Deputatul Ionel Palăr, președintele PNL Bacău și fost candidat la președinția Consiliului Județean, a făcut un scurt bilanț al alegerilor locale de duminica trecută.
Palăr a declarat că nu va contesta rezultatul alegerilor câștigate la Consiliul Județean de Valentin Ivancea (PSD), însă a promis că va veni cu dovezi referitoare la unele fraude care s-ar fi comis în județ.
De asemenea, liderul PNL Bacău a prezentat rezultatele obținute la alegeri și primăriile câștigate în plus față de 2016.
Câteva dintre declarațiile deputatului Ionel Palăr:
- Vreau să le mulțumesc tuturor băcăuanilor care au avut și au încredere în Partidul Național Liberal, care au ieșit la vot și au optat pentru PNL;
- Vreau, de asemenea, să le mulțumesc colegilor mei pentru implicarea în această campanie, pentru că au crezut în șansa de a schimba culoarea județului, din roșu, în galben;
- PNL și-a mărit numărul de primării câștigate, în comunități conduse de ani buni de PSD. Am câștigat la Mănăstirea Cașin, Oituz, la Racova, la Livezi, la Găiceana, la Luizi Călugăra, iar astăzi, PNL are 27 de primari, cu șase mai mulți față de alegerile locale din 2016;
- Există, de asemenea, localități unde primarii PNL și-au reconfirmat mandatele, cu scoruri foarte bune: la Comănești, cu Viorel Miron, la Dărmănești, Constantin Toma, la Măgirești, Ionică Câdă, la Moinești, cu Valentin Vieru, la Filipești – Petrică Lungu și lista poate continua;
- Din păcate, am și pierdut câteva primării, dar scorul, așa cum spuneam, este mai bun decât în 2016.
- Cel mai important este că am câștigat Primăria Bacău, în alianță cu USR și PLUS. Am spus de când am făcut această alianță că este singura formulă prin care dreapta să revină la conducerea Bacăului;
- Ne-am asumat de la bun început candidatura lui Lucian Stanciu Viziteu, iar astăzi se dovedește că a fost o decizie corectă, decizie care a dus la câștig;
- În ceea ce privește Consiliul Județean, am obținut rezultate foarte bune în mediul urban. Din datele parțiale, știm că am câștigat la Bacău, la Onești ne-am bătut de la egal la egal, la Târgu Ocna am câștigat, la Comănești, Dărmănești și Moinești, de asemenea am câștigat.
- Este un succes faptul că am reușit să convingem majoritatea alegătorilor din municipiul Bacău, unde l-am bătut la scor pe Valentin Ivancea, 16.906 de voturi Ionel Palăr, față de 12.600 – Valentin Ivancea, adică 35%, față de 25,7%. La Consiliul Local Bacău, Alianța a strâns 16.677 de voturi, iar PSD – 7575. În municipiul Bacău, votul pentru Consiliul Județean a fost de: 16.534 – în favoarea Alianței PNL-USR_PLUS, față de 11.981 – pentru PSD. Cu toată modestia, rezultatele arată că, în municipiul Bacău, candidatul Ionel Palăr a adunat mai multe voturi decât cele de la Consiliul Local, respectiv, Consiliul Județean, pe vot politic.
- Situația s-a repetat în toate orașele cu primari PNL și nu am să insist asupra lor, dar și la La Târgu-Ocna, astăzi cu primar PSD, l-am învins pe Valentin Ivancea (1428 de voturi, față de 1208)
- Din păcate, nu am reușit să convingem în unele localități din mediul rural, în special în comunele din stânga Siretului, culmea, cele mai sărace comune din județul Bacău, conduse de ani buni de PSD, dar ai căror cetățeni aleg în continuare social-democrația. Se pare că aici, dar și în restul județului, s-au aruncat sume importante de bani în joc, nu avem dovezi, dar mita electorală a funcționat, am auzit despre niște sume care m-au înspăimântat, care au mers de la 100 la 300 de euro pentru un singur vot. Știu, pare astronomic, dar nici alegătorii nu se mai riscă pentru câțiva bănuți;
- În altă ordine de idei, acceptăm cu demnitate faptul că nu am reușit să câștigăm Consiliul Județean, dar această demnitate nu ne împiedică să spunem că PSD a făcut tot posibilul să fure la aceste alegeri. Nu doar spunem, ci avem și dovezi în acest sens, de altfel și Poliția a deschis mai multe dosare penale.
