Viceprimarul Liviu Miroșeanu (PNL) a ransmis presei un apel pentru finalizarea Spitalului Municipal.
Edilul afirmă că nu este important cine este proprietar al clădirii, ci băcăuanii să fie tratați la standarde de calitate în Bacău:
Orgolii, declarații, acuze. Din păcate, Spitalul Municipal continuă să rămână o minge de ping-pong între autorități, între oameni politici nerăbdători să se afirme cu orice preț.
Din 2016, de când s-a schimbat administrația locală liberală, timp de trei, patru ani nu s-a bătut un cui la acest obiectiv. Ulterior, s-a profitat inclusiv de pandemie, iar mulți dintre cei care nu au avut niciun rol în construcția spitalului au făcut din acest obiectiv un loc de pelerinaj, cu presă, aparate de fotografiat, camere de luat vederi etc.
Din punctul nostru de vedere, al liberalilor, cei care am realizat în procent de 75% această investiție care, vă reamintesc, la data începerii era singura de acest fel din țară (un spital construit de o administrație locală), lucrurile ar trebui simplificate, orgoliile lăsate deoparte, iar Spitalul Municipal să devină funcțional la întreaga sa capacitate.
Că este în administrarea Ministerului Sănătății, a Consiliului Local, a Consiliului Județean, sunt aspecte secundare. Important este ca băcăuanii să fie tratați la standarde de calitate aici, în Bacău, să nu mai fie nevoiți să bată drumurile în centrele universitare.
Cât privește paternitatea, cine va tăia panglica, cine va da interviuri etc, pentru noi, liberalii, nu contează. Acestea sunt lucruri mărunte, fără niciun fel de substanță.
Tot ce contează este ca Spitalul Municipal să fie finalizat cât mai repede.
Liviu Miroșeanu
Viceprimar al municipiului Bacău
cetatean a zis
mai inteligentilor rosi si galbeni ,avetit un spital nou-nout care sta degeaba.
bagati-l pe lista spitalelor regionale pe care le tot promiteti la plus infinit,asteapta doar sa fie dat in folosinta.
dar stai ca nu se poate,stricam interesele inaltei porti de la iasi care vrea sa acapereze tot in modova asta.
Ifti a zis
Corect!Bun comentariu!