În trecut umbla o vorbă cum că „dracul, când vine pe Pământ, de două lucruri întreabă: dacă oamenii mai colindă și dacă mai fac ouă roșii. Când oamenii n-or mai face asta, dracul va deveni stăpân pe lume”. Din acest punct de vedere, lumea este ca și salvată, mai ales că în acest sfârșit de săptămână o armată de mici luptători pentru Lumină, personificați de un grup de elevi de la școlile din Cașin și Schitu Frumoasa, au venit să-și dovedească măiestria în încondeiatul ouălor la sediul Muzeului de Istorie din Bacău în cadrul unui eveniment ce s-a derulat sub numele „Ouă de Paști. Poveste. Atelier. Expoziție”.
Cei dornici să afle povestea oului de Paști au aflat-o de la criticul și istoricul de artă Iulian Bucur, șeful Secției de Etnografie din cadrul Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”, care, în stilul său caracteristic, le-a vorbit tinerilor interlocutori despre „arta înroșirii, încondeierii, închistrării sau năcăjirii ouălor” așa cum este ea cunoscută în toată România. Coordonatorul tinerilor artiști, profesoara Georgeta Țebrean, directorul Școlii Gimnaziale „Învățător Neculai Pâslaru” din Cașin, a ținut să sublinieze faptul că „acest eveniment este rezultatul a peste trei ani de muncă și pregătire, iar tinerii artizani care demonstrează această artă pe cale de dispariție sunt cei mai vrednici învățăcei ai noștri”. Fetițele din cele două localități băcăuane au demonstrat, pas cu pas, cum se încondeiază ori se înroșesc ouăle de Paști în cadrul unor ateliere amenajate în Galeria Hol din cadrul Muzeului de Istorie, urmărite îndeaproape de muzeografele care încercau să „fure” meseria din mânuțele mânjite de vopsea ale micuțelor artiste populare.
În continuarea acestei manifestări, s-a desfășurat colocviul cu tema „Simboluri pascale”, organizat de elevii de la Colegiul Economic „Ion Ghica” din Bacău. (Liviu MAFTEI)
Lasă un răspuns