– sint patru, dar impreuna fac cit „Opt si-un sfert” – povestea lor e nascuta din pasiunea pentru muzica, una pe care nu vor s-o lase nespusa, tuturor celor care vor sa o asculte
„Pasiune, ambitie si nervi tari!”
„Opt si-un sfert”, dar nu in formula actuala, a avut prima „iesire in public” in aceasta vara, chiar la inceputul lunii iunie, la invitatia unui prieten comun, administrator al unei terase din Bacau. „M-a contactat telefonic si m-a intrebat daca nu vreau sa sustin un mini-concert pentru clientii terasei. Ideea mi-a suris si i-am sunat la rindul meu, pe cei citiva prieteni cu care mai trageam cite o cintare asa, pentru noi. Ne-am adunat, am cintat si, spre bucuria noastra, am fost aplaudati. Din formula actuala, eram doar eu si Roxana”, incepe povestea Radu. Tot atunci si-au ales si numele. „Era ceasul opt si un sfert cind ne-am apucat de cintat. Am zis ca asa sa ne fie si sa ne ramina numele”, spune tinarul. Acelei cintari i-au urmat imediat inca cinci, in acelasi loc, pentru ca, pina la finele lui august, ele sa ajunga in numar de douasprezece, „baietii” fiind solicitati si in alte locatii, terase, hipermarketuri sau chiar petreceri private din Bacau si chiar in Piatra Neamt. De la prima reprezentatie trupa a suferit mai multe modificari in componenta, ajungind treptat la forma actuala. Una despre care spun membrii, e cea finala: Roxana – voce, Radu – chitara/baking vocals, Andrei – percutie, Bogdan – chitara bass. „Am ajuns in aceasta formula dupa multe cautari si nervi. Pasiunea, insa, e mai presus de acestea”, spun baietii.
„Critica ne ajuta sa ne autoevaluam”
Genul abordat de cei patru „Opt si-un sfert” e rockul. „De fapt, folk – rock”, spun tinerii. „Deocamdata mergem pe preluari, dar in circa trei-patru luni, speram noi, vom incepe sa cintam propriile compozitii si vom aborda un stil diversificat”, spune Andrei. Baietii s-au pus, de altfel, pe munca. Intr-o camaruta pusa la dispozitie de un sustinator, cei patru se aduna de circa trei-patru ori pe saptamina, cite 5-6 ore pe zi, pentru a exersa. „Acum, ca e vacanta, ne permitem. Cind va incepe scoala va fi putin mai greu, dar credem ca ne vom descurca. Sintem hotariti, de fapt, sa ne descurcam”, apreciaza „juniorii” trupei, Raluca si Bogdan. Cei patru sint constienti de faptul ca e foarte greu sa intri pe piata muzicala, mai ales, zic ei, prin genul abordat. „De obicei, la concertele noastre vin doar iubitorii de rock, un public destul de restrins, dar inimos. Daca nu am fi simtit din partea lui sustinere, probabil ca nu am fi avut curajul sa mergem mai departe. Desigur, sintem si criticati, sintem constienti de asta, dar critica ne ajuta la autoevaluare”, e de parere Radu.
Curriculum Vitae
Cei patru au invatat sa cinte, fiecare pe felia lui, singuri. „Sintem autodidacti, cum s-ar spune. Si foarte seriosi, dupa cum se vede”, zice, rizind, Andrei. Cind nu cinta la tobe, joaca fotbal. Sportul e o alta mare pasiune a sa. E absolvent, de altfel, al Facultatii de Stiinte ale Miscarii, Sportului si Sanatatii, Universitatea Bacau si joaca in echipa Aerostar Bacau. Nu vrea sa intre in invatamint pentru ca, spune cu naduf, „e prost platit!”. Pe parte muzicala, e atras de jazz, blues si e innebunit dupa Dream Theatre – „de la ei”, Phoenix si Stefan Banica Jr., „de la noi”. Roxana invata la Colegiul National „Vasile Alecsandri”, la clasa de matematica-informatica. Crede ca va urma o facultate de stiinte economice, finante-banci. „Dar vreau sa continui sa fac si muzica”, ne spune, hotarita. O alta mare pasiune este teatrul, fiind, de altfel, membra in trupa „In the Spot”, cu care a participat in acest an la doua festivaluri, inclusiv ID Fest (Ingenious Drama Festival). In muzica se regaseste in stilul gothic, e „fan” The 69 Eyes si Tristania, Luna Amara, Iris si Cargo. Tot la clasa de matematica-informatica e si Bogdan, dar la Colegiul National „Ferdinand I”. E pasionat de domeniul IT, de masini si motoare. Are o colectie impresionanta si de invidiat de machete si reviste pe tema. E fan Metallica, Jimi Hendrix si Alice in Chains si merge la mai toate concertele Iris si Omul cu Sobolani. Radu, „seniorul trupei”, a absolvit Universitatea Tehnica „Gh. Asachi” Iasi, Facultatea de Automatica si Calculatoare, are un copil si e salariat la o firma privata. Il face pe Andrei „varza” la tenis de masa. Ramine un admirator al muzicii „vechi”, dar ii place sa descopere trupe noi. Printre preferintele muzicale se numara Halloween, Judas Priest, AC/DC, Roxette, Hara, Vank si Vali Sterian. Impreuna, cei patru muncesc intens pentru ca, peste citeva luni, sa poata sustina un concert de „lansare oficiala”, cu piese proprii. „Daca ne iese, cintarea va debuta, evident, la ora «opt si un sfert»”, au anuntat, increzatori, tinerii rockeri.
rica a zis
Ma bucur sa vad un astfel de articol. Si pentru inimoasa trupa mult succes!!!
