- până pe 15 septembrie se dorește deschiderea pasarelei Mărgineni până la intersecția cu strada Abatorului, iar în octombrie reluarea circulației pe podul Trebeș
La Centrul de Afaceri și Expoziții „Mircea Cancicov” a avut loc ieri o nouă conferință de presă pentru prezentarea stadiului lucrărilor la proiectul de modernizare a Căii Moinești, inițiat de administrația Stavarache. Au participat reprezentanți ai Primăriei Bacău, constructorului și proiectantului. Leonard Pădurenau, administratorul public al municipiului Bacău, a prezentat situația proiectelor aflate în derulare în oraș, care fac parte din Planul Integrat de Dezvoltare Urbană, legate de infrastructură, cu modernizările străzilor Mioriței, 9 Mai, Vântului, Vadu Bistriței, Milcov și, firește, Calea Moinești. Nu a uitat și de cele două proiecte pentru care acum se află în toi licitațiile, Centrul pentru persoanele fără adăpost și modernizarea străzii Ștefan cel Mare.
„Stadiul lucrărilor la Calea Moinești este de aproape 90% – a declarat Leonard Pădureanu. Întregul proiect este de 38,9 milioane de lei, din care contractul de lucrări este de 24 milioane de lei. Până pe 15 septembrie dorim să redeschidem circulația pe pasarela Mărgineni, până la intersecția cu strada Abatorului, urmând ca în octombrie să fie deschis și al doilea transon, ce include podul Trebeș. Termenul de finalizare a întregii lucrări este jumătatea lunii octombrie”.
Lucrările au constat în lărgirea pasajului Mărgineni de la două la patru benzi, a podului peste Trebeș de la trei la patru benzi, supralărgirea carosabilului și piste de bicicliști pe Calea Moinești, amenajarea intersecției strada Mioriței – Calea Moinești – Energiei, trotuare sau iluminat public.
După conferința de presă s-a organizat o vizită pe șantier, pentru a se vedea la fața locului stadiul lucrărilor. Placa de beton la podul Trebeș a fost turnată, acum lucrându-se la întărirea malurilor.
xxxxxxxxxx a zis
Pt Stefan cel Mare, care este cel mai importan cartier, din oras nu mai sunt bani, de fapt acel cartier nu apartine municipiului Bacau, nu? de ce sa-l facem si pe asta, lasa ca, gropile facute in asfalt din iarna trecuta se vor acoperi cu zapada la iarna, daca cumva va ninge mai mult, iar soferii pot circula fara grija, chiar daca isi rup masinile in doua, ce daca platesc accize la carburanti si rovigneta? -pentru asa zisa intretinere a drumurilor, nu-i problema…………………………………..
popa sapca a zis
De ce e Ștefan cel Mare cel mai importan cartier? Că e mall acolo?
daniel a zis
pentru ca sta el acolo :)))