Medicii de familie își pot găsi un al doilea serviciu, dacă vor trece cu bine examenul pentru competență în medicina de întreprindere, care va avea loc pe data de 28 noiembrie. Pentru că numărul de specialiști în medicina muncii este foarte mic, la nivelul județului Bacău fiind numai trei astfel de medici, iar întreprinderile desființîndu-și de multă vreme cabinetele proprii, starea de sănătate a angajaților a rămas în voia sorții. „Educația și informarea angajaților în probleme de sănătate în muncă nu se mai face de 10-12 ani de zile. Tot de atîta vreme nu s-a mai realizat o evaluare a frecvenței bolilor profesionale în rîndul salariaților. Dacă medicii de familie își vor lua competența în medicină de întreprindere, ei pot face la un anumit interval de timp și controale în rîndul salariaților”, ne-a declarat doctorița Angela Aflorei, director adjunct al Direcției de Sănătate Publică. Potrivit legislației în vigoare, orice agent economic cu peste 200 de anagajați poate avea un cabinet medical la care să-și desfășoare activitatea un medic de întreprindere. După ’89, în județul Bacău nu toate întreprinderile și-au desființat cabinetel medicale. Firme precum Pambac, Bere Lichior, Pobac sau Renel și-au păstrat pentru salariații lor cabinetele medicale proprii. (C.D.)
Lasă un răspuns