Cupa de Iarnă, organizată de DJST Bacău și SCM Bacău, a adus la start peste 100 de fete din Bacău, Onești, Bijghir, Luizi-Călugăra și Sascut. Bijghir, Luizi-Călugăra și Sascut sunt centre de selecție și pregătire ale SCM în județ. A fost o competiție disputată cu ardoare în fiecare meci, cu galerii entuziaste pe margine și multe aplauze la festivitatea de premiere. La final, toate luptătoarele, dar și colegii lor (băieții n-au avut competiție) au primit dulciuri ca din partea lui Moș Crăciun, oferite de Direcția Județeană de Sport și de SCM Bacău, prin insp. Tudorel Gherasă și antrenorul Victor Donciu. Corul constituit ad-hoc de fetele de la Bijghir a cântat o colindă. Referitor la noile venite în sportul luptelor – fetele de la Bijghir -, ne-a oferit detalii profesorul lor din comună, nimeni altul decât insp. Tudorel Gherasă: „Drumul pentru lupte a fost deschis la în Buhoci de prof. Gheorghe Mocanu, de la CSȘ, care a selecționat băieți, ce se pregătesc și-acum sub conducerea lui Daniel Harasemiuc. A fost o bună oportunitate pentru a extinde aria la feminin, iar Victor Donciu a valorificat prilejul. Luptele s-au bucurat de un succes nebun în rândul fetelor, astfel că dacă la băieți sunt vreo 7-8 la antrenamente, la fete vin 30-40, așa încât Donciu nu mai face față”. (Peter K)
Lasă un răspuns