sună o vorbă românească la care, din păcate, se fac tot mai puține trimiteri. Comportamentul liber este confundat cu libertinajul, cu acel „fac ce vreau”, nu mă interesează de ceilalți. Despre asemenea atitudini ne-a scris un expert în materie, profesorul pensionar Visarion Ușurelu, „băcăuan ocazional”, venit pentru cîtva timp din Galați, între prieteni, dar care a devenit cititor al ziarului nostru. „Apreciez, între altele, impactul rubricii BLITZ. Dacă aveți putința, vă rog să-mi publicați scurta mea intervenție sub acest generic”. O facem cu plăcere, domnule profesor.
„Dreptul” celui „mai tare”
„Boala” despre care țin să vă vorbesc am diagnosticat-o prima oară în orașul meu, de pe malurile Dunării, dar am constatat că ea a navigat în amonte, pe Siret și Bistrița, poposind astfel și la Bacău. Este vorba despre așa-numita „aroganță” a unor salariați publici cărora, în virtutea unor prerogative profesionale cu acoperire legală, li s-au conferit anumite puteri; în principal, de a „te pune la punct”, cu sau fără motiv, sau de a încălca ei înșiși regulile pe care au datoria să le apere. De mai multe ori am fost în situația să observ cum gardienii publici, deplasîndu-se per pedes ori pe bicicletă, traversează pe roșu la semafor, în timp ce pietonii așteaptă unda verde. Pentru ei, nu există acel „nu e voie”, în schimb dacă te-ar prinde pe tine, anonimul pieton, în culpă, imediat ar scoate carnețelul pentru amenzi. Conform preceptului „pe cel tare nu-l trage nimeni la răspundere”. În piață, vămuiesc țăranii cu un măr, cîteva nuci sau un buchețel de flori – i se spune „mica ciupeală”, sau te privesc de sus, dominator și deseori, amenințător. Năravuri. Nu le contest utilitatea acetor oameni și nici nu mi-am propus să acuz o instituție serioasă, cu responsabilități precise. Mă refer doar la anumiți indivizi care, o dată ce se văd îmbrăcați în uniforma de gardian public, cred că au dreptul să te trateze cum doresc. Mă îndoiesc că, la angajare, nu li se spune că ei sînt în slujba cetățeanului, și nu invers. Sper să înțeleagă acum, după ce (dacă) vor citi aceste rînduri. Închei, cu simpatie și respect, al dumneavoastră Visarion Ușurelu.
Tableta de sănătate
Electrocutarea
Electrocutarea se produce prin contactul accidental al unui individ cu un conductor electric sub tensiune. Accidentele produse de curentul electric determină șocul electric și arsura electrică. În raport cu intensitatea curentului pot apărea următoarele masnifestări de șoc: o senzație de tremurare a corpului la o intensitate de 1 miliamper; contracturi musculare generalizate cu oprirea consecutivă a respirației la o intensitate de 10-30 miliamperi; pierderea cunoștinței și chiar provocarea morții – prin fibrilație ventriculară cînd intensitatea curentului a depășit 70 miliamperi. La locul de contact al curentului, victima prezintă arsuri a căror întindere, profunzime și gravitate se datoresc transformării energiei electrice în energie calorică. Primul ajutor: scoaterea victimei de sub influența curentului electric. În caz de pierdere a cunoștinței și oprirea respirației se va proceda la reanimarea respiratorie prin respirație gură la gură sau gură la nas, asociată cu masajul cardiac pentru reanimarea inimii. Se apelează urgent la medic. (Dr. O. Apostolescu) (Rubrică realizată de Florin Dunăreanu)
Lasă un răspuns