AlexBC a zis
SUCCES!!!
AA a zis
Excelent! Talentul trebuie sustinut si incurajat .Multa bafta si…go for it !!
Mihai a zis
Ma baieti dar avem deja o trupa de folk-rock sau chiar mai multe, chiar sunteti poseri interesati numai de bani, sunteti obsedati de atentie, nu aveti pic de personalitate, 8:15 ce nume mai e si asta, cel mai patetic nume pe care l-am auzit. Dar dc nu va alegeti un gen mai original, ca toata lumea isi face folk -rock si o maimuta poate sa faca coveruri. Pana nu aveti niste material original, sunteti niste poseri si ne faceti de ras pe adevaratii metalisti
Andreea Florescu a zis
Serios 8:15 trebuie sa fie o gluma proasta, un nume mai inspirat nu v-ati gasit, la fel puteam si noi sa ne numim trupa „cei 5”.
ABC a zis
:)) doamne unde se uita grasul din dreapta
ALUCARD GOD OF METAL a zis
Hail fratii mei, nu-i ascultati pe hateri, nimeni nu va poate oprii din METAL, CANTATI IN THE NAME OF FUCKING METAL, HAIL
ColdDayInhell a zis
Ma baieti va admir pasiunea dar, 8:15 dao naibii, cel mai neinspirat, patetic nume de trupa pe care l-am auzit, eu v-as pune pe locul unu in aceasta lista( http://www.cracked.com/article_15118_25-most-ridiculous-band-names-in-rock-history.html )sau oricare lista daca o luam asa
ColdDayInhell a zis
Quote din linku pe care vi l-am dat: Here’s a scenario: You start a rock band, which you just happen to name after spending several hours huffing paint and drinking bleach. You spend a few years playing small clubs until you’re discovered by a major label and start selling a lot of records. And suddenly you realize that the stupid name you thought up when you were huffing all that paint is going to follow you around for the rest of your life.
ColdDayInhell a zis
Cred ca-mi fac si eu o trupa, o sa ne numim „a 3-a zi din saptamana” sau „Insert band name here”
LilithoftheAbis a zis
Tricou metallica, tipic poserilor, toti papagalii au tricou cu metallica si chiar ca nu am cuvinte pt numele vostru de trupa este chiar nasol
LilithoftheAbis a zis
Si ce porc e grasu, unde se uita
una a zis
daca sunteti voi mai tari, ce-ar fi sa incercati sa demonstrati asta? si nu prin injurii, credeti ca puteti?
Celceeste a zis
Sa stiiti ca „una” are dreptate, dar numele 8:15 e cam iritant trebuie sa recunosc, e foarte neinspirat. Si basistu care se uita la fundul fetei :))
Jpeggggg a zis
8:15 :)), nasol baieti, cu numele asta nu ajungeti departe, si ala din dreapta chiar nu are rusine :))
KornNel a zis
Beieti sunteti tari v-am vazut la mall, dar numele trupei este chiar lucrul care nu se potriveste, adica ganditiva daca ajungeti mari, nu prea o sa va convina nici voua nici publicului
asdfg a zis
8:15, nume nasol
grasul se uita la fundul fetei
Sunteti pe drumul cel bun
radu a zis
Fratilor cu totii ne pricepem la comentarii sunt cel mai usor de facut dar nimeni nu se gandeste cata munca e in spatele unui singur „miniconcert”” din asta, Am vazut o gramada care nu-s in stare sa tina un bass in mana sau sa-si cumpere macar un microfon dar ei au trupa. Multumim pt sprijin „una”.
PETRUT IOAN a zis
nush frateee :)) astia-s fara perdea si asta e cel mai fain , ii vedeti cum sunt ei si faza cu numele e efect de turma , o zis unu de nasol si ceilalti hopa dupa el :)) ,parerea mea sincera este ca numele este doar un lucru de care te tii cand asculti o trupa :)) , spor la treaba mai k asa-i la inceput !! Bogdaneee ce faci bre? hai mai chiar asa ? esti mancat :)) , Andrei si el ghidus , Radu pe felie iar Roxana … frumusik foc :X RUPETI WAA GURA TARGULUI !! PAI CE **** *** ?
inca o chestie ” sunt 4″ =)) :)) si cu mine 5 😀 , zii tipei sa mai lucreze putiintel la „POVESTEA TRUPEI ” pe alte dati :))
Madalina a zis
BAFTA!!!SUNTETI BUNI!!!!
TREBUIE SA CONTINUATI:)>-!!!
GAAAAYYY a zis
GAY NAME