Ruginiseră frunzele cînd, la 15 septembrie 1968, se prezintă la Școala nr. 2 din comuna Măgura tînărul profesor de istorie, Dumitru Tătaru. Timid și deosebit de politicos, le spune colegilor din cancelarie:
– Sînt repartizat la această școală ca să predau atît istoria, cît și geografia. Și mai e ceva: din prima clipă am îndrăgit comuna și sper să n-o părăsesc niciodată!
Nimeni nu bănuia, însă, că acest tinerel cu ochelari mari, mereu zîmbitor, va descoperi într-o zi, pe aceste locuri, unul dintre cele mai mari tezaure ale țării. Originar din satul Petrești, comuna Pîncești, Dumitru Tătaru avea pasiunea pentru istorie de mic copil. În vacanțe, colinda împrejurimile satului, adunînd cioburi de oale vechi, pietre de forme curioase, unelte folosite de bătrîni, păstrîndu-le cu grijă în camera sa. Acum, la Măgura, prima lui grijă a fost să încropească un mic muzeu al școlii, unde elevii să poată simți „pe viu” istoria. După ore, putea fi văzut cercetînd locuri unde auzise că acolo fusese demult o așezare omenească. Îl ajuta, cu aceeași pasiune, profesoara de limba română Angela Cavaleru. Încet, încet, în dulăpiorul cu vitrină din clasă au fost aduse monede, fragmente ceramice dacice, unelte vechi de fier. Dar, locul care-l atrăgea ca un magnet și nu-i lăsa în pace nici somnul era un ogor proaspăt arat pe malul pîrîului Negel, la locul numit de săteni „La Șipote”. În 27 aprilie, dis-de-dimineață, Angela și Dumitru Tătaru îl caută pe inginerul agronom care coordona lucrările agricole în zonă. Era o zi frumoasă de primăvară, soarele ridicîndu-se ușor deasupra dealurilor. Convins de profesorul Tătaru, inginerul agronom îi îngăduie unui tractorist să mai tragă „o brazdă”. Acesta porni motorul înfingînd brăzdarul de oțel în pămînt. Ca un adevărat semănător, profesorul Tătaru alerga după el urmărind fiecare brazdă. Deodată inevitabilul se produse. Se auzi un pocnet sec și din pămînt zburară în aerul rece de primăvară cîteva monede verzui.
„Am scos un strigăt așa de tare, încît, de frică, tractoristul a oprit aproape instantaneu plugul – își amintește el. Mă cuprinsese o ciudată bucurie, un fior extraordinar străbătîndu-mi întreg trupul”. Vestea descoperirii unei comori s-a răspîndit în comuna Măgura mai repede ca fulgerul. Veniră să vadă „minunea de la Șipote” în primul rînd elevii profesorului, apoi ceilalți locuitori. Îngenunchiat acolo, între brazde, neastîmpăratul căutător de comori dezveli din pămînt un vas de lut în gura căruia se zăriră bănuți mici de argint. Vasul era greu. Am dus comoara mai întîi la muzeul școlii. I-au sărit în ajutor elevii: Dumitru Chiriță, Constantin Vasilică, Lenuța Niță, Viorel Neacșu și Gheorghe Gavrilă. Între timp, cu ajutorul reprezentantului Ministerului de Interne, maiorul Dumitru Cristea, s-au recuperat și alte monede ce făceau parte din tezaur și fuseseră luate de unele persoane „ca amintire”. Vasul a fost dat în grija cercetătorilor Muzeului Județean de Istorie Bacău. Erau 2.830 de monede romane, cu o greutate totală de 9.075,17 grame de argint. Se afla în fața celui mai mare tezaur monetar descoperit vreodată în părțile Moldovei. La Șipote, acum aproape două mii de ani, fuseseră prezenți împărații romani de la Augustus pînă la Septimius Severus, așa cum o arată efigiile de pe monedele descoperite. Despre comoara de la Măgura au scris și publicat un studiu profesorii V. Mihăilescu Bîrliba și Ioan Mitrea, iar Mihai Ghiorghiu Andrieș l-a inclus în „Cartea comorilor”. Astăzi, acesta se află în posesia Muzeului Județean de Istorie „Iulian Antonescu” din Bacău. (Eugen ȘENDREA)
Lasă un răspuns