Domnule Ionel Palăr, alegerile parlamentare au venit atât de repede după cele locale, încât nu a mai fost timp de analize. Dumneavoastră ați făcut un pas în spate, deci acum aveți ceva mai mult timp decât înainte. Care ar fi concluzia principală a alegerilor locale Bacău 2020?
Ca și la fotbal, când echipa pierde calificarea, chiar dacă a jucat bine, cel care demisionează este antrenorul. Nu comentez cât de bun este acest principiu, dar eu l-am aplicat. Și am făcut-o fără să mi-o ceară cineva, alături de alți colegi din țară. Cât despre alegerile propriu-zise, au fost atipice. Limitarea comunicării directe cu votanții a influențat semnificativ rezultatul. Asta contează însă prea puțin, în comparație cu faptul că a trebuit să protejăm sănătatea tuturor.
Dacă v-ar suna acum cel care a câștigat alegerile și v-ar spune că este dispus să susțină un singur punct din programul dumneavoastră electoral, ce i-ați recomanda?
– Fără doar și poate, turismul! Avem zone în județul nostru cu un mare potențial turistic. Mă gândesc în primul rând la Valea Trotușului. Sunt la fel de frumoase ca zonele din Covasna și Harghita, care acum trăiesc din turism. Bine, ca să ajungi să dezvolți turismul ai nevoie mai întâi de apă curentă, de canalizare, de gaze naturale, de drumuri asfaltate. Abia atunci se vor gândi să se întoarcă acasă cei plecați la muncă în străinătate și să deschidă câte o afacere de familie în turism.
Să revenim la politică. V-ați dat demisia din funcția de președinte al Organizației Județene a PNL Bacău. Ce faceți acum?
Cum spuneam, am făcut acest pas în spate. Mi-am asumat acest gest bărbătește, nu m-am supărat pe nimeni. Până la învestirea viitorului Parlament, îi reprezint pe alegători și susțin toate proiectele ce pot contribui la dezvoltare locală, oriunde în județul Bacău. Îmi fac până la capăt munca de deputat. O spun răspicat: rămân în Partidul Național Liberal, sunt implicat în campania electorală. De câte ori este nevoie mMerg prin sate, alături de colegii mei, și stăm de vorbă cu oamenii. Rămân îmbrăcat în geaca galbenă!
Care este relația cu colegii dumneavoastră de partid acum, când nu mai sunteți președinte?
Cu toată sinceritatea și lipsa de modestie vă spun: colegii din PNL mă tratează cu respect, așa cum am făcut-o și eu când eram președintele organizației. Este firesc să fie așa, suntem în PNL pentru că ne unesc principii, nu interese de gașcă. Și mai este un aspect pe care colegii mei chiar mi-l spun: la alegerile locale, eu, în calitate de candidat la președinția Consiliului Județean, am obținut mai multe voturi decât partidul. Nu este puțin lucru, iar colegii mei, oameni cu experiență politică, știu câtă muncă stă în spatele unui astfel de rezultat. Și tot ei sunt cei care știu că, dacă la Primăria Bacău s-a schimbat primarul, asta s-a întâmplat doar datorită sprijinului dat de liberali. Un rezultat în urma căruia, așa cum se știe, eu am fost cel care mi-am prezentat demisia. Că așa-i în fotbal…
Ați vorbit de oameni cu experiență politică. Ce se va întâmpla cu experiența politică a dumneavoastră? Va fi folosită doar la întâlniri cu alegătorii din județul Bacău?
Asta este o întrebare grea. Eu pot să vă spun doar punctul meu de vedere. Sunt în PNL și îmi pun toată experiența la dispoziția partidului. Până la urmă, suntem liberali nu pentru privilegii, ci pentru că ne unesc niște principii, niște preocupări, niște valori. Eu consider că mi-am făcut treaba în parlament și nu caut acum vreo recompensă. Colegii mei vor decide cât și cum ne vom implica fiecare. Dar, ca să nu credeți că vreau să ocolesc răspunsul la întrebarea dumneavoastră, vă spun cu toată modestia că voi răspunde oricărei provocări unde experiența și buna mea credință pot fi de folos.
