Lucrarile la Centrul de Afaceri si Expozitii Bacau sint in grafic. Desi este iarna, vremea a tinut cu constructorii, care au putut munci. Turnarea blocurilor de fundare la cele doua module de la sala de expozitii a fost executata integral, iar lucrarile exterioare de pregatire a terenului au fost executate integral pentru incubatorul de afaceri. Valoarea contractului este de 13.256.264 euro, partea de cofinantare ce revine Consiliului Local Bacau fiind de 6,5 milioane euro, iar TVA-ul afernet se va achita de la bugetul de stat. „Prin realizarea acestui proiect va fi rezolvata problema asigurarii unor facilitati corespunzatoare pentru organizarea de tirguri, expozitii, conferinte, dat fiind faptul ca Bacaul nu dispune de locatii corespunzatoare pentru acest tip de activitati”, a declarat Ionut Tomescu, purtator de cuvint la Primaria Bacau. Acest proiect este completat de constructia pasajului subteran de la Stefan Gusa pentru care a fost obtinuta finantare din fonduri europene. Prin cele doua proiecte complementare, în valoare totala de aproximativ 21 milioane de euro, Primaria Bacau urmareste sa asigure atit accesul catre Centrul de Afaceri, cit si cresterea atractivitatii investitiilor în partea de vest a Bacaului, ce vor conduce la dezvoltarea rapida a zonei.
Ajutor pentru IMM-uri
„Centrul de Afaceri si Expozitii Bacau se situeaza la iesrea spre Onesti si isi propune sa dinamizeze mediul de afaceri din municipiul si judetul nostru prin construirea unei infrastructuri de afaceri complexe si moderne cu functiuni multiple, care sa rezolve problema locatiei pentru antreprenorii care doresc sa porneasca o afacere noua, dar care nu îsi permit un sediu, constituindu-se si ca un instrument integrat de asistenta pentru IMM-uri în procesul de dezvoltare”, a precizat Ionut Tomescu. Centrul de Afaceri va fi compus dintr-un incubator de afaceri pentru întreprinzatori, centrul de afaceri si marketing si doua pavilioane pentru expozitii. Incubatorul de afaceri, cu o suprafata de peste 2.700 mp, va fi organizat în 24 de module, un centru de asistenta cu camere de consiliere, camere de sedinte si un centru documentar, iar centrul de afaceri si marketing, în suprafata de 3.437 mp, va cuprinde birouri de lucru pentru activitatile angajatilor permanenti, birouri de consultanta pentru IMM-uri, o sala de conferinte cu o capacitate de 700 de locuri, sali de întilniri cu clientii, birouri de relatii cu publicul etc. Suprafata de expozitii, de aproape 6.000 mp, va fi organizata în doua module care vor putea functiona independent sau împreuna, în functie de solicitari.
casis petre a zis
Lucrarile la centru de afaceri sunt in termen iar cele de la pasajul subteran sunt neincepute.