• tinerii de azi se înghesuie să sărbătorească St. Valentine’s Day, dar uită că avem și noi o sărbătoare a îndrăgostiților, Dragobete, la doar zece zile după sărbătoarea comercială venită de la americani
„La mulți ani pentru tine și prieten-ul/a tău/a!”, „Happy Valentine’s day”, „Vrei să fii Valentin-ul/a mea?”. Aceste expresii îmi sună și acum în urechi. La tot pasul le auzi în ziua de 14 februarie. Parcă ziua de Sf. Valentin a devenit sărbătoare națională, fiind mai rău ca pe 1 Decembrie. De ce oare s-a ajuns la asta?
Totul a început în anii 1900, cînd americanii, cu binecunoscutul lor simț practic, au descoperit sărbătoarea catolică a Sf. Valentin. Ce s-au gîndit ei? Hai să profităm și noi un pic! Și astfel, după o sută de ani, această sărbătoare a ajuns ziua mondială a dragostei și, cum altfel, prilej de bucurie pentru afaceriștii din domeniu.
În perioada Sf. Valentin, farmaciile își lichidează stocurile de Viagra și de prezervative, sex-shopp-urile realizează vînzări record, magazinele de cadouri sînt luate cu asalt etc. S-a ajuns ca o sărbătoare creștinească să devină un fel de festival al sexului și al iubirii.
Și la noi a ajuns, după 1989, această sărbătoare. Românul a așteptat 50 de ani ca să vină americanii, nu? Și, într-adevăr, aceștia au venit, numai că au ajuns în formă de dovlecei și sperietori ( 30 octombrie – Halloween day ), sub forma de stegulețe și concerte gratuite ( 4 iulie – Ziua națională a S.U.A. ) și, nu în ultimul rînd, în formă de inimioare ( 14 februarie – St. Valentine’s Day). Românu’ ce-a zis? Lasă frate, că doar noi nu avem tradiții, obiceiuri, … tre’ să importăm de la alții! Sînt tot mai mulții cei care își investesc timpul și banii în nimicuri.
Revenind însă la ziua de Sf. Valentin, trebuie spus că românului îi era greu să mai aștepte încă zece zile și să sărbătorească ziua iubirii la români: ziua de Dragobete ( 24 februarie). Grăbiți mai sîntem, Doamne! Nu trebuie să ne mirăm însă. În cei 13 ani de democrație am ajuns să avem o predilecție pentru lucruri artificiale, pentru importuri ieftine și, nu în ultimul rînd, pentru tot ce este comercial. După cum mulți deja știu, Dragobetele este echivalentul românesc pentru sărbătoarea de Sf. Valentin. Deși este o sărbătoare cu dată fixă ( 24 februarie ), există variante zonale care se petrec la date diferite. I se mai spune Cap de Primăvară. Nu se prea știe cine este acest Dragobete. În unele legende apare ca fiu al Babei Dochia, în altele are calitate de cumnat a lui Lăzărică cel mort din dor de plăcinte. Oricum, este tînăr și, fiind tînăr, este protectorul dragostei și al îndrăgostiților. A fost comparat cu Eros și Cupidon. Se spune că de Dragobete se împerechează păsările și se pun să facă cuib. Tot de Dragobete fetele și băieții merg la pădure să culeagă ghiocei și să adune apă din zăpadă netopită. Dragobetele este sărbătorit încă din timpurile medievale, o atestare a începuturilor acestei sărbători indicînd anii 1600.
Că nu-i totul pierdut se vede cu ochiul liber. Uitarea se așterne peste lume în mod inegal. Încă ne mai putem salva de la globalizare. Există încă mulți oameni care păzesc sărbătorile tradiționale. Cît și cum pot. Pierderile sînt enorme, dar a mai rămas destul. Totuși să refuzi schimbarea poate fi considerat o sminteală. Mai important decît să te opui schimbărilor și uitării este să găsești un mod eficient de a exploata ce-a mai rămas. Oameni buni, acestea toate, obiceiuri, obiecte, gesturi, cuvinte „din bătrîni” nu sînt ale strămoșilor. Strămoșii au murit! Acum sînt ale noastre. Trebuie să hotărîm ce intenții avem cu ele. Avem toată libertatea de a le abandona. Dar putem să ne mai gîndim și să salvăm ce mai putem salva, pînă nu e prea tîrziu. Avem și noi sărbătorile și obiceiurile noastre și nu trebuie să importăm aceste pseudosărbători create sau exploatate în scop pur comercial. (Dan CREȚU)
Lasă un răspuns