmatiile publice din alta epoca, crezand ca electoraltul e tampit si nu vede ce a facut si shleata liberala.
Imi vine sa rad fotografii cu dl. Toma de la Darmanesti, un distins domn uns cu toate alifiile…mai precaut ca Stavarache a luat o decizie buna dupa prefectura pentru Darmanesti…oras mic dar cu proiecte banoase ….stiti ce zic…
Mai lipsea sa il aduca si pe Palar si pe Ciubotari si cu Stavarache si poza era completa…
Pacat ca va stricati imaginea cu asemenea personaje dl. Fechet.
Dealde Stavarache trebuie sa fie de domeniul uitarii…
Noi nu mai vrem din astia la primarie …ca intr-o buna zi daca mai prindem corupti…ne fortati sa procedam ca pe vechile timpuri in turcia….unde amputau manuta dreapta la furaciosi…
Atunci era dureros si unii probabil mureau…astazi dca s-ar implementa in codul penal…se pot pune perfuzii, tranchilizante… 99% din politicieni, administratori de firme ce lucreaza cu statul si functionari publici ar purta proteze…
Criastian Tudor Popescovici a zis
Domnu’ Catarama da matale esti la varsta de jucat in parc cu nepoteii…
Lasa bre mortii in pace…mortii cu mortii si vii cu viii…
Parca ai fi agent dublu…ii strici parca voit lui mister Fechet imaginea, dar si a partidului, pomenind de penalul Stavarache… si ca il doriti inapo in pnl.
Sunt unii in partid mai tinerei care sunt satuli de hoaste..imputite…vor oameni tineri cum e Fechet, dar nu ca Stavarache…
Acuma stii si mataluta cum merg treburile la noi, jocurile sunt cam facute…
Nu ai vazut poza mai reusita de sambata la catedrala?
Ala e viitorul, IPS Ioachim cu Dragos, Valentin, Cristina, formula completa pentru Bacau!
Pai nu stii cand Marele Alb si BOR vor ceva si sunt in deplina simbioza cu politicul si lumea le respecta alegerile ca pe un legamant sfant?
Mergeti linistit la Buxuresti stimate domn, nu aveti la dumneavoastra discursuri pertinente, doar afirmatii triste, de prost gust ce intineaza imaginea baiatului asta tanar Fechet ce este capabil si nu merita sa il alaturati langa niste jeguri nereabilitate…
John a zis
Exact. A pus punctul pe „i”.
Sunt promovați oameni incompetenți, slab pregătiți, fara un bagaj minim de cultura.
Și apoi ni-l arată pe fechet :)))))
Nu râdeți de PNL, că și la PSD oameni bine pregătiți, conferențiari universitari, au stat drepți si au așteptat să fie aprobați de un covrigar fara bac din Buzău!