Accident spectaculos în această dimineață pe strada Ana Ipătescu din municipiul Bacău. Un puști de 16 ani, care conducea un autoturism „hibrid” a accelerat la maximum în momentul în care a ajuns la intersecția cu strada Florilor, însă a pierdut controlul mașinii, s-a răsturnat, a parcurs câțiva zeci de metri pe cupolă, apoi s-a izbit violent de o autoutliitară parcată pe sensul opus de mers. „Avea o viteză foarte mare – povestește un martor ocular. Pur și zimplu a zburat prin aer, apoi s-a izbit de cealaltă mașină. Au reușit să iasă, dar erau tare speriați”. Imediat, cei doi ocupanți ai mașinii, șoferul de 16 ani și prietena lui de 13 ani, au fost preluați de un echipaj medical, care le-a acordat primul ajutor, după care i-au transportat la spital. La fața locului au intervenit și două echipaje de pompieri pentru descarcerarea victimelor, însă pasagerii reușiseră să iasă singuri din mașină. Autoturismul condus de tânărul de 16 ani era un „hibrid”, cu o capacitate cilindrică sub 50 de centimetri cubi, care poate fi condus și de către un minor de 16 ani posesor de permis de conducere pentru acest tip de mașină. Polițiștii au verificat în baza de date și au stabilit că șoferul deținea un asemenea permis.
nykyta a zis
copil prost 🙁 au parintii de cheltuit acuma ca pustiu a vrut sa se sparga in figuri !
cetatean bacau a zis
Il invit pe autorul articolului sa se puna la punct cu legislatia:echipele de prim ajutor SMURD asigura prim ajutor in timp ce echipele medicale acorda asistenta medicală de Urgenta. In al doilea rand la locul accidentului au fost prezente doua echipe medicale care au stabilizat si imobilizat victimele din accident dupa care le-au transportat la spital.
macaragiul a zis
stati linistiti tatal copilului e la fel de inconstient.de la tatal lui a capatat mania vitezei.acum are o noua masina si este pe strazi.