Consiliul de Administrație (CA) al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) a decis, aseară, să desființeze clasa întîi din sistemul Waldorf. Motivul: numărul foarte mic de elevi. Acesta a crescut, în ultimele zile, de la trei la cinci, lucru care nu a convins pe membrii CA al ISJ, care au considerat că nu se justifică plata unui învățător pentru numai cinci copii. Cît privește clasele a II-a, a III-a și a IV-a, acestea au „scăpat”, cel puțin deocamdată, de spectrul funcționării în sistem simultan, însă învățătoarele de la Waldorf trebuie, în decurs de o săptămînă, să-și completeze numărul de elevi. „Dacă acest lucru nu se va întîmpla pînă lunea viitoare, clasele respective se vor desființa”, ne-a declarat inspectorul general Ghiorghi Iorga. Precizăm că, în acest moment, clasele sînt frecventate, potrivit declarațiilor învățătoarelor, de un total de 23 de elevi pentru trei ani de studiu. Numărul minim de elevi dintr-o clasă trebuie să fie de zece.
Deciziile CA al ISJ vin să împace, practic, și capra și varza, după ce, ieri, învățătoarele și părinții copiilor de la Waldorf au depus la Inspectoratul Școlar un memoriu prin care solicitau păstrarea tuturor celor patru clase și renunțarea la ideea învățămîntului simultan. Aceștia au pierdut o clasă, dar au reușit să determine conducerea ISJ să abandoneze, cel puțin pentru moment, ideea învățămîntului simultan, care presupune ca elevii din doi ani de studiu să învețe, simultan, în aceeași clasă. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns