Între satele Gutinaș și Rădeana, din comuna Ștefan cel Mare, „La Siliște”, „micii arheologi”, conduși de reputatul cercetător Alexandru Artimon, au dezvelit de sub pămînt vestigiile unui vechi sat feudal. Zi de zi, în coșurile lor se adunau unelte și podoabe, fragmente ceramice, cahle cu motive florale, zoomorfe, geometrice sau heraldice. Toate, de o frumusețe aparte, ceea ce denotă gustul pentru frumos al boierilor noștri. La sfîrșitul campaniei de săpături arheologice, din zidul unei foste case boierești „răzuite” de șpaclul unui elev se rostogoliră două monede. „Sînt de aramă”, s-a spus de la început. Totuși, ochiul experimentat al arheologului A.Artimon sesizează contrariul. Cu unghiile, acesta îndepărtează pojghița de pămînt. Sub razele soarelui de iulie, în toată splendoarea, străluci aurul. Aur adevărat, de 24 de carate! „Emoția mă paralizează cu totul”, își amintește norocosul arheolog. Simțeam că mă aflu în fața unei mari descoperiri. Fiindcă se însera, a îndepărtat orice persoană de pe șantier, fără a comunica ce găsise. Cîte nu se pot întîmpla la vederea aurului…! N-am avut somn. A doua zi, pe la orele 5, cînd soarele răsărea pe cer, împreună cu șase elevi a continuat săpăturile. De sub podeaua casei boierești a mai adunat 48 de monede, în greutate de 146 grame de aur. Toate erau de aur, fiind emise de dogii venețieni între anii 1550 – 1650. Într-adevăr, o mare comoară! Erau ducați venețieni sau țechini. În Moldova li se spuneau zloți tătărăști. O monedă cîntărea 3 grame și jumătate, întreaga comoară echivalînd cu 8400 de aspri turcești. (Spre comparație, o găină putea fi cumpărată cu 100 de aspri, un porc cu vreo 400).”Am pus întreaga comoară într-un rucsac și am plecat la Autogară pentru a o depune apoi în siguranță în seiful Muzeului de Istorie din Bacău. Nereușind să ia cursa spre Bacău m-am urcat într-o ocazie. Mi se părea că cei doi ocupanți ai mașinii știu ce bogăție duc eu. În pădurea Măgura m-a cuprins o transpirație rece. Credeam că voi fi omorît”. Firește, n-a fost așa. Astăzi, aceste monede pot fi admirate în colecția Muzeului de Istorie și Arheologie „Iulian Antonescu” din Bacău. În schimb, la Gutinaș și Rădeana, locuitorii au fost cuprinși de „febra aurului”, transformîndu-se în căutători de comori pentru un timp… Dar, cum au apărut ducații venețieni, tocmai în acest colț al Moldovei? Se știe foarte bine că Moldova a întreținut strînse relații comerciale, dar și politice, cu Veneția. La începutul lunii mai 1477 în vestita cetate a lagunelor sosea o ambasadă moldovenească avînd în fruntea ei chiar pe cumnatul domnitorului Ștefan, cu o înfățișare mîndră, hatmanul Șendrea, care apărase cu un an înainte cetatea Sucevei împotriva oștilor otomane conduse de El Fatâh – Mohamed al II-lea Cuceritorul. Într-o mare solemnitate, el este prezentat dogelui și senatului: „Signor Zambelacco Valacco, ambasador si barba (unchi) del Signor Stephano Voyvoda principe de Valachia”. Din nefericire, cererea de ajutor prezentată de hatmanul Șendrea a fost onorată mai mult simbolic de către venețieni.
În timp ce Moldova vindea Veneției, numai într-un singur an, 1599, un număr incredibil de boi, între 15 – 20.000 de capete, precum și vestiții și prețuiții cai moldovenești, ceară, miere, piei de animale, în schimb se cumpărau din piețele venețiene stofe fine, mătăsuri și podoabe. Ducații venețieni erau cele mai căutate monede de către moldoveni pentru calitatea lor excepțională, de 24 de carate. Pare de necrezut, dar valoroșii ducați venețieni, în Moldova purtau denumirea, atît de des întîlnită și în hrisoave, de zloți tătărăști. De ce? Pentru că și negustorii care veneau din hanatul Hoardei de Aur întrebuințau, în tranzacțiile comerciale, acest ban de aur. Mai mult ca sigur, un boier însemnat, poate Ștefan Dumitrașcu, tatăl domnitorului Gheorghe Ștefan, să fi ascuns mica comoară sub podeaua casei de frica turcilor sau tătarilor. (Eugen ȘENDREA)
Lasă un răspuns