Elvira Diaconescu, organizator turism, Brașov: Salut „Ziarul de Bacău” și îi doresc viață lungă, tinerețe veșnică și idei cît mai aproape de ceea ce așteptăm noi, cititorii. Am remarcat deschiderea publicației către firescul cotidian, care mai atenuează din încrîncenarea problemelor serioase. Nota maximă din partea mea pentru paginile și reportajele de la Monden, Utile, Vînătoare și pescuit, Opinii. Iată de ce îndrăznesc a vă sugera să extindeți demersul dumneavoastră publicistic și spre alte domenii tematice la fel de atractive, cum ar fi turismul, de exemplu, sub toate formele lui. De ce fac acest lucru? Pentru că sînt băcăuancă de origine, din zona de munte a Văii Trotușului. Între Onești și Ghimeș – Miercurea Ciuc există nenumărate puncte de atracție, mai mult sau mai puțin cunoscute sau abordate. Nu mai spun de Valea Slănicului și orașul -stațiune. Există, în arealul geografic respectiv, văi și defilee, chei și ponoare despre care încă nu a scris nimeni. Apoi, Valea Oituzului, spre Hîrja și Brețcu. Toate acestea reprezintă o mină de aur care așteaptă doar să fie scoasă la lumină, respectiv în circuitul turistic. Sînt convinsă că publicînd reportaje din și despre aceste locuri – atracție, ar crește foarte mult și gradul de atractivitate al publicației dumneavoastră.
Redacția: Mulțumiri pentru aprecieri și sugestii. Vă asigurăm de receptivitatea noastră, informîndu-vă totodată că deja avem inițiative în această direcție. Toate cele bune!
Există o soluție legală
Aristotel Pradău, maistru constructor pensionar, Bacău: Locuiesc la etajul patru al unui bloc cu tot atîtea nivele. De cîtva timp, din cauza vechimii, a neîntreținerii și intervențiilor unor locatari care au distrus izolațiile panșeului prin amplasarea de suporți de antene, apa din ploi pătrunde în apartamentele superioare. Vă dați seama ce se întîmplă: umezeală, igrasie, mirosuri urîte, surse de boli, dar și riscul degradării blocului. Cînd i-am solicitat pe ceilalți locatari pentru a contribui la remedierea izolației, toți au spus că nu-i interesează, că nu e problema lor, iar eu – de unul singur nu am posibilitatea să o fac. Ce mă sfătuiți, cum trebuie procedat?
Redacția: Asociația de locatari sau de proprietari – dacă a fost constituită – este cea care trebuie să se implice. Conform legii, toți proprietarii trebuie să contribuie financiar pentru acoperirea costurilor lucrării, în funcție de etajul la care își au apartamentele și suprafața locativă deținută. Asociația va contracta lucrarea cu firma care și-a adjudecat licitația, iar banii vor putea fi achitați și într-un număr de rate lunare, după cum se va stipula în contract. Vă dorim succes. (Rubrică realizată de Florin DUNĂREANU)
Lasă un răspuns