Românii se bucură de vremea caldă a primelor zile de primăvară însorită. Deşi valorile termice vor marca o scădere uşoară, mai ales în nordul şi centrul ţării, vremea se va menţine caldă pentru această dată în majoritatea regiunilor. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în a doua parte a zilei, când local în nordul şi centrul ţării şi cu totul izolat în rest vor fi averse şi descărcări electrice.
În cursul nopţii se vor semnala precipitaţii la munte, unde vor fi ploi, iar la altitudini mari şi lapoviţă sau ninsoare, iar în restul teritoriului va ploua local, la început în vest, centru şi nord, iar spre sfârşitul intervalului şi în sud-est. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în zona montană şi în regiunile intracarpatice, dar trecător şi în rest. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16 grade în depresiuni şi în Delta Dunării şi 23…24 de grade în sudul teritoriului, iar cele minime se vor încadra, în general, între 2 şi 10 grade.
Marți însă, vremea se va răci accentuat în toată ţara, valorile termice urmând a se situa sub mediile climatologice specifice datei în majoritatea regiunilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 grade în nord şi 19 grade în sud-vest, iar cele minime se vor situa, în general, între -4 şi 6 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare. În zona montană vor fi precipitaţii slabe, mixte, iar local în sud şi est şi izolat în rest, va ploua. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări locale în cursul zilei. Spre dimineaţă în nordul şi centrul ţării, precum şi în dealurile subcarpatice, vor fi condiţii de brumă. (mediafax.ro)
Lasă un răspuns