„Abuzul de putere și intimidarea sunt principalele arme pe care PSD le folosește în lupta oarbă cu românii. După ce Darius Vâlcov a făcut publice acte medicale confidențiale ale unui protestatar, a urmat audierea, în Comisia de control al SRI, a domnului George Maior. Mai departe, domnul Șerban Nicolae a blocat audierea ministrului Carmen Dan, în Comisia de apărare din Senat. Toate acestea pentru a mușamaliza evenimentele din 10 august”, atrage atenția deputatul Stanciu Viziteu.
„Și dacă nu era de ajuns, ne-am trezit, în plină criză a gripei porcine africane, că plenul Camerei a respins propunerea noastră de înființare a unei comisii de anchetă. Așa cum am susținut și în declarația făcută la citirea moțiunii simple împotriva ministrului Daea, pesta porcină africană s-a extins în peste 230 de localitatăți din 13 județe ale României. Avem 927 de focare, care au dus la sacrificarea a peste 320.000 de porci și se estimează că până la sfârșitul anului vor fi peste 600.000”, continuă deputatul USR
PSD Bacău a fost ocupat cu susținerea lui Liviu Dragnea, în războiul intern, nu cu problemele pe care le au băcăuanii. Domnul ministru Șova trebuia să semneze din vară contractele pentru studiile de fezabilitate ale autostrăzii Iași-Tg.Mureș. Nu le-a semnat nici acum. Mai departe, Primăria Bacău a blocat lucrările la strada Aeroportului, iar fondurile europene pentru insula de agrement nu au sosit nici acum.
„Cu toată puterea în mână, la nivel local și național, PSDragnea are cu totul alte priorități decât bunăstarea românilor. Masacrarea legilor justiției, legea offshore, manuale greșite pentru elevii de gimnaziu sau pensii mai mari din 2021. Urmează doi ani electorali care pot schimba cu totul actuala situație politică. Este nevoie de implicarea românilor mai mult ca oricând, nu mai putem vota răul cel mai mic și nu mai putem sta acasă în ziua votului. Dragi băcăuani, nu uitați, că mergeți la vot sau nu, cineva întotdeauna va câștiga! Alegeți-vă singuri conducătorii”, încheie Stanciu Viziteu.
sursă: comunicat de presă
Lasă un răspuns