• Skip to primary navigation
  • Skip to secondary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Despre
  • Contact
  • Arhiva 2002-2008
  • Publicitate
  • Anunțuri în Ziarul de Bacău
  • Newsletter
  • Locuri de muncă

Ziarul de Bacău

  • Top Story
  • Actualitate
  • Politică
  • Dosar
  • Economie
  • Educatie-Cultura
  • Expert
  • Foto Video
  • Anunțuri
Ești aici: Acasă / Top Story / Leafă de lux! Oana Chelaru, cel mai bine plătit manager de aeroport din țară

Leafă de lux! Oana Chelaru, cel mai bine plătit manager de aeroport din țară

Gabi MIHAI 24 iunie 2022 8 comentarii

LikeShare

Oana Chelaru, președinte executiv al Aeroportului Internațional „George Enescu” din Bacău, este cel mai bine plătit manager de aeroport din întreaga țară, conform datelor oficiale disponibile. Ea câștigă, doar din remunerația primită ca șefă de aeroport, mai mult decât omologii săi din Cluj sau Iași, deși traficul de pasageri nu se poate compara. 

Oana Chelaru, managerul AIGE

Conform ultimei declarații de avere, Oana Chelaru a încasat 228.581 lei net în 2021, ca președinte executiv al Aeroportului Bacău, ceea ce înseamnă un câștig lunar cu puțin peste 19.000 de lei. Asta, în condițiile în care veniturile i-au scăzut, după ce, în 2020, Chelaru raportase un câștig de 261.041 lei, adică peste 21.700 de lei pe lună, doar din salariu! 

Comparativ, conform ultimei declarații de avere, David Ciceo, directorul general al Aeroportului din Cluj, cu un trafic de pasageri de aproape 4 ori mai mare decât Bacăul, a încasat 208.000 lei în 2020. 

Cătălin Bulgariu, directorul Aeroportului Iași, al doilea pe țară ca număr de pasageri dintre aeroporturile regionale, a încasat peste 154.000 de lei într-un an. 

De asemenea, Artagea Bogdan-Ionuț, șeful Aerportului Mihail Kogălniceanu din Constanța, a încasat 194.355 de lei într-un an, în timp ce omologul său de la Târgu Mureș, 133.200 de lei. Iar lista poate continua. 

Proiectele europene și evoluția numărului de pasageri i-au crescut leafa

„Mă îndoiesc că am cel mai mare salariu. Eu mi-am renegociat salariul în 2019, odată cu preluarea noului mandat, dar până atunci am fost asimilată unui vicepreședinte al Consiliului Județean. La renegocierea cu angajatorul (CJ-n.n), au contat indicatorii de performanță, iar ca bază de plecare au stat proiectele europene derulate de Aeroportul Bacău și creșterea numărului de pasageri”, a declarat Oana Chelaru.

Deși au contat la renegocierea salariului, directoarea Chelaru a fost plătită și separat pentru proiectele de circa 60 de milioane de euro derulate. „Nu iau alte sporuri sau prime, iar pentru două investiții pe fonduri europene am fost plătită și ca manager de proiect”, a spus managerul Aeroportului.

Referitor la performanța regiei pe care o conduce, Chelaru a adăugat că până la criza Covid nu a fost nevoie de bani de la Consiliul Județean și nici subvenții de la stat nu s-au primit. Chiar și așa, Aeroportul din Bacău este pe locul 4 ca trafic de pasageri între aeroporturile regionale. Primul este cel din Cluj, cu aproape 1.5 milioane pasageri în 2021, urmat de Iași, cu 640.000 de pasageri, și Timișoara, cu 629.000. Aeroportul din Bacău a avut anul trecut 380.000 de pasageri. 

În total, câștigă în medie peste 5.000 de euro pe lună

Lunar, conform declarației de avere, Oana Chelaru ridică în medie peste 26.500 de lei, adică mai bine de 5.000 de euro. Pe lângă salariul de la Aeroport, ea a mai încasat 58.792 de lei ca vicepreședinte a Asociației Aeroporturilor din România, 4.128 de lei ca angajat la firma sa, Onis Consult, 1.032 de lei ca președinte al CAR Aeroport și dividende de 25.650 de lei de la firma mai sus menționată. 

Oana Chelaru deține 3 terenuri în intravilan, ultimul achiziționat chiar anul trecut, un apartament și un spațiu comercial în Bacău. A mai declarat că deține ceasuri și bijuterii de 6.000 de euro și un cont la bancă de 25.000 de euro. De menționat sunt și datoriile șefei aeroportului, care a declarat 4 credite cu scadențe după 2030, cel mai mare fiind unul din 2019, de 590.000 de lei. 

