În februarie anul trecut, Primăria Bacău a lansat noul site al instituției, în care a implementat și un sistem de petiții online. Aici, băcăuanii pot semnala problemele din oraș, completând o serie de „câmpuri” și având posibilitatea să adauge și fotografii cu neregulile semnalate. Sunt disponibile în acest sens și aplicații Android și IOS pentru dispozitivele mobile.
De când a fost pus în funcțiune, sistemul a înregistrat 1106 reclamații, pe diverse probleme din municipiu. Reprezentanții municipalității susțin că fiecare sesizare este trimisă la direcția, serviciul sau departamentul corespunzător, care răspunde în termenul legal situațiilor reclamate.
Noul site și aplicațiile mobile costă administrația locală peste 8.000 de euro anual. Firma care a realizat noua interfață este Intelligent Online Solutions din Bacău. Ultima dată, situl primăriei a fost schimbat în 2012, când s-a plătit puțin peste 9.000 de euro.
Lasă un răspuns