• un sejur în Grecia sau Turcia costă la fel cît o săptămînă petrecută într-un hotel de trei stele din Mamaia • prețurile de cazare pe litoral vor exploda în luna august, cînd o cameră vajunge și la 11 milioane de lei de persoană
Perioada vacanțelor și a concediilor reprezintă pentru fiecare dintre noi un prilej de odihnă binemeritată după un an de muncă. O perioadă fără stres, în care orice om încearcă să se detașeze de grijile cotidiene. Dar cum va fi oare posibil acest lucru, cînd prețurile pe litoralul românesc, precum și cele de la munte au explodat. Dacă pînă la începutul acestei luni s-a putut pleca la mare prin programul social „Litoralul pentru toți”, în care nu dădeai din buzunar mai mult de 600.000 pentru un hotel de două stele și 700.000 pentru unul de trei stele, de la 1 iunie prețurile au crescut mai bine de două ori.
Concluzia este că băcăuanii care doresc să își petreacă vacanța la mare trebuie să adune bani din timp. O săptămînă pe litoralul românesc va costa, în cel mai fericit caz, peste 15 milioane de lei. O familie cu copil mic va fi însă obligată să aibă bani serioși în buzunar. Pentru că litoralul are atracțiile sale, masa, pe orice terasă, costă suficient de mult și, peste toate, nu trebuie pierdut din vedere că, pe lîngă prețul biletului, odată cazați, mai trebuie să achitați și anumite taxe impuse de stațiuni.
Un calcul sumar arată că un concediu făcut la malul Mării Negre a ajuns la fel sau chiar mai costitor decît unul în Turcia sau Grecia. Mulți vor spune că nu-i așa, însă realitatea demonstrează contrariul. Pentru șase zile petrecute într-un oraș din Grecia sau într-o stațiune, cazarea nu depășește trei sute de euro, adică 12 milioane de lei, tarif în care este inclus și transportul dus-întors. Sumă care rivalizează cu tarifele practicate și pe litoralul românesc. Apoi mai trebuie luate în calcul mîncarea, care, pentru același interval de timp, nu poate depăși alte trei sute de euro. În total, vreo 25 de milioane de lei, bani pe care îi cheltui lejer și acasă. Diferența stă însă în calitatea serviciilor, pentru că cei mai mulți turiști plecați în concedii în afara țării s-au minunat de amabilitatea și promptitudinea celor la care s-au cazat.
Pînă la urmă, fiecare alege să-și facă concediul în funcție de preferințe, dar mai ales de buzunar. Pentru că încă de pe acum trebuie făcute rezervările la mare sau la munte, vă prezentăm în continuare oferta agențiilor de turism din Bacău, precum și o listă a majorității agențiilor de voiaj din oraș. Acest demers vă poate ușura luare unei decizii și alegerea celei mai bune variante.
Lasă un răspuns