Mai mulți antrenori ale unor cluburi sportive de arte marțiale din Bacău cer Consiliului Local să anuleze Hotărârea 343/29.07.2022, prin care s-a decis majorarea taxelor locale ce vizează închirierea sălilor de sport. Aceștia au apelat la un avocat și sunt deciși să dea municipalitatea în judecată, în cazul în care plângerea lor nu va avea sorți de izbândă.
„Modificarea taxelor locale prin hotărârea amintită mai sus nu a fost analizată în mod temeinic și nu ține cont de interesul social al comunității locale (…) Consiliul Local trebuie să vină în sprijinul copiilor, în sprijinul asociaților sportive, care sunt organizații nonprofit, să sprijine mișcarea sportivă, nu să o suprime prin costul nejustificate.
Sălile de sport oferite de către școli sunt în aceeași stare, nu au fost modernizate, nu au fost executate îmbunătățiri și nu au fost echipate cu aparatură sportivă, nu sunt dotate cu dușuri sau echipamente profesionale care să justifice aceste costuri exorbitante. Chiar în situația majorării prețurilor la energie se preconizează o creștere de 60%, dar această scumpire tot nu reflectă majorarea tarifelor cu 300% în unele cazuri”, se arată în plângerea depusă de antrenorii Sebastian – Manuel Perju (club Dacicus), Sorin Aștefănoaiei (Club Initio), Corneliu Doru Botez (Club Seishin Karate Do) și Enula Pricopoaea (Club Seishin Karate Do).
De asemenea, petenții au specificat că aceste costuri majorate duc la „suprimarea mișcării sportive”, întrucât există situații de părinți care nu-și permit să plătească un abonament sau ședințe sportive, antrenorii făcând voluntariat. Astfel, antrenorii se află în imposibilitatea desfășurării activității sportive, din cauza majorării acestor taxe.
Urmează ca, în cadrul ședinței ordinare de Consiliul Local, care va avea loc la finalul lunii, să se decidă soluția pentru rezolvarea acestei probleme.
Mihaela a zis
Sa îl numim curaj sau altceva? Se știe la nivel local ca toți fac ,,afaceri” in spații școlare, deși Curtea de Conturi nu aproba așa ceva…
Corect ar fi sa își închirieze și sa achite curent, gaz ca și alți antreprenori… si sa ai a condițiile necesare, cum ei însisi zic… Pentru cei care nu își permit, copiii au alternativa, Palatul Copiilor.
Bacau86 a zis
Ubii cred ca aveti teoria conspiratiei in sange. Eu stiu personal cel putin 2 antrenori care nu fac altceva decat arte martiale in cadrul scolilor, liceelor. Ca dumneavoastra sau altii de teapa voastra ganditi muradar si sunteti meschini, nu e vina nimanui. Asta e un abuz, cu marirea taxei si punct.
Asa ca inainte sa va varsati frustrarile si parerile de 2 lei in comentarii, mai treceti pe la o sala de sport privata sau cum ar fi, sa va mai oxigenati trupul si gandirea.
gigi a zis
nu are ce oxigena saraca
sandu a zis
pai hastagii nu au pata pusa pe copii pe batrani si pe biserica?e doar obisnuinta gandirii unora cu diez in frunte. parca era scandal si cu bursele elevilor…ce sa mai….userisme…dar vinovati pt mizeria abatuta asupra orasului apartine alora de au putut pune stampila pe niste specimene demne de cartile de specialitate…vezi clotilda…vezi la bacau…vezi nicusor dan….vezi ala de la brasov…ala de la timisoara….unde sunt useristi e fix la fel…ati vrut hastag luati hastag
V S a zis
Vezi ca ti-au ramas niste urme de hashtag la gura.
gigi a zis
comentariu de hastag votant de usereu. se vede stilul de la distanta. chiar si 6-8% cat mai aveti voturi e prea mult, mult prea mult, incat sa puta a hastagism in societate. ati castigat cu sloganuri si cu exprimare ca a ta, ati prostit destul de multi. ati ramas putini, creme zoaiei de diezi
V S a zis
Esti iubitul lui Sandu?
George a zis
Pai cât e chiria pentru o ora de folosință a sălii de sport ? De ce nu se amintesc valorile acestora ?
Vali a zis
20,30 RON pe ora chirie și utilități, adică MOCA. Și acești antrenori încasează peste 10.000 RON din abonamentele elevilor care sunt prezenți la ore.
ITist a zis
In acest domeniu este o mare, mare mafie. antrenori care sunt la 2-3 cluburi sportive, care incaseaza bani de la toate acele cluburi sportive. Bani pe sub mana platiti de parinti catre antrenori, etc. Si culmea tupeului, tot acesti antrenori vin sa solicite sa li se puna gratuit la dispozitie salile de sport ca sa is ifaca ei micile afaceri. pentru ca sport in niciun caz nu fac. pai asa… Ce este suparator este ca lucrurile astea se stiu si nimeni nu pare decis sa le opreasca. De ce? Din cauza presiunilor facute de catre acesti antrenori prin intermediul parintilor.