Liberalii băcăuani au ajuns la concluzia că trebuie să îi mulțumească primarului PSD Cosmin Necula, deoarece a reușit să îi unească. Liderii PNL Bacău au recunoscut că au existat mai multe tabere în partid, iar din această cauză, principalul partid de opoziție din județ a fost șubrezit.
“Acum, primarul Cosmin Necula a reușit să ne unească. Acum știm cine este inamicul PNL în județul Bacău. Am avut o perioadă mai grea, au existat probleme în partid, dar le-am depășit. Vreau să îi transmit sincer domnului Necula că îi mulțumesc”, a declarat Ionel Palăr, șeful PNL Bacău, în cadrul unei conferințe de presă. Acesta a recunoscut că până acum PNL nu a făcut opoziția pe care ar fi trebuit să o facă si a declarat ferm că toți consilierii partidului vor vota în funcție de interesul formațiunii și nu pe cont propriu. “De astăzi consilierii noștri vor avea un mandat politic, nu se va mai vota la întâmplare. Dacă va trebui, vom vota și alături de PSD. Dacă proiectele sunt benefice comunității, nu ne vom opune”, a mai adăugat Palăr.
Deși conferința de presă a fost organizată pentru a da lămuriri despre sediul PNL, din care partidul urmează să fie evacuat, liberalii au declarat că acest subiect nu e important pentru băcăuani și nu este decât o perdea de fum prin care Cosmin Necula încearcă să își acopere nerealizările. “Cosmin Necula se preocupă de sediul nostru sau de acreditările jurnaliștilor, în loc să se ocupe de administrarea orașului. Până acum a atras fonduri europene zero și nu am văzut niciun proiect concret pentru Bacău”, a declarat Dragoș Luchian, liderul de la municipiu al PNL Bacău. Acesta l-a mai acuzat pe actualul primar că nu a continuat proiectele PNL, cum ar fi insula sau spitalul municipal, sau, mai rău, a oprit proiecte precum Gala Sportului sau Gala Învățământului, care premiau valorile din municipiu.
TUCU a zis
Opozitia, asta, ar trebui scoasa din judet si din tara. Ce nevoie au ei de sediu ?! Sa se intruneasca in parcuri, la colt de strada, pe „coclauri”.Numai Partidul Unic are toate drepturile. TRAIASA PARTIDUL UNIC – PZD-ul!
EGO a zis
PNL,PSD,USR formeaza,deopotriva,PZD-ul romanesc ! Golani care profita de dreptul cetatenilor de a vota !!! Cati romani se vor mai deplasa in viitor la sectiile de votare ??!!
Corina a zis
Sunteti niste hahalere bune de impaiat!!!! Si asta v-o spun in calitate de opozant al PSD-ului…. Stati pe afaceri ce va aduc bani frumosi….nu aveti griji….faceti opozitie de figuratie….totul e o mare mistocareala pentru voi…..va doare la basca!!!
Gopo a zis
Primarul prin pregatirea sa tehnica slaba v-a ajutat sa va uniti dar din pacate sunteti aceiasi oameni care au mai fost in diverse functii publice si de partid. Asteptam oameni noi cu pregatire profesionala si nu „politicieni orbi”. Poate orb pe orb să călăuzească sau sa ridice? Orasul Bacau este cazut economic din cauza acestor oameni politici care l-au condus la nivel local si judetean.
Iulian a zis
Astia sunt niste papagali. Afacerile transpartinice le merg in continuare, restul fiind prostirea oamenilor. Oricum isi va rupe gatul si PSD-ul in Bacau, plin de demagogi ca si PNL-ul. Pe astia numai moartea ii mai inlatura.