Ministrul propus pentru preluarea portofoliului Transporturilor, Lucian Şova, a primit luni aviz favorabil din partea comisiilor reunite de specialitate ale Parlamentului.
Lucian Şova a fost validat cu 32 de voturi pentru şi 11 voturi împotrivă. Lucian Șova a deținut funcția de ministru al Comunicațiilor în guvernul Tudose.
Eu cred că, de prea mult timp, în Ministerul Transporturilor, conducătorii mai degrabă au fost conduşi de către subordonaţi decât au reuşit să conducă subordonaţii. Eu cred că aici trebuie să îmi dedic un timp mai îndelungat, să profit de hotărârea şi experienţa pe care o au oamenii în administraţie, lucru pe care l-am exersat şi în cele şase luni pe care le-am petrecut la Ministerul Comunicaţiilor şi unde am avut ocazia să văd că foarte mulţi dintre funcţionari îşi doresc să fie conduşi”, a spus Şova, la audierile de luni din comisiile de specialitate, reunite, ale Parlamentului.
În opinia acestuia, trebuie în primul rând schimbat modul de abordare prin care funcţionarii din minister şi directorii din companii se raportează la priorităţile pe care politicienii şi le asumă.
De asemenea, viitorul şef de la Transporturi a apreciat că este prea redusă capacitatea de supracontractare pe care o are în prezent CNAIR, dar şi alte companii de dezvoltare a infrastructurii.
„Apreciez că, şi din perspectiva reglementărilor actuale, capacitatea de supracontractare pe care o are acum Compania de Drumuri, dar de fapt toate companiile care sunt dezvoltatoare de infrastructuri, este prea redusă. Ar trebui să putem din perspectivă legală să deschidem mai multe proceduri, astfel încât, dacă unele se împotmolesc, măcar altele care pot merge mai repede să fie implementate, desigur nu haotic, însă nu putem sta pe loc cu banii puşi deoparte pentru unele din proiecte, iar alte proiecte să nu le tratăm pentru că fie nu sunt bugetate, fie nu încap în anvelopa bugetară alocată”, a explicat Şova.
Lucian Şova are 58 de ani, a absolvit Facultatea de Inginerie Mecanică, Universitatea Braşov, specializarea Autovehicule rutiere, iar stagiul și l-a făcut la Dacia Pitești, în 1985-1987. În CV-ul său apar mai multe funcții guvernamentale: 2009 – 2010 consilier al ministrului Economiei, 2009 – 2009 secretar de stat la Ministerul Economiei, 2002 – 2005 director general în cadrul Ministerului Transporturilor, 2001 – 2002 director general adjunct Autoritatea Rutieră din România. Din 2012, este deputat PSD Bacău.
TUCU a zis
Nu are habar cu ce ocupa ! SALVE !!! PSD