LikeShare

Din categoria: Economie, Top Story Etichete: Aeroportul Bacau, Oana Chelaru

Reader Interactions

Comentarii

  1. Marcel a zis

    24 iunie 2022 la ora 8:05 am

    Sa nu ne mai mire faptul ca pleaca din tara cei mai buni specialisti,incepand de la medici,ingineri,studenti,muncitori etc!Ce merite deosebite are aceasta femeie fata de cei mentionati anterior?Bani pt.investitii,pt.mariri de salarii,alocatii,pensii,nu sunt!E o ofensa la adresa romanilor care muncesc pt.niste salarii mizere!Oare cata rabdare mai are romanul?

    Răspunde
    • Jan a zis

      24 iunie 2022 la ora 6:20 pm

      Într-un oraș sărac ca Bacăul este o ofensă enormă…dar „cine poate oase roade”
      bineînțeles până într-o zi

      Răspunde
  2. Alx90 a zis

    24 iunie 2022 la ora 8:07 am

    Aceleași personaj, care se pricepe la sanatate,aviatie, filme sf, etc., abonat la banul public, dar fără nici o performanta. Dacă era manager la autogara, oare ce salariu avea? Asta-i România!

    Răspunde
    • Cristina M. a zis

      24 iunie 2022 la ora 1:19 pm

      Asta se poate când esti prietena cui trebuie.

      Răspunde
  3. Lumi a zis

    24 iunie 2022 la ora 4:20 pm

    Totuși, ce performanțe are/a avut doamna???

    Răspunde
    • Alina a zis

      27 iunie 2022 la ora 11:07 am

      De când mă știu, ea a deținut funcții de conducere la stat. Este cea mai mare sinecurista din Bacău! În fapt, habar nu are de nimic! Am

      Răspunde
  4. Craiu a zis

    27 iunie 2022 la ora 4:01 pm

    Daca e cine trebuie in spate!!

    Răspunde
  5. Legionarul a zis

    29 iunie 2022 la ora 7:47 am

    Comentarii făcute de pripași cu burta goală… Voi stați cu o conservă de pateu in față si o comentati pe Oana Chelaru.
    Cu spate sau fără, sinecuristă, fără performante dar totusi s-a implicat enorm sa avem un aeroport pe care acest oraș nu îl merită.
    Puneți, băi, mâna la treabă si lăsați comentariile răutăcioase!
    Nu o cunosc pe aceasta femeie, stiu totuși că este de mulți ani in această funcție… Oare dacă ar fi o habarnistă chiar credeți că rezista în acestă funcție ?!
    Băcăuani frustrați, bucurați-vă că aveti un aeroport modern, bucurați-vă de călătorii si lăsați răutățile gratuite. Toate bune!

    Răspunde

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bara principală

Ultimele articole

Bărbat bănuit de furturi din locuințe, identificat și reținut de polițiști. A spart și locuința unei femei de 67 de ani

Buhuși: Percheziții domiciliare la hoți de lemne. Ei au furat și camerele de supraveghere din zona pădurii Ciolpani

VIDEO: Sponsorizări și donații de peste 67.000 de euro la Gala FSC. Vezi cine sunt laureații celei de a XXII-a ediții

Mii de români sunt așteptați la Noaptea Muzeelor 2025

Anunț de mediu

Locuri de muncă la Conextrust SA

2 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

1 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

30 aprilie 2025

Locuri de muncă la Conextrust SA

29 aprilie 2025

Ultimele comentarii

  • Arian la Eurodeputatul Benea, mesaj înaintea finalei prezidențiale: Fără banii UE, România va fi în colaps! Izolaționismul şi retragerea în carapacea înşelătoare a autarhiei nu pot fi o opțiune de luat în calcul!
  • fairy la Eurodeputatul Benea, mesaj înaintea finalei prezidențiale: Fără banii UE, România va fi în colaps! Izolaționismul şi retragerea în carapacea înşelătoare a autarhiei nu pot fi o opțiune de luat în calcul!
  • Adrian la Eurodeputatul Benea, mesaj înaintea finalei prezidențiale: Fără banii UE, România va fi în colaps! Izolaționismul şi retragerea în carapacea înşelătoare a autarhiei nu pot fi o opțiune de luat în calcul!
  • SEPTEP la Foto: Zeci de băcăuani s-au mobilizat pentru Nicușor Dan în centrul orașului, în penultima zi de campanie
  • Arian la Eurodeputatul Benea, mesaj înaintea finalei prezidențiale: Fără banii UE, România va fi în colaps! Izolaționismul şi retragerea în carapacea înşelătoare a autarhiei nu pot fi o opțiune de luat în calcul!

Cabinet parlamentar PNL

Linkuri sponsorizate

  • Credius – Credite Nevoi Personale – Aprobare Rapida
  • Nova – Energie Electrica si Gaze Naturale

Cabinete parlamentare PSD

Cabinet parlamentar AUR

Găzduit de Simplenet

Copyright © 2025 · S.C. G&P News & Advertising S.R.L. · Știri mondene · Aghiuță · Presa Bacău