Aproape 150 de firme au fost călcate luna trecută de inspectorii de la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bacău.
În urma controlului, o parte dintre acestea au primit amenzi totalizând 82.000 de lei (820 de milioane de lei vechi). Măsurile au fost impuse ca urmare a neregulilor găsite în privința securității și sănătății în muncă. Amenzile au fost aplicate pentru că administratorii firmelor nu remediat neregulile depistate la controalele efectuate anterior. În plus, sancțiunile au mai fost acordate și ca urmare a neinstruirii corespunzătoare a angajaților în privința securității și sănătății în muncă, dar și a lipsei controlului medical obligatoriu impus de legislație. Mai mult, unii angajatori nu dotau personalul cu echipamente care să fie în conformitate cu regulile impuse de norme. Din păcate, tot în acest domeniu, au fost înregistrate și trei accidente de muncă soldate cu incapacitate temporară de muncă. (Florentin RADU)
Lasă un răspuns