Peste o suta de elevi si cadre didactice de la scolile din Corbasca, Racatau si Gheorghe Doja, antrenati in proiectul „Junior Ranger Siret – implicarea tinerilor in comunitatile riverane” au fost premiati pentru activitatile desfasurate pe parcursul derularii acestuia, in lunile aprilie-iunie. Odata cu incheierea anului scolar, elevii au luat parte si la festivitatea de premiere ce a marcat finalizarea proiectului, initiatorul – Centrul Regional de Ecologie Bacau- rasplatindu-i pe acestia, dar si pe profesorii si institutiile de invatamint care i-au sprijinit, cu diplome si vizionarea unui montaj video cu imagini surpinse in timpul activitatilor din proiect. Timp de doua luni, echipele Junior Ranger formate din elevii scolilor amintite au monitorizat ariile protejate din zona lor, consemnind in niste Jurnale de Observatii, diverse activitati cu impact negativ asupra mediului. Potrivit CRE Bacau, tinerii au inregistrat nu mai putin de 115 activitati cu impact negativ pe malul Siretului, printre acestea numarindu-se braconajul, abandonarea deseurilor si a animalelor moarte, arderea stufului, taierea vegetatiei sau spalatul autoturismelor in locuri nepermise. „Ginditi-va ca aceste observatii au fost realizate in doar trei comune din cele 17 si un oras pe raza carora se intinde situl Natura 2000, aflat in custodia noastra. Observatiile tinerilor sint socante chiar si pentru noi, cei care pretindem ca stim ce se intimpla zilnic pe ariile protejate. Jurnalele acestor elevi sint relevante pentru nevoia prezentei, in fiecare zi, pe teren, a institutiilor de control, precum si pentru nevoia actiunilor educative si de informare a populatiei cu privire la importanta ariilor naturale protejate”, a spus Gabriel Gritcu, coordonatorul CRE Bacau. Elevii „junior” au fost atit de entuziasmati de implicarea in actiunile prevazute in proiect, incit, la incheierea acestuia, cei care au terminat in acest an clasa a VIII-a si-au manifestat dorinta de a urma cursurile liceale in Bacau, pentru a se alatura voluntarilor ecologisti CRE Bacau. „Junior Ranger Siret” -implicarea tinerilor din comunitatile riverane” este un proiect cu finantare MOL Romania si Fundatia pentru Parteneriat Miercurea Ciuc. (Madalina ROTARU)
Lasă un răspuns