- Știam de traseiștii electorali, de vizele de flotant, dar ce am descoperit duminică dimineață, în ziua votului, depășește orice imaginație. În foarte multe secții, cei de la PSD au înmânat celor știuți dinainte câte două buletine de vot pentru primar sau pentru președintele de Consiliu Județean. Așa cum spuneam avem și dovezi în acest sens, imagini filmate;
- La Sascut, la secția de la Păncești, personal, am descoperit cum s-au dat câte două buletine, pentru Consiliul Județean, unui alegător oarecare, urmând ca un alegător sigur, votant PSD, să primească două buletine pentru președintele Consiliului.
- Au fost foarte mari probleme la procesele verbale, care au fost aduse și depuse chiar dacă nu au dat cheia, ceea ce prelungește procesul de verificare.
- Un exemplu este la Agăș, secția Preluci, unde lipseau 12 buletine de vot. A fost sesizată poliția și nici până acum nu știm cum s-a finalizat situația, care este explicația absența acestora, cine se face vinovat.
- La Filipeni, s-au prezentat la vot peste 200 de cetățeni cu vize de flotant, aduși de primărița Rodica Ambrosie, cărați cu mașinile, a fost sesizată poliția, sunt înregistrări în acest sens și așteptăm să vedem cum se va soluționa. Sătenii sunt foarte nemulțumiți, se pare că la Filipeni se pregătește o mică revoltă, pentru că niște oameni străini de comunitate au influențat soarta votului, mai ales că PNL a pierdut primăria cu 47 de voturi!
- Probleme mari sunt la Gârleni și la Huruiești, unde nu se închide niciun proces verbal, nu bate nicio cheie, o să vedem ce se va întâmpla și acolo.
- Concluzia este una singură: în Județul Bacău, PSD a fraudat alegerile, nu a acceptat o competiție electorală curată și corectă, ne-a întors în timp atât cu campania mizerabilă pe care a dus-o, cu mesajele mincinoase și cu practicile din ziua votului, demne de anii 90.
- PNL îi urează succes domnului președinte Valentin Ivancea și, în acest moment de început, îi transmitem următorul mesaj: liberalii băcăuani speră, domnule Ivancea, să nu duceți mai departe practicile păguboase ale înaintașilor dvs și să tratați la fel toate comunitățile, să alocați corect fondurile de la CJ, nu discreționar, cum s-a întâmplat până acum, în funcție de culoarea politică a primarului.
- Este un nou început pentru toți, să sperăm că va fi așezat pe principii democratice, pe deschidere, pe dialog și corectitudine.
În final, Ionel Palăr a promis mai multe informații, într-o conferință de presă ce va fi organizată în comun cu primarul ales al Bacăului, Lucian Daniel Stanciu Viziteu.
Vasile cianga a zis
Hoții striga Hoții. Cum accepți tu înfrângerea cu demnitate când faci circul asta obosit? Cică nu avem dovezi dar am auzit…. fără Rușine!!!!
STAN a zis
Demnitate era daca apareau niste demisii de la cei care conduc partidul la Bacau.
Doar la unele pariuri conteaza scorul la pauza !
Cred ca nici cel mai neinsemnat membru liberal nu este capabil sa va inteleaga jocul si ce ati urmarit cu candidatura lui Viziteu.
L-ati pus pe Miroseanu sa-si dea demisia si a doua zi l-ati trecut pe linie moarta.
Cred ca daca USR-PLUS avea organizatii in toate orasele PNL era si el azi istorie.
Ca si la Bucuresti va laudati cu victoria lor dar fara sa va dati seama ca de fapt sunteti marii perdanti si de fapt ei v-au mai remorcat pentru o perioada.
Se vede disperarea si in discursurile presedintelui care incearca sa va scoata in fata dar nu prea ii mai reuseste.
Oricum, cu acesti indivizi vesnici si nemuritori in fruntea PNL Bacau , sunteti pe „drumul cel bun”.
Aveti doua sanse : desteptarea sau vesnica pomenire. Doar de voi depinde !
postas a zis
DEMISIA
Kross a zis
Domnule,nu ai demnitate.Demisia,ajunge.Numai merge cu gura mare.Lasa pe altul.
George a zis
Ar trebui completat cu :
1. În 2012 după rezultatul alegerilor PNL avea 23 de primari. Unii au plecat alții au venit. Trebuie observat că sunt și primării pe care le-au pierdut acum în 2020 la alegeri deși aveau primari în funcție.
2. Să înțelegem că în anul 2012 când liberalii și-au adjudecat majoritatea UAT-urilor din stânga Siretului a fost bine ? Atunci nu mai era argumentul sărăciei ?
