Țelul suprem al unui elev la materia sa preferată este adeseori să ajungă la olimpiada națională. Dar ce te faci cînd, după luni de efort, ajungi acolo și constați că așteptările ți-au fost trădate de felul în care a fost organizat totul? Cel mai bun exemplu este olimpiada de engleza de anul acesta, care a avut loc la Timișoara. După o deschidere la care au vorbit toți oamenii importanți ai județului Timiș, dar pe care nu-i știau decît localnicii, toți cei 200 de participanți am fost cazați la căminul Liceului „Henri Coandă”. Nici nu apucaseră bine să își pună hainele în dulapuri, că băieților li s-a dat „la loc comanda!”. Ei au fost sfătuiți să îndese totul în genți și să meargă la un alt cămin .
Somnul dinainte de probele nu a fost deloc lin. Paturile aveau formă de covată, din cauza arcurilor lipsă. Ce a mai rămas întreg, s-a încăpățînat să ia cunoștință cu spinările noastre. În băile unisex, dar cu dușuri fără perdele, și-au făcut rapid apariția niște domni cu mulți mușchi și puțini creier. Colegii noștri, participanți la olimpiada națională de engleză au fost scoși din cămin și mutați în altă parte, pentru a lăsa locul unor sportivi. Care nu păreau tocmai prietenoși. Dacă după așteptre îndelungată reușeai să pătrunzi, totuși, în baie, fără nici un pericol, nu-ți rămînea decît să constați că apă rece nu există și că riscai să-ți clocotești și ultimii neuroni rămași în funcțiune.
Unii ar vrea ca tinerii să nu mai plece din țară. Dar pe tinerii care au ceva de spus, nu se străduiește nimeni să îi rețină în țară. Fraza cu „voi știți că sînteți toți cîștigători, pentru că ați ajuns la acest nivel al competiției” ne lasă reci. Am fi preferat să dormim în condiții omenești, să ne putem spăla cu apă caldă, nu clocotită, și fără teama că cineva va intra peste noi. Și, eventual, dacă nu cerem prea mult, să ni se dea și o mîncare comestibilă.
Dacă această olimpiadă ar fi fost singura la nivel național sau zonal la care am participat, aș fi fost tentată să cred că așa sînt tratați participanții mereu, însă olimpiada zonală la română de acum doi ani, ținută în Piatra Neamț, a fost perfect organizată, pînă la cel mai mic detaliu. Nu pot spune că nu m-am ales cu nimic în urma acestei experiențe, căci orașul Timișoara a compensat toate neajunsurile, iar participanții mereu dispuși să lege prietenii și să converseze au creat adevarata atmosferă de olimpiadă la nivel național. (Mara IONESCU AMBROSIE)
Lasă un răspuns