Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ioan Borcea” a găzduit ieri, 13 martie, conferința de presă organizată cu prilejul promovării la nivel național al patrimoniului muzeal al județului Galați.
Consiliul Județean (CJ) Galați a lansat proiectul „Circuit turistic muzeal în județul Galați”, finanțat cu bani europeni, cu scopul creării condițiilor de dezvoltare a turismului în județ. Astfel, în perioada februarie – martie 2014, a fost stabilită o caravană națională de promovare a proiectului, care a ajuns și la Bacău. „Ideea proiectului a venit din lipsa de comunicare existentă la nivel național – a declarat Laura-Delia Angheluță, managerul de proiect. Atracțiile turistice nu înseamnă numai litoral, munte și mănăstirile din nordul Moldovei. Prin această caravană națională, promovăm turismul de weekend pe care încercăm să îl dezvoltăm și în țară. Vrem să atragem românii să viziteze muzeele gălățene. Este o formă de promovare turistică și dezvoltare culturală în toate mediile”. Circuitul turistic include Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” (cu casele memoriale „Costachi Negri”, „Hortensia Papadat-Bengescu” de la Ivești, casa rurală „Ion Avram Dunăreanu”, din Suhurlui, Casa Colecțiilor și Casa „Cuza Vodă”), Muzeul de Artă Vizuală, Muzeul Satului „Petru Caraman” din Pădurea Gârboavele și Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” (cu Grădina Botanică, Acvariu, Planetarium, Observatorul Astronomic și Parcul Zoo din Pădurea Gârboavele).
Lasă un răspuns