Cea dintii atestare documentara despre vechimea manastirii ce domina Tirgu-Ocna, dateaza din anul 1655, cind monahia Solomia, fiica lui Constantin Donose din Darmanesti, si-a daruit partea sa de mostenire Schitului de la Ocna, construit din lemn in anul 1653. Trecutul acestuia apare si in hrisovul domnesc al lui Constantin Cehan Racovita, dat la 1 ianuarie 1757, pentru infiintarea spitalului „Sfintul Spiridon” din Iasi, inzestrind aceasta ctitorie si cu mosia Tirgului Ocnei. Schitul, aflindu-se pe mosia domneasca, a devenit astfel metocul Manastirii „Sfintul Spiridon”, la acea data 1742, fiind recontruit tot din lemn. Despre aceasta asezare fermecatoare ne vorbeste Gheorghe Asachi, care-l insoteste pe domnul Mihai Sturdza intr-o calatorie prin Tara de Jos a Moldovei. La 1803 a fost recladit pentru a treia oara, din piatra, cu hramul „Buna Vestire”. Batrinul Schit al Magurei Ocna a fost si martorul luptelor de la Cosna si Ciresoaia, unde ostasii romani, legati prin chemarea-juramintul: „pe aici nu se trece”, au rezistat in fata armatei austro-ungare in august 1917. Ca orice asezamint bisericesc de pe intregul cuprins al Moldovei, ospitalier al tuturor durerilor din acea vremne, si Schitul „Magura Ocnei” a fost transformat in post de prim ajutor regimentar, unde sute si mii de raniti au primit ajutoare in timpul primei conflagratii mondiale.
Este un caz unic in viata poporului roman, cind acest sfint lacas, situat in una din cele mai fierbinti zone ale bataliei de la „portile Moldovei”, scapat nevatamat de bombardamentele dusmane, dupa 50 de ani, in timpul regimului comunist, sa fie darimat de tirnacoapele si buldozerele urmasilor tocmai a acelora care au singerat atunci pe aceste meleaguri.
Cu toate interventiile facute de veteranii primului razboi mondial, schitul nu a mai putut fi recladit decit dupa 1990, cind a fost chemat, de la Durau, parintele arhimandrit Epifanie Bulancea, cel care in citiva ani a reusit sa refaca o oaza de spiritualitate crestina pe mealeaguri bacauane.
Parintele staret Epifanie Bulancea, este nou ctitor al manastirii „Magura Ocnei”.”Din 1962, fiind la Episcopie, cunosteam doleantele crestinilor de pe Valea Trotusului, care au tinjit foarte mult un lacas de rugaciune, dupa darimarea manastirii. Dar atunci nu s-a putut face nimic. Comunistii spuneau ca ei nu ridica biserici”, ne spune staretul. Au trebuit sa treaca inca 38 de ani, ca, avind ajutorul lui Dumnezeu, parintele Epifanie sa se apuce de o asemenea treaba. „In 1990 am facut proiectul si apoi, ne-am apucat de lucru. Cei de la Secretariatul de Stat pentru Culte ne-au dat 200.000 de mii de lei. Dupa citeva luni, cind au vazut ca suma a fost investita si biserica se inalta vazind cu ochii, au spus ca trebuie sa mai dea bani. Si au dat. Pina in 1993, biserica a fost gata, iar intre 1993-1997, a fost pictata”. Ca orice om dediat slujirii lui Dumnezeu, parintele Epifanie si-a amintit ca la Magura Ocnei, prima slujba religioasa a fost oficiata in fostul restaurant. „Am dat afara mesele, scaunele, si toate celelalte, am sfintit locul, am adus cele necesare si am oficiat sfinta Liturghie, chiar in 1990. De atunci, am slujit aici in fiecare zi, fara incetare. Oamenii au inceput sa vina. Dadeau fiecare cit puteau. Nu le ceream nimic, ci, dupa fiecare Liturghie le multumeam pentru ajutor. Incet, incet, s-au adunat si maicile”, ne-a povestit parintele Epifanie. Si asa, cu ajutorul veteranilor de razboi, tact, rabdare, si bani, staretul a reusit sa recladeasca o manastire pierduta. O oaza de rugaciune si pace, o indreptare a unei istorii nedrepte.
Lasă un răspuns