De sâmbătă, creștinii ortodocși care țin și respectă rigorile postului Nașterii Domnului, un post considerat mai ușor față de Postul Paștelui, au dezlegare la pește. După rânduiala tradiției, în timpul acestui post, în mănăstiri se ajunează lunea, miercurea și vinerea, până la ceasul al nouălea, când se mănâncă hrană uscată sau legume fierte fără untdelemn; marțea și joia se mănîncă plante fierte, drese cu untdelemn și se bea vin. Pentru oamenii de rând al căror ritm de viață se îndreaptă zilnic spre întreținere și supraviețuire, aceste condiții sunt aproape utopice. Puțini sunt cei care se încumetă să postească în condițiile precizate de canoanele bisericești. În ciuda acestor rînduieli, devenite istorie pentru majoritatea oamenilor, dezlegările la pește, vin și ulei, stabilite de Biserică în calendar, sunt respectate de toată lumea. Cu atât mai mult cele la pește, care devin adevărate motivații pentru exersarea talentului culinar în gospodăriile românești și în publicațiile de specialitate. Începând din această sâmbătă, în fiecare weekend se îngăduie să fie consumat și pește, în afară de răstimpul dintre 20 – 25 decembrie, când postul devine mai aspru. Bineînțeles, pentru cei care îl respectă.
Lasă un răspuns