3. Dacă a amintit de Filipeni poate ar trebui amintit și de Secuieni (primar PNL) și poate oferă detalii.
Cristi a zis
Palar ești un fel de Necula. Nu ai făcut nimic pentru Bacau in cele patru mandate de deputat. A votat lumea cu Ivancea numai ca sa nu voteze cu tine.
Cetatean a zis
Asta e adevarul dar nu vrea sa inteleaga!E bolnav omul.
Vasile a zis
Ar trebui urgent schimbata legislatia. Acest personaj va candida pe o lista si se va bate cu alte nulitati de la alte partide ale caror merit e ca au suficienta influenta in partid sa primeasca o pozitie eligibila. Acelasi lucru se intampla si la primarii. Eliminarea sistemului cu 2 tururi de scrutin fac loc unor aliante mai mult decat coudate si in marea majoritate a cazurilor tin in functii noste fosile.
Andrei a zis
De aceea trebuie implementat urgent votul electronic: Un vot valid poate fi transformat ulterior intr-un vot invalid (prin aplicarea unei stampile pe alt candidat). Si astfel poate participa la vot si diaspora.
John a zis
PSD si Ivancea au similar 42-43%. Cine a votat PSD a votat si cu Ivancea sau viceversa.
Dar la Palar si PNL…
Cand iei cu 6-7% mai putin decat partidul, problema e la tine.
Numai ca iti trebie si un dram de minte si de responsabilitate sa admiti asta.
MOTHER a zis
Am mai vazut prost da ca Palarie asta mai rar
???. RUSINE PNL noroc cu Usr Plus ca altfel va manca Covidu de rapanosi.
Valentin a zis
Dle stii ce vorbesti??? In stanga Siretului 200-300 euro ??? Pentru a fi credibil prezentați macar un caz !!! Jigniți niște oameni dintr-o zonă unde v-ati născut. Păcat!!!
Victor a zis
Demisia,lăsați partidul sa respire!
Cetatean 2 a zis
Este slab pana la capat! Nu isi asuma faptul ca nu mai este dorit, este plafonat si mincinos! El a fost cel care s-a opus la asocierea cu USR si candidatul lor la Primarie….a trebuit sa vina Orban sa-l scuture altfel chiar ca disparea din viata politica! Nu a invatat nimic din cei 20 de ani de politica…si ca vorbele si minciunile fara suport nu mai tin. A scris un elogiu analitic dar nu vede ca nimeni din Bc nu mai sta sa auda povestile lui. Fii demn si pleaca din viata politica! Lumea nu este slaba asa cum crede el..!
Barabulea Costicla a zis
Lecturand reactiile cititorilor, si mai ales numarul de like-uri primite, consta ca postacii liberali au plecat acasa, adicatelea s-a dezumflat gogoasa, gata, kaput contract de colaborare intru manipularea populatiei.
Din cate aflu, Palar si Lungu raman la conducere, lucru care ma bucura, sincer, pentru ca ii va costa pe liberalii bacauani cel putin zece procente la parlamentare. Tineti-o tot asa, baieti. O sa o luati pe cocoasa tocmai de la partidul asta de hipioti neo-marxisti.
LIBERAL a zis
Sa nu uitam ca a fost tinta celei mai abjecte si mai ample campanii de denigrare la care a fost supus vreodata vreun politician bacauan si a rezistat cu stoicism. A condus o campanie grea cu sute de intalniri in tot judetul la care au fost prezenti cele mai multe personalitati politice nationale care au fost vreodata in judetul nostru. A-si da demisia acum ar insemna sa dea satisfactie adversarilor politici. Dupa esecul asta cred ca e cel mai motivat liberal bacauan in lupta cu ciuma rosie.
Marius a zis
E cel mai motivat pe naiba. Ar trebui sa inteleaga ca PNL trebuie sa vina cu alt personaj in fata.
Palar nu are carisma, are multe pete in dosar, iar PNL-ul are totusi oameni capabili.
Tatiana a zis
Nu ar fi trebuit să candidezi știai foarte bine că nu o să câștigi, foarte bine că ți ai dat demisia și pentru a câștiga PNL la parlamentare ar fi bine să nu mai candidezi pebtru funcția de senator sau deputat, nu îți mai urmări propriul interes, sunt oamnei mult mai capabili în PNL.
Janos Koloszvari a zis
Stimate Domnule Palar, esti degeaba!
Tu in 4 mandate ce ai facut CONCRET? Bacaul e bataia ta de joc de vreo 12 ani.
Cu stima, Ioan Dascalu