Petru DONE
Soluția pentru Amurco: șomajul. Aceasta va fi definitivată luni, 13 mai
Ioan Niculae a finalizat întâlnirea cu salariații de la Amurco la mai puțin de două ore de la sosirea în Bacău. Practic, el a stat de vorbă numai cu liderii sindicatului, dar care s-au aflat permanent alături de salariați, afară, în curtea întreprinderii. Patronul combinatului nu a dat o soluție definitivă la criza de la Amurco, însă a confirmat că o bună parte dintre salariați vor fi trimiși în șomaj. Luni, 13 mai, cifra celor disponibilizați va fi bătută în cuie. Dacă administratorii vorbeau, până acum, de 600 de oameni, sindicatul ține acum ca această cifră să fie ceva mai mică, pentru ca la muncă să mai rămână circa 250 de angajați, din efectivul total de 750.
Patronul vine după ce salariații s-au revoltat că nu-și mai primesc salarile și nu se întrevede nici pe viitor o soluție pentru garantarea locurilor de muncă.
Omul de afaceri Ioan Niculae, proprietarul combinatului de îngrășăminte chimice din Bacău, Amurco, a descins, vineri, 10 mai, în mijlocul salariaților unității. Deși nimeni din conducerea combinatului sau dintre liderii sindicatului nu a făcut declarații înaintea acestei vizite, despre care se știa de altfel, au existat informații cu privire la intenția patronului de a le vorbi salariaților despre situația critică prin care trece Amurco, așa cum se întâmplă în toată industria de îngrășăminte chimice din România, controlată tot de Ioan Niculae, situație generată de scumpirea gazelor naturale, materie primă indispensabilă în această industrie. Oamenii nu și-au primit de câteva luni salariile, iar instalațiile combinatului sunt oprite, fără o perspectivă cât de cât apropiată de a fi repornite.
La începutul acestei săptămâni, salariații s-au revoltat și au oprit spontan lucrul. Ei au cerut să stea de vorbă cu directorii fabricii, pe problemele care îi afectează, dar nu au primit niciun răspuns clar, pentru că nici conducerea combinatului nu avea soluții la îndemână. Totul depindea de hotărârea patronului. Cum o parte dintre salariați se aflau deja în concedii de odihnă, dar și în concediu fără plată, mulți dintre cei aflați încă la lucru au cerut să fie disponibilizați, să beneficieze măcar de ajutorul de șomaj. Astfel, s-a ajuns la soluția, încă nepusă oficial pe rol, ca 600 de salariați să fie trimiși în șomaj, iar combinatul să rămână numai cu personalul strict necesar unor operațiuni specifice acestei industrii și în astfel de cazuri, adică până la 150 de oameni.
Toate aceste probleme au fost analizate vineri de Ioan Niculae cu administratorii societății din Bacău, după care patronul a fost așteptat de salariați să le transmită punctul său de vedere. Pentru aceasta, a fost organizată o întâlnire în incinta societății, ferită de ochii presei în primul rând, dar și ai altor persoane, inclusiv de ai liderilor confederației sindicale din care face parte și organizația de la Amurco. Motivul invocat a fost că întâlnirea patronului cu salariații a avut un caracter strict intern.
Asupra celor hotărâte de Ioan Niculae pentru combinatul din Bacău vom reveni cu amănunte, în măsura în care ele ne vor fi furnizate. La ora când publicăm aceste rânduri, Ioan Niculae deja le vorbește salariaților. „Nu a urcat la tribuna special ridicată de noi, să fie auzit de toată lumea, ci vorbește de jos – ne-a informat unul dintre salariați. Astfel, aud ce spune numai cei din primele rânduri. Însă vom afla și noi rezultatul. Deocamdată, auzim mai mult vociferările celor din față, semn că nu sunt de acord cu ce aud”.
Lasă un răspuns