Anul economic 2008 a adus, in judetul Bacau, investitii de citeva sute de milioane de euro. Cu precadere, tinta investitorilor au fost productia industriala si retailul, dar o parte dintre investitii au fost dirijate si catre infrastructura. Tot in 2008, in judet au fost puse bazele unor importante proiecte de investitii, prin care se vor moderniza doua dintre cele mai importante intreprinderi si va fi ridicat un centru expozitional. Rezultatele au fost consemnate de Ziarul de Bacau, la timpul potrivit, in rubrica „Top 5 Economic”, care evidentiaza cele mai bune rezultate, cele mai importante
actiuni si cele mai mari efecte pe care o societate comerciala, o organizatie
sau o institutie, chiar si o personalitate sau alta, le-au obtinut s-au le-au
produs pe parcursul unei saptamini in judet.
Investitiile in productie sint, de departe, cele mai spectaculoase. Circa 100 de milioane de euro au fost bagati in instalatii si fabrici care, la aceasta ora, produc. Rompetrol a pus, astfel, la bataie, 15 milioane pentru deschiderea unei noi statii de imbuteliere a gazului petrolier lichefiat (GPL) in satul Dumbrava (Itesti) si pentru dezvoltarea retelei de distributie a carburantilor. La Onesti, Albrau Grup a purces la concentrarea productiei de bere din Onesti si Iasi in fabrica din Onesti. Compania a facut o investitie de 25 de milioane de euro in modernizarea fabricii si produce, acum, marcile de bere Coroana si Zimbru. Nu departe de ea, Chimcomplex Borzesti a lansat in productie prima instalatie de cogenerare de energie electrica si termica, iar aceasta se alatura altor 12 obiective, in valoare de peste 31 de milioane de euro, din programul de investitii 2007 – 2008. La inceputul verii, Hidraulic Moinesti a prezentat cea mai moderna instalatie de foraj din tara, pusa in functiune la Oprisenesti – Braila. Hidraulic este apreciata ca fiind a treia intreprindere, dupa capacitatea de productie, din Romania si este urmasa fostei Schele de Foraj Zemes, acum in proprietate privata. Valoarea investitiei a fost de 7 milioane de euro. Nu in ultimul rind, Agricola Bacau s-a remarcat prin investitia de modernizare a abatorului de pasari, in valoare de 10 milioane de euro, dar si prin preluarea pachetului majoritar de actiuni al societatii Avicola Lumina – Constanta.
Strainii cumpara fabrici si combinate
Un eveniment demn de consemnat, anul trecut, a fost preluarea combinatului de cauciuc sintetic din Onesti, Carom. Energy Bio Chemicals Austria a semnat, anul trecut, contractul cadru prin care intentiona preluarea societatii. Energy Bio Chemicals a investit in pachetul de actiuni pus in vinzare la Carom Onesti, aproape 78 de milioane de lei. Firma austriaca a preluat, astfel, controlul asupra combinatului si, de curind, a anuntat ca va reporni o parte dintre instalatii si va produce biodiesel, dar este posibila si fabricatia de cauciuc sintetic. In Bacau, cel mai bogat om din Polonia, Michal Solowow, a preluat, prin firma sa Barlinek, societatea Diana Forest Bacau, dupa o tranzactie care a ajuns la 21 de milioane de euro. Tot Solowow a anuntat alte doua investitii importante in Bacau, pe terenurile fabricii de prelucrare a lemnului, intre care o fabrica de placi ceramice.
Investitii pe termen scurt
Cel putin trei obiective de investitii, cu bataie pe termen scurt, de circa un an, sau mediu sint in fruntea topului economic, la aceasta categorie. Prima este cea de la Rafo Onesti, unde in luna februarie a inceput un program de modernizare in valoare de peste 350 de milioane de euro, cu termen de finalizare in 2010, dar promisa pentru septembrie 2009. Programul presupune, insa, disponibilizarea a circa 1.500 de salariati. De asemenea, Termoelectrica si Electrabel s-au remarcat prin semnarea memorandumului prin care vor construi, la CET Borzesti, o noua termocentrala, cu un grup de productie de 400 MW. Valoarea investitiei este de 300 – 400 de milioane de euro. In sfirsit, este demna de consemnat stradania Consiliul local si Consiliul Judetean Bacau pentru deschiderea lucrarilor la Centrul de Afaceri si Expozitii, cu o investitie de aproape 13,3 milioane de euro, din fonduri europene si fonduri proprii, prima investitie din Romania inceputa cu bani exclusiv europeni.
Bacau, atractie pentru retaileri
Investitia companiei Bel Rom Real Estate a fost, anul trecut, perla coroanei in materie de dezvoltare a retailului in Bacau. Este vorba de investitia de 60 de milioane de euro facuta in European Retail Park Bacau, primul si cel mai mare parc de retail din municipiu. E a marcat si deschiderea celui mai mare magazin Altex din Romania, in Bacau, si a primului magazin Deichman. Tot aici, Grupul Metro a investit 17 milioane de euro in real,-Hypermarket Bacau si a creareat 400 de noi locuri de munca. Hypermarketul a fost deschis pe 31 iulie si este unul dintre cele mai bine organizate din Bacau. dar, la capitolul dezvoltatori de retail trebuie consemnat si efortul companiei Dedeman Bacau, pentru programul de investitii in valoare de 35 de milioane de euro dedicat construirii a inca patru complexuri comerciale in tara, in 2008.
Autoritatile stau cu ochii pe zona
Autoritatile romane, dar si europene, au stat, anul trecut si cu ochii pe zona Bacau si pe Regiunea Nord-Est, dar au si miscat cite ceva. Dintre toate evenimentele am retinut gestul Guvernul Romaniei, care a aprobat un acord de imprumut in valoare de 298,5 milioane de euro de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, pentru investitii in gospodarirea apelor, din care Bazinul Hidrografic Siret va beneficia de 39 de milioane de euro. Astfel, in judetul Bacau vor fi amenajate albiile riului Trotus si a afluentilor lui, pe tronsonul Ghimes – Urechesti. La fel, Danuta Hübner, comisar european pentru Politici Regionale, a fost, in toamna trecuta, primul oficial de acest rang din Uniunea Europeana care a venit in Regiunea Nord-Est, eveniment care a coincis cu anuntarea Municipiului Bacau ca „Pol de dezvoltare urbana”.
Lasă un răspuns