Un număr de 875 de elevi, din 35 de clase ale Colegiului Economic “Ion Ghica” Bacău, vor fi trimiși acasă, pentru a se reface o șarpantă. Sen. Cristina Breahnă Pravăț (PSD Bacău) solicită „reanalizarea” inițierii acestei lucrări, care ar fi trebuit efectuate în timpul vacanței, nu acum, în timpul anului școlar.
Parlamentarul ridică unele întrebări legate de graba cu care administrația locală se grăbește să facă lucrarea:
Ce nu a “reușit” pandemia, va “reuși” administrația locală USR-PNL a municipiului Bacău, la nivelul Colegiului Economic “Ion Ghica” Bacău, respectiv întreruperea școlii în format fizic, dată fiind așa-zisa “urgență” a efectuării unor lucrări de refacere a acoperișului Corpului B al acestui colegiu.
Mai exact, în pragul iernii, municipalitatea, condusă de Viziteu&Miroșeanu, a trimis o firmă agreată să înlocuiască șarpanta Corpului „B” de la Colegiul Economic, unde sunt localizate zeci de săli de clasă, laboratoare, cabinete, biblioteca, mini-sala de sport, birouri administrative, cabinet medical etc., fiind propusă soluția total incorectă și neinspirată de încetare a orelor în format fizic, pentru o perioadă nedeterminată, până la finalizarea lucrărilor.
Astfel, urmează ca elevii a 35 de clase, într-un număr de peste 875, din totalul de aproximativ 1.500 de elevi ai unității de învățământ, să intre în online, alternativ sau nu.
Potrivit informațiilor primite de la părinți și elevi, lucrarea de reabilitare a acoperișului corpului B comportă un grad de necesitate mult mai scăzut, decât cel aferent reparațiilor capitale pentru Corpul A, unde acoperișul a fost refăcut de mântuială de către SSPM, în mandatul Necula, precipitațiile afectând foarte multe săli de clasă de la nivelul acestuia. De asemenea, Corpul A are grave probleme structurale, colegiul nu are sală de sport, dar acestea nu sunt luate în calcul de către actuala administrație locală.
În acest context, solicit public, primarului Viziteu, reanalizarea inițierii acestor lucrări în această perioadă improprie și răspunsuri oficiale la următoarele întrebări:
1. De ce nu ați efectuat lucrarea de reabilitare a acoperișului Corpului B al unității școlare în cauză, în vacanța de vară, când ați avut la dispoziție 60 de zile, în care se putea interveni, cu un regim de lucru de 12 ore pe zi? Acum, procesul educațional este grav afectat și se lucrează doar câteva ore/zi, în frig și precipitații.
2. Există acordul scris al Inspectoratului Școlar Județean Bacău cu privire la demararea acestei lucrări și schimbarea formatului de derulare a cursurilor pentru mai mult de 50% din elevii Colegiului Economic?
3. Există emisă autorizație de construcție pentru această lucrare?
4. Justifică necesitatea relativă a unui aviz ISU (inexistent de zeci de ani) efectuarea acestei investiții în plină desfășurare a cursurilor semestrului I și bulversarea totală a peste 800 de elevi și profesori?
5. Care este valoarea contractului de achiziție ce are ca obiect realizarea acestui obiectiv investițional, termenul de finalizare al lucrărilor și cine este prestatorul lucrării?Care este în fapt urgența, domnule Viziteu sau domnule Miroșeanu? Ce bani trebuie cheltuiți până la 31.12.2021? Și cine trebuie să îi încaseze, cu prețul afectării procesului de învățare pentru sute de elevi?
– Senator Cristina Breahnă Pravăț, PSD Bacău
Vainer a zis
HA HA HA HA , nu va mai plangeti bacauanilor !!!!!!!!
Aveti ceea ce ati votat !!!!!!!
Schimbare ati vrut, schimbare aveti !!!!!!!!
alin a zis
corect. sper ca distrugerea si bataia de joc userist plusista va continua intr-un ritm sustinut in continuare. bacauanii merita ce li se intampla.
Gogu a zis
Și primăria Bacău nu răspunde pentru incompetenta? Primarul ce mama dracu’ face? Pe cine mai face răspunzător? Pana când mai suportam imbecilitatilor și gândirii acestui vierme al conducerii politicii și administrației Bacăului! Jos jigodie!
Andrei a zis
Prost, clar prost! Incapabil, clar incapabil! E clar ca nu te lasi, vrei premiul 1 cu coronita pentru prostie si imbecilitate! Sau, varianta mai light pt tine dar very hard pt Bacau… Atat poti! Si asta e si mai grav…