Traiectoria economică și politică, de după 1990, a lui Ion Vrînceanu ar putea părea surprinzătoare pentru mulți, dar, de fapt, ea se încadrează unui tipar din care au ieșit majoritatea actualilor miliardari.
Pînă în 1989 el a lucrat în cooperație, la Dărmănești și Comănești, mai ales ca șef de unitate. Primii ani de după Revoluție au fost pentru actualul miliardar unii de tatonare. În 1994 el era tot șef de unitate, la complexul Valea Uzului din Dărmănești. A urmat, aproape imediat, o ascensiune amețitoare. În doar cîțiva ani, dintr-un anonim, Ion Vrînceanu a devenit unul din cei mai bogați și influenți oameni din Moldova.
Primele afaceri „pe picior mare” le-a reușit cu societatea oneșteană Carom, pe vremea cînd director general era Valentin Anastasiu. Ion Vrînceanu a reușit atunci să devină unul din cei mai importanți parteneri ai fabricii oneștene, dar nu neapărat în vînzarea produselor acesteia, ci în vînzarea instalațiilor dezafectate sub formă de fier vechi. Banii de care Ion Vrînceanu i-a cîștigat în acea perioadă i-au permis să-și lărgească sfera de influență și spre Rafo Onești, unde a avut un cuvînt greu de spus, inclusiv în numirea directorilor. Toate acestea se întîmplau pe vremea guvernării CDR -PD, cînd Ion Vrînceanu era coleg de partid, la PNȚCD, cu Valentin Anastasiu.
Miliardarul din Dărmănești avea relații aparte cu fostul secretar țărănist Barbu Pițigoi, dar și cu Ion Diaconescu, de la a cărui zi de naștere nu lipsea aproape niciodată. Aceste relații de partid nu l-au împiedicat, însă, să se asocieze cu doi din cei mai importanți membri ai PDSR, acum PSD. Este vorba de Corneliu Iacobov și Andrei Șerban, împreună cu care a înființat societatea Vradicor, firmă care a devenit destul de repede prosperă. Atît de puternică, încît a reușit să cumpere pachetul majoritar de acțiuni de la Rafinăria Dărmănești. Din acel moment pentru Ion Vrînceanu toate porțile păreau deschise.
Dezamăgirea a venit din partea propriului partid, PNȚCD, pe listele căruia, în 2000, abia și-a găsit loc. Supărat, mai ales că era dispus să aloce sume importante în campania electorală, el s-a înscris în fostul partid ApR, iar Teodor Meleșcanu l-a trecut pe primul loc pe lista pentru Senatul României. E drept, Ion Vrînceanu nu a ajuns parlamentar, în schimb, odată cu fuziunea ApR cu PNL, el a fost numit în conducerea centrală a partidului liberal. Dar pentru că pe lumea asta orice costă, Ion Vrînceanu a trebuit să „plătească” ascensiunea politică. Între el și Corneliu Iacobov, cu care între timp a ajuns asociat și la Rafo Onești, au apărut mici dispute. În ciuda tuturor divergențelor, Vrînceanu a reușit să mai cumpere o societate, Edilitar Tîrgu Ocna, care administra rețeaua de energie termică, dar avea în proprietate și o serie de spații comerciale. Mai mult, Ion Vrînceanu deține afaceri în București și în alte mari orașe din țară. (Cristian BIBIRE)
Lasă un răspuns