• Skip to primary navigation
  • Skip to secondary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Despre
  • Contact
  • Arhiva 2002-2008
  • Publicitate
  • Anunțuri în Ziarul de Bacău
  • Newsletter
  • Locuri de muncă

Ziarul de Bacău

  • Top Story
  • Actualitate
  • Politică
  • Dosar
  • Economie
  • Educatie-Cultura
  • Expert
  • Foto Video
  • Anunțuri
Ești aici: Acasă / Uncategorized / Joia Mare, ultima zi de pomenire a morților din Postul Paștelui

Joia Mare, ultima zi de pomenire a morților din Postul Paștelui

Ziarul de Bacau 8 aprilie 2004 Lasă un comentariu

LikeShare

Denia din Joia Mare este cunoscută sub numele de Denia celor 12 Evanghelii, căci prevede citirea celor 12 evanghelii sau a evangheliilor patimilor Domnului. În această dimineață se oficiază ultimele parastase din seria celor efectuate în timpul postului Paștilor, alcătuite din colivă, colac, vin. În multe localități din țară se fac focuri în curțile caselor și în cimitire, se tămîiază mormintele și se dau de pomană mici turte din aluat, apă sau vin. Se crează canalul de legătură dintre comunitatea celor vii și a celor răposați pentru ca, împreună, să participe la marea bucurie a Învierii.

În cadrul comemorării de joi seara, se face procesiune cu crucea în biserică din altar pînă în mijlocul bisericii, unde rămîne spre a fi adorată de credincioși pînă în seara vinerii următoare, Vinerea Mare, cînd se desfășoară slujba Prohodului, adica slujba înmormîntării Domnului. Sînt zile triste, cînd toată suflarea creștină își îndreaptă atenția spre suferințele Celui care s-a făcut om pentru noi și pentru mîntuirea noastră. „Joi se instituționalizează taina Sfintei Împărtășanii la Cina cea de Taină. Mîntuitorul Iisus Hristos dă pildă de smerenie spălînd picioarele ucenicilor săi. Tot cu această ocazie le dă ultimele sfaturi înainte de prinderea Sa. Binecuvintează pîinea și vinul, adică Sfînta Împărtășanie și le spune apostolilor: să faceți aceasta întru pomenirea mea. Tot acum, Iuda îl vinde pe Hristos. După Cina cea de Taină, Mîntuitorul a mers în Grădina Getsimani ca să se roage. Atunci au venit, conduși de Iuda, o parte dintre farisei care l-au prins pe Hristos, după care l-au dus la arhiereii Ana și Caiafa. În cele din urmă au ajuns la guvernatorul Pilat din Pont pentru a fi judecat. Vineri are loc judecarea lui Iisus și condamnarea la moarte pe cruce pe muntele Golgota”, ne-a spus preotul Vasile Radu, de la biserica „Sfîntul Gheorghe’ din Bacău. (Constantin GHERASIM)

LikeShare

Din categoria: Uncategorized

Reader Interactions

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bara principală

Ultimele articole

Centrul de Comunicare Județean Bacău: 1.000 de angajați MAI asigură siguranța în cele 640 de secții de vot

Alegeri prezidențiale 2025, turul al doilea. Prezență la vot mai mare decât în primul tur, în județul Bacău – UPDATE

Programul SOMA de colectare a deșeurilor reziduale, din perioada 19 – 24 mai 2025

Bărbat bănuit de furturi din locuințe, identificat și reținut de polițiști. A spart și locuința unei femei de 67 de ani

Buhuși: Percheziții domiciliare la hoți de lemne. Ei au furat și camerele de supraveghere din zona pădurii Ciolpani

Locuri de muncă la Conextrust SA

2 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

1 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

30 aprilie 2025

Locuri de muncă la Conextrust SA

29 aprilie 2025

Ultimele comentarii

  • Arian la Eurodeputatul Benea, mesaj înaintea finalei prezidențiale: Fără banii UE, România va fi în colaps! Izolaționismul şi retragerea în carapacea înşelătoare a autarhiei nu pot fi o opțiune de luat în calcul!
  • MSB la Eurodeputatul Benea, mesaj înaintea finalei prezidențiale: Fără banii UE, România va fi în colaps! Izolaționismul şi retragerea în carapacea înşelătoare a autarhiei nu pot fi o opțiune de luat în calcul!
  • Basil la Alegeri prezidențiale 2025, turul al doilea. Prezență la vot mai mare decât în primul tur, în județul Bacău – UPDATE
  • Arian la Eurodeputatul Benea, mesaj înaintea finalei prezidențiale: Fără banii UE, România va fi în colaps! Izolaționismul şi retragerea în carapacea înşelătoare a autarhiei nu pot fi o opțiune de luat în calcul!
  • hailavot la Alegeri prezidențiale 2025, turul al doilea. Prezență la vot mai mare decât în primul tur, în județul Bacău – UPDATE

Cabinet parlamentar PNL

Linkuri sponsorizate

  • Credius – Credite Nevoi Personale – Aprobare Rapida
  • Nova – Energie Electrica si Gaze Naturale

Cabinete parlamentare PSD

Cabinet parlamentar AUR

Găzduit de Simplenet

Copyright © 2025 · S.C. G&P News & Advertising S.R.L. · Știri mondene · Aghiuță · Presa Bacău