Senatoarea Cristina Breahnă-Pravăț, care este și candidatul PSD Bacău pentru președinția Consiliului Județean, consideră că pentru a avea un sistem medical eficient este foarte importantă colaborarea dintre administrația județeană și cea locală.
În acest sens, candidata la președinția Consiliului Județean Bacău dă ca exemplu administrația locală de la Onești, unde „tandemul Laurențiu Neghină – Adrian Jilcu a mai înscris, în perioada recentă, în bilanțul de investiții pentru sănătatea oneștenilor, alte obiective importante finalizate”. Este vorba despre eficientizarea energetică, dotările medicale moderne și alte elemente de modernizare a infrastructurii spitalicești din cadrul Spitalului Municipal Onești.
Pentru echipa administrativă social-democrată de la nivelul județului Bacău, sănătatea băcăuanilor este și va rămâne prioritatea zero. Și acest principiu poate produce cu adevărat rezultate când administrația județeană conlucrează extrem de eficient cu administrații locale pentru care sănătatea este la fel de importantă.
Este cazul administrației locale de la Onești, unde tandemul Laurențiu Neghină – Adrian Jilcu a mai înscris, în perioada recentă, în bilanțul de investiții pentru sănătatea oneștenilor, alte obiective importante finalizate (eficientizare energetică, dotări medicale moderne, alte elemente de modernizare a infrastructurii spitalicești din cadrul Spitalului Municipal Onești).
De aceea, în calitate de candidat la funcția de președinte al Consiliului Județean Bacău, am responsabilitatea de a finaliza, într-un orizont de timp cât mai scurt, toate investițiile din domeniul sanitar, demarate la nivel județean de către președintele Valentin Ivancea și echipa sa din executivul acestei instituții, dar și obligația de a iniția noi proiecte care să crească standardele de îngrijire medicală în spitalele din Județul Bacău.
Din postura actuală de senator am inițiat, în acest mandat, alături de toți colegii mei – parlamentari PSD de Bacău – multiple amendamente pentru obiective din cadrul Spitalul Județean de Urgență Bacău, Spitalul Municipal din Onești, Spitalul Municipal din Moinești.
Însă, reziliența sistemului medical din Județul Bacău nu ar fi putut fi asigurată cu succes fără implicarea reală a Consiliului Județean Bacău în acest proces, fără aportul considerabil al Guvernului României, al premierului Marcel Ciolacu și, nu în ultimul rând, al Agenției Naționale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate, condusă de băcăuanul Adrian Popa.
– sen. Cristina Breahnă-Pravăț, candidat PSD pentru președinția Consiliului Județean Bacău
Radu- Radu a zis
In sanatate mai trebuie rezolvate 2 probleme ce depind de DNA, si anume spaga la doctori si spaga la angajare.