• Skip to primary navigation
  • Skip to secondary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Despre
  • Contact
  • Arhiva 2002-2008
  • Publicitate
  • Anunțuri în Ziarul de Bacău
  • Newsletter
  • Locuri de muncă

Ziarul de Bacău

  • Top Story
  • Actualitate
  • Politică
  • Dosar
  • Economie
  • Educatie-Cultura
  • Expert
  • Foto Video
  • Anunțuri
Ești aici: Acasă / Top Story / ÎPS Teodosie, urmărit penal de DNA pentru cumpărare de influență. Acuzațiile, după ce a fost filmat de preotul Petrică Leașcu într-o investigație RECORDER

ÎPS Teodosie, urmărit penal de DNA pentru cumpărare de influență. Acuzațiile, după ce a fost filmat de preotul Petrică Leașcu într-o investigație RECORDER

Ziarul de Bacau 6 decembrie 2023 7 comentarii

LikeShare

Direcția Națională Anticorupție a anunțat, ieri, că Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a fost pus sub urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență. Dosarul a fost întocmit după o investigație RECORDER, în care fața bisericească a fost filmată de preotul Petrică Leașcu, care i-a mai surprins și pe IPS Ioachim Băcăuanul și pe protopopul de Onești, Ioan Bârgăoanu. (Detalii AICI).

Investigația RECORDER

Statul român alocă în fiecare an zeci de milioane de euro către biserici, prin Secretariatul de Stat pentru Culte, iar împărțirea și cheltuirea acestor bani au ridicat mereu suspiciuni de corupție.

Investigația RECORDER trece dincolo de suspiciuni și vine cu dovezi concrete despre mita și traficul de influență care leagă politicul de Biserică. Aceste dovezi sunt prezentate chiar de un om din interior, un preot ortodox care a fost martor și părtaș la funcționarea acestui sistem.

Pe lângă mărturiile sale, preotul Petrică Leașcu face publice imagini filmate cu camera ascunsă în care mai mulți lideri politici și înalți prelați ai Bisericii Ortodoxe Române se implică direct și își dau binecuvântarea pentru fraudarea banilor publici.

DNA deschide un dosar penal

Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie Petrescu, este urmărit penal de DNA pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență, a anunțat instituția, marți, 5 decembrie 2023.

Ancheta a fost deschisă în urma investigației Recorder, care a publicat imagini filmate cu camera ascunsă de către un preot, fost om de afaceri, care îi propune arhiepiscopului Tomisului să obțină o finanțare de 800.000 de lei pentru arhiepiscopie de la Secretariatul de Stat pentru Culte, în schimbul unui comision de 20% din sumă pentru el.

Reacții

ÎPS Teodosie a susținut la Antena 3 că „nu există probe” împotriva lui. „Nu e nicio urmărire. Se fac niște verificări. Nu există probe, nu e nicio urmărire. Eu nu știu de așa ceva. Nu umblu cu supoziții, nu mă interesează ce este. Eu știu că nu am nicio problemă”, a spus ÎPS Teodosie.

Purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, a transmis că „autoritățile judiciare, ca și cele bisericești, sunt firesc interesate de elucidarea oricărui caz de corupție reală”.

„Sancționarea și combaterea acestui flagel societal, care poate afecta inclusiv Biserica, este în primul rând o datorie morală. Una a cărei împlinire onorează și a cărei neîmplinire dezonorează. Legea civilă și legea morală sunt date pentru a fi respectate spre binele comunității, inclusiv ecleziale”, a mai afirmat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.

LikeShare

Din categoria: Top Story Etichete: coruptie, recorder

Reader Interactions

Comentarii

  1. Emilian a zis

    6 decembrie 2023 la ora 9:50 am

    DNA Constanța se știe ca are OnOare. Dar DNA Bacău ce face?
    Avelasi preot Petrică Leașcu, i-a filmat și pe IPS Ioachim Băcăuanul și pe protopopul de Onești, Ioan Bârgăoanu.
    DNA Bacău se preface ca face justiție.

    Răspunde
  2. Ghiul a zis

    6 decembrie 2023 la ora 11:57 am

    Niciodată nu am înțeles de ce trebuie să dai bani la biserică pentru ORICE chestie când finanțarea e acolo.. dar na, unele fețe bisericești sunt prădători

    Răspunde
  3. Hard Rock Cafe a zis

    6 decembrie 2023 la ora 11:58 am

    Iarasi va duceti dupa fenta. Inregistrarea asa-zisului flagrant este absolut penibila, contine o propunere de finantare si un comision din finantare, la care Teo nu spune ca da, hai sa facem treaba, ci da un telefon la duhovnic.
    De fapt, treaba are alta conotatie. In DNA sunt, ca oriunde, si persoane cu vederi politice neocomuniste, adica useriste. Acest dosarel subtirel deschis pe numele lui Teo vine ca sa dezumfle oleaca presiunea mediatica si scandalul iscat de jaful comis de catre cei doi ministri useristi in timpul plandemiei, dosar greu, bine intocmit, care nu se bazeaza pe treizeci de secunde de film care nu spune nimic.
    Numai ca romanul, fraier prin definitie, se duce dupa fenta si gata, a uitat de celalalt dosar, ala adevarat. Evident ca se lucreaza la greu la discreditarea DNA, adicatelea orice ancheta deschis si apoi inchisa fie din lipsa de probe fie dusa in instanta si pierduta va mai bate un cui in cosciugul acestei agentii care sincer vorbind, este inutila.

    Răspunde
    • adi a zis

      6 decembrie 2023 la ora 1:51 pm

      corect.

      Răspunde
    • me a zis

      7 decembrie 2023 la ora 12:53 pm

      Ai scris…”de te-ai rupt in…”, agramatule propagandist.
      Din seria „hai sa ne bagam in seama”.

      Răspunde
      • IO a zis

        7 decembrie 2023 la ora 5:07 pm

        A scris foarte bine, securistule. Daca traia Ceausescu, erai propagandist de partid la apaca…

        Răspunde
    • Eugen a zis

      10 decembrie 2023 la ora 4:08 pm

      Deci, asa se fac sau nu se fac dosarele de către DNA?!
      Adică pe principii de genul sa „dezumfle oleaca presiunea mediatica”.
      Am crezut ca doar eu vad „PRINCIPIILE” din anchetele celor de la DNA.

      Răspunde

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bara principală

Ultimele articole

UPDATE. George Simion, primul în preferințele băcăuanilor. Rezultatele finale în județul Bacău

Exit-poll alegeri prezidențiale 2025: Nicușor Dan a câștigat al doilea tur al alegerilor prezidențiale, potrivit estimărilor de la ora 21:00 – UPDATE

Alegeri prezidențiale 2025, turul al doilea. Prezență la vot mult mai mare decât în primul tur, în județul Bacău – UPDATE

Mașini de 120.000 euro, furate din mai multe țări europene, confiscate de polițiștii băcăuani

Centrul de Comunicare Județean Bacău: 1.000 de angajați MAI asigură siguranța în cele 640 de secții de vot

Locuri de muncă la Conextrust SA

2 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

1 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

30 aprilie 2025

Locuri de muncă la Conextrust SA

29 aprilie 2025

Ultimele comentarii

  • Cetatean la UPDATE. George Simion, primul în preferințele băcăuanilor. Rezultatele finale în județul Bacău
  • Cristian Ghinghes la UPDATE. George Simion, primul în preferințele băcăuanilor. Rezultatele finale în județul Bacău
  • Simion George la UPDATE. George Simion, primul în preferințele băcăuanilor. Rezultatele finale în județul Bacău
  • voteur la UPDATE. George Simion, primul în preferințele băcăuanilor. Rezultatele finale în județul Bacău
  • Cum e in Bacău in oraș? la UPDATE. George Simion, primul în preferințele băcăuanilor. Rezultatele finale în județul Bacău

Cabinet parlamentar PNL

Linkuri sponsorizate

  • Credius – Credite Nevoi Personale – Aprobare Rapida
  • Nova – Energie Electrica si Gaze Naturale

Cabinete parlamentare PSD

Cabinet parlamentar AUR

Găzduit de Simplenet

Copyright © 2025 · S.C. G&P News & Advertising S.R.L. · Știri mondene · Aghiuță · Presa Bacău