1,28 mg/l alcool pur în aerul expirat – aceasta este valoarea alcoolemiei arătată de etilotest pentru un bărbat de 30 de ani, din Bacău, care a fost depistat în noaptea de sâmbătă spre duminică la volanul unui autoturism, pe strada Ștefan cel Mare din municipiu. Șoferul a fost condus la Spitalul Județean de Urgențe Bacău, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, apoi i-a fost întocmit dosar penal.
Mult mai « modești » s-au dovedit în trafic un alt bărbat, de 43 de ani, din Bacău, care se afla sub influența băuturilor alcoolice, prins la volan cu
0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, și altul de 34 de ani, din comuna Oituz, a care fost depistat în flagrant, pe DN 11 din localitate, în timp ce conducea un autoturism având « la bord » 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat. (F.C.)
Lasă un răspuns