Nu-i pace nici printre bătrîni! Astfel au putea parafraza un vechi film al anilor ’50, de inspirație socială. („Nu-i pace sub măslini”). În cursul zilei de luni s-a prezentat la redacție pensionarul Ion Chicuș, originar din comuna Vultureni, pentru a ne solicita sprijinul în soluționarea unei probleme personale presante. Să-l ascultăm: De trei ani, respectiv din 1999, locuiesc în Căminul de bătrîni de la Bacău, unde mi-am achitat cu regularitate contribuția de întreținere, care în prezent se ridică la 1.750.000 de lei lunar. Aici am făcut cunoștință cu o doamnă, cu care conviețuiesc în uniune consensuală. Ni s-a repartizat o cameră pe care am amenajat-o așa cum am putut și ne-am priceput pentru a ne simți cît mai bine. Totul a decurs normal pînă zilele trecute, cînd am fost aruncat pur și simplu din instituție, pe motiv că am încălcat regulamentul acesteia. Ce s-a întîmplat, de fapt: cu o seară înainte de incident am servit un pahar de vin împreună cu niște rude din oraș, iar peste noapte am făcut o criză de sciatică. A doua zi dimineață am întîrziat în pat, ceea ce a deranjat-o pe femeia de serviciu, care a acuzat că nu poate face curățenie în cameră. Reclamația la administratorul și directoarul căminului s-a lăsat cu exmatricularea mea, fără nici un fel de explicație. Doar cu cîteva îmbrîncituri din partea portarului. Am fost alungat pur și simplu, fără măcar să mi se dea voie să-mi protejez bunurile pe care le am aici: televizor, aparat de radio, telefon, tablouri, lenjerie, îmbrăcăminte. Consider că e un abuz din partea conducerii instituției, o punere la punct datorată ranchiunii pe care mi-o poartă din cauză că nu pot accepta anumite practici în defavoarea asistaților și le-am spus-o în față. Tot ce le solicit dumnealor e să înțeleagă că nu e corect tratamentul la care m-au supus și să mă reprimească în cămin. De o săptămînă sînt nevoit să umblu pe străzi și să dorm pe unde apuc, în timp ce patul meu din camera de cămin, pe care mi-l plătesc oricum, stă gol. Sper ca în numele omeniei și al corectitudinii, persoanele care m-au neîndreptățit astfel să revină la sentimente normale.
Tatăl și fiul vor fi din nou împreună
În edițiile de vineri, 1 noiembrie, și miercuri, 6 noiembrie, ale
ziarului nostru, la rubrica „Invitație la dialog” au apărut două note
sub titlurile: „Un apel: dați-mi copilul înapoi” și respectiv „Un caz
complicat, cu multe de suspiciuni”. În ambele se făcea referire la o
problemă deosebit de sensibilă și dureroasă prezentată de Costel
Rusanu, din comuna nemțeană Țibucani, satul Davideni, care în
acest sens apelase la ziarul nostru. Conform celor relatate de
Costel Rusanu, acesta a locuit timp de 11 ani, pînă la finele anului
2000, în comuna Agăș, unde a trăit în concubinaj cu Rodica Lorenz.
Rezultatul acestei conviețuiri a fost băiețelul Narcis Alexandru
Rusanu, acum în vîrsată de 8 ani. Încă de la naștere, ne spune
Ciostel Rusanu, l-a recunoscut ca fiind fiul său. Acum doi ani,
concubinajul s-a întrerupt, iar copilul a rămas spre îngrijire și
educare mamei. Tatăl menționează că fără a exista vreo hotărîre
judecătorească de încredințare a minorului a plătit pensie
alimentară conform opțiunii libere dintre cei doi părinți. Totul a
decurs normal pînă în luna iunie a acestui an, cînd fosta concubină
a plecat în Italia și a lăsat copilul spre îngrijire părinților ei. Între
timp, fiind anunțat de cineva că pe 20 octombrie a.c. copilul ar fi
fost alungat din casă de către bunici și ar fi ajuns la învățătoarea
Tanța Gherman. Costel Rusanu s-a deplasat la Agăș pentru a-l lua
la el acasă, considerînd că are acest drept în calitatea sa de tată.
Nu a reușit pentru că Tanța Gherman ar fi refuzat să i-l dea. Costel
Rusanu afirmă că toate demersurile sale întreprinse la organele și
instituțiile mai mult sau mai puțin abilitate să-i rezolve problema au
rămas fără rezultat. În consecință, ultima speranță era legată de
hotrărîrea Judecătoriei Moinești ce urma să se pronunțe în cazul
său, dar își manifesta temeri și suspiciuni în privința verdictului.
Iată că, zilele trecute, acestea au fost spulberate prin hotărîrea
instanței de judecată privind dosarul 5141 din 2002, care a decis că
minorul este încredințat spre creștere și educare tatălui. Astfel, tatăl
și fiul vor fi fi, de acum, din nou împreună. Singurul regret este că
micuțul va crește fără a fi însoțit și de ocrotirea și afecțiunea mamei
ce nu este lîngă el acum, cînd anii fragezi ai copilărieri impun
aceasta mai mult ca orice. (Mihai Vieru)
(Rubrică realizată de Florin DUNĂREANU)
Lasă un răspuns