Tribunalul Militar din Iaşi a finalizat ieri dosarul în care un fost şef din Jandarmeria Română a fost judecat că s-ar fi destrăbălat în curtea Mitropoliei Iaşi. Colonelul Nelu Popovici, fost adjunct al Grupării de Jandarmi Mobilă din Bacău, a fost condamnat la o amendă penală de 180 de zile, respectiv 18.000 de lei, fiind găsit vinovat pentru folosirea funcţiei în scop sexual, arată Ziarul de Iași. Popovici a scăpat însă de infracţiunea de înăclcare de consemn întrucât în timpul procesului său nu s-a putut demonstra fără dubii că era beat în seara în care se presupune că ar fi agasat o colegă de sistem, cerându-i acesteia să facă sex cu el.
„Vom formula apel împotriva acestei soluţii întrucât considerăm că în acest caz trebuie dispusă achitarea pentru ambele infracţiuni”, a declarat ieri, avocatul Robert Amuntencei, apărătorul lui Nelu Popovici.
Faptele imputate jandarmului
Pe lângă amenda penală primită, Nelu Popovici a mai fost obligat de instanţa de fond să achite daune morale de 10.000 de lei victimei sale, anagajtă a Insectoratului Judeţean de Jandarmi Iaşi. Procesul urmează să se reia la Curtea de Apel Militară din Bucureşti.
Nelu Popovici a fost trimis în judecată în toamna anului trecut fiind acuzat că ar fi comis faptele în seara zilei de 10 octombrie 2014. Atunci, Popovici conducea un dispozitiv detaşat la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, pentru a asigura paza cu ocazia sărbătorii Sfintei Parascheva.
În rechizitoriu se menţiona că, imediat după ce şeful său direct, Ghiorghe Stan, a plecat de la Mitropolie, pentru a se odihni, colonelul a început să consume băuturi alcoolice. „A ajuns în stare de ebrietate, stare în care a pretins cu intenţie directă favoruri de natură sexuală de la agenta şef adjunct O.D. aflată în exercitarea atribuţiilor de serviciu, profitând şi prevalându-se de situaţia de autoritate asupra acesteia.”, În acelaşi document se mai precizează că, în jurul orei 22.00-22.30, Nelu Popovici a văzut-o pe poliţista de frontieră în timp ce spăla podeaua modulului cu mopul şi a început să îi adreseze cuvinte „de natură pornografică” cerându-i să îl însoţească la Hotel Moldova, unde era cazat, pentru a întreţine raporturi sexuale cu el. „Îţi fac ce vrei tu şi cum vrei tu!”, ar fi spus atunci Popovici, potrivit procurorilor militari.
“Hai cu mine la hotel să-ţi arăt cucul de la Bacău”
Potrivit rechizitoriului, agenta a văzut că Popovici, şeful ei direct din acea seară, este beat, şi a decis să plece din acel modul. Între timp, Popovici ar fi mers într-o altă clădire din curtea interioară a Mitropoliei, unde ar mai fi consumat băuturi alcoolice timp de aproximativ 15 minute. Văzând că Popovici a plecat, O.D. s-a întors să termine curăţenia în modul. „În aceeaşi noapte, în jurul orei 2.00-2.30, inculpatul, aflat în stare avansată de ebrietate, murdar de praf de culoare albă pe spatele uniformei militare (în prealabil căzuse, din cauza stării bahice în care se afla, lângă o schelă din curtea interioară a Mitropoliei) şi prezentând o echimoză la arcada dreaptă, a intrat, din nou, în acelaşi modul şi, în prezenţa mai multor martori, a început să-i adreseze din nou persoanei vătămate cuvinte pornografice, cerându-i în mod evident să o însoţească la Hotelul Moldova, pentru a întreţine raporturi sexuale”, se arată în rechizitoriu.
Martorii audiaţi de procurori au precizat că în acel moment Nelu Popovici i-ar fi spus poliţistei de frontieră: „Hai la hotel să ne simţim bine… sunt dornic să mă culc cu tine!… ţi-o pun cum vrei tu… îţi fac tot ce vrei tu pentru satisfacţia noastră sexuală”. Şi de acea dată agenta ar fi plecat din modul, moment în care Nelu Popovici a ieşit din nou, a înjurat-o şi i-ar fi zis următoarele: „Hai să ne distrăm şi să ne simţim bine… eu cu băieţii mei suntem dornici de distracţie şi-ţi va fi şi ţie bine… hai cu mine la hotel să-ţi arăt cucul de la Bacău”. Agenta ar fi plecat din zonă, moment în care colonelul a continuat: „Îţi e ruşine cu mine?…dacă ai merge cu mine la hotel, nu ţi-ar mai fi ruşine… din contră, te-ai simţi bine”.
A doua zi, poliţista a raportat prin ce a trecut la Serviciul de Informaţii şi Protecţie Internă Iaşi şi conducerii unităţii la care lucrează. Ea a beneficiat de consiliere psihologică în cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră.
sursa Ziarul de Iasi
bibi a zis
Un BADARAN !!! Oare cum a ajuns acest badaran in functia de adjunct al GJM ??? ?? Sefii din jandarmerie nu au vazut lipsa de educatie si de cultura a acestui nemernic ??? Nu aveau informatii ca acest individ are patima alcoolului si la betie face idiotenii ?? Daca punea mana pe o arma letala si tragea dupa victima ?? Acum cred ca sta frumos acasa si are o pensie de peste 4000 lei !!
yon a zis
bibi, nu se stie adevarul real
poate si politista era o focoasa si ii arata mierla de la iasi…
quien sabe ?