Drumarii din cadrul Primariei Bacau au demarat actiunea de acoperire a gropilor de pe carosabil. Prin Directia de Servicii Publice, se efectueaza în aceasta perioada lucrari de întretinere cu mixtura stocabila a carosabilului. Zonele vizate sint podurile Margineni si Narcisa, la rosturile de îmbinare, precum si strada Chimiei. „Principala preocupare este aceea de a asigura un trafic rutier normal, cu o infrastrucura care sa nu genereze probleme soferilor aflati în trafic. Lucrarile sint semnalizate corespunzator si sint efectuate la ore cind traficul rutier nu este aglomerat. Zonele unde se lucreaza sint prioritare pentru fluidizarea traficului rutier, de exemplu strada Chimiei fiind cea care preia mare parte din traficul rutier greu. Este o strada de tranzit spre variantele ocolitoare Letea Veche si Izvoare – Înfratirii”, a declarat Ionut Tomescu, purtator de cuvint la Primaria Bacau. Deficientele aparute în carosabil se datoreaza fenomenului înghet – dezghet. În zilele urmatoare, drumarii vor interveni si în alte zone, acolo unde situatia o impune. (Claudiu TANASESCU)
Strambache a zis
Da…faceti mare lucru… noi ne rupem masinile in doua din cauza asfaltarii lui Stavarache si domnul Primar Stavarache si domnul Fechet se plimba in Filipine pe la plaja!