În activitatea dumneavoastră de deputat ați avut mai multe inițiative legislative. Nu vă cer să le enumerați aici, electoral. Spuneți-mi doar în care ați pus cel mai mult suflet.
Aș putea să vă povestesc ore în șir despre activitatea mea ca președinte al Comisiei permanente comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO. În această calitate, m-am implicat, alături de colegii mei, în rezolvarea unor probleme serioase ale patrimoniului românesc înscris în UNESCO. Am condus o comisie parlamentară ai cărei membri, indiferent cărei formațiuni au aparținut, au înțeles să facă doar politica de salvgardare a patrimoniului românesc. Și de asta cred că am reușit să mișcăm lucrurile
Văd că v-ați însuflețit. Povestiți-ne despre ce a făcut concret această comisie…
Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO din România, sărbătorită anual pe 16 noiembrie, nu poate trece neobservată de niciun român care-și iubește locurile unde s-a născut. Mărțișorul, ia, doina, scoarța sunt tot atâtea elemente de identitate, a căror valoare și unicitate sunt recunoscute la nivel mondial. Dar poate cea mai mare victorie este că am reușit să limpezim situația de la cetățile dacice din Munții Orăștiei, care, timp de 30 de ani, au fost expuse braconajului arheologic și degradării, iar astăzi se lucrează la punerea lor în siguranță.
Tot la capitolul reușite aș trece și deblocarea dosarului comun cu Republica Moldova privind țeserea cămășii cu altiță, ia, sau faptul că am creat grupuri de lucru, am sesizat ministerele abilitate ori de câte ori a fost nevoie și am reușit să aducem pe agenda specialiștilor și alte situații sau dosare noi. A fost o activitate intensă și dinamică, care a avut un singur scop: salvarea bunurilor românești, care au bucurat sufletele oamenilor și care ne definesc pe noi ca popor.
Gânduri de viitor?
Momentan, așa cum spuneam, sunt implicat, alături de echipă, în campania electorală pentru alegerile parlamentare. Încerc să îi fac pe băcăuani să înțeleagă că singura șansă pentru România este o guvernare liberală, pentru că avem la dispoziție 83 de miliarde de euro pentru dezvoltare, iar noi, liberalii, am gândit deja o strategie. Urmează o perioadă grea, avem multe de reclădit, de modernizat, de construit. În plan personal, îmi doresc și eu un răgaz, pentru că familia așteaptă să-i dedic mai mult timp, mai multă atenție. Ani de zile am fost mai mult un musafir, acasă. Apoi, cine mai știe? Un lucru este clar: Ionel Palăr rămâne liberalul pe care oamenii, atât cei din partid, cât și restul, l-au cunoscut! Îmbrăcat în geaca galbenă!
Cristina M a zis
Cinste lui, bravo echipei care a condus-o!
Vera a zis
Ai probleme cu acuzativul: PE CARE a condus-o (catastrofal).
GOGU MOLDOVEANU a zis
DOMNULE PALAR STITI CUM SE SPUNE de fosti numai de bine!
Leo a zis
P N L indivizi la furat de corcodușe, politica liberală!UTOPIE LA MAXIM(LA GREU!)doar afoni si credulonii cred în basmele liberale.
A re s a zis
Stai mai departe Palar vreo 5 ani. Ai avut deja prea mare răsplată pt ce ai făcut tu pt PNL. Stavarache te a făcut parlamentar, ca tu nu ești liberal, ești de la Pur Voiculescu. Stavarache era tare, voi sunteți nimic.
Maricica a zis
Compromis total!Lupul isi schimba parul..
Alex a zis
Se cheama geaca galbena sau blana de lup? 🙂