Taxele și impozitele județului Bacău, pe 2021, rămân plafonate la nivelul din 2020, a anunțat președintele Valentin Ivancea. Astăzi, în ultima ședință ordinară din acest an a Consiliului Județean Bacău, au fost aprobate taxele si impozitele ce vor fi aplicate, la nivelul județului Bacău, în 2021.
Valentin Ivancea a propus în ultima ședință a anului, ca aceste taxe să fie plafonate la nivelul din 2020.
„Este o măsură justă, care vine în sprijinul tuturor băcăuanilor afectați de pandemia de COVID-19, pentru că solidaritatea ne va face să ieșim împreună din criză. Consider că bugetul unei Unități Administrativ Teritoriale trebuie să se formeze, în primul rând, din fonduri europene, din alocări de la bugetul de stat și nu din noi biruri care să-i împovăreze pe cetățeni, mai ales într-o perioadă complicata cum este cea pe care o traversam”, a declarat președintele Consiliului Județean.
În această perioadă dificilă, de pandemie, au fost afectați micii întreprinzători, cei care au afaceri în domeniul HORECA, dar și cei care activează în domeniul cultural-artistic. Dezvoltarea nu se realizează prin mărirea taxelor, ci prin măsuri și proiecte care să vină în sprijinul concret al antreprenorilor, precum si a societatii in ansamblul ei, a argumentat Ivancea.
„Îmi doresc ca în 2021 să funcționăm într-un cadru echilibrat, în care vocea fiecaruia sa fie auzita in plenul CJ, în spiritul democrației care a caracterizat – dintotdeauna – ședintele acestui for deliberativ. Îmi doresc să fim sănătoși și să nu uităm că am fost votați de cetățeni, având obligația să îi reprezentăm şi slujim cât mai eficient”, a concluzionat președintele Valentin Ivancea.
Primaru de braila a zis
Tot PSD ul tine cu poporul, cu omul de rand. PNL ul parca zicea prin vocea vicelui ca nu sunt de acord cu majorarea taxei, doar cu indexarea cu inflatia. Acu tac ca porcu in proumb.