Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) și ai Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă (AJOFM) se vor întîlni, la începutul săptămînii viitoare, pentru a găsi un punct de vedere comun în ceea ce privește nomenclatorul de meserii existente. Întîlnirea, care se va derula luni, 25 noiembrie, a survenit, după ce, ieri, conducerile celor două intituții nu au putut avunge la un consens pe marginea problemei cu pricina. „Nomenclatorul prezentat de cei de la AJOFM nu corespunde cu cel pe care îl avem noi, ceea ce crează dificultăți în fundamentarea planului de școlarizare pentru anul școlar 2003 – 2004, în special la școlile profesionale și cele de ucenici. Doamna Mînecuță (profesor Rodica Mînecuță, inspector de discipline tehnice în cadrul ISJ, n.r.) a demonstrat, însă, că nomenclatorul aflat la noi e cel mai nou”, ne-a declarat inspectorul general Ghiorghi Iorga. (E.C.)
Lasă